• Pînă la moartea din 5 martie 1953, Stalin ocupă un loc de seamă în literatura proletcultistă, denumită în epocă Literatura nouă sau Literatura angajată sau Literatura realist socialistă. Despre felurile în care Stalin e abordat de poeți, de prozatori și de dramaturgi se poate scrie un întreg volum.
• Unul dintre felurile de abordare a lui Stalin constă în evidențierea în versuri sau în proză a dragostei maselor muncitoare față de Învățătorul popoarelor. Culmea acestui sentiment revoluționar e reprezentată de rolul crucial deținut de Zîmbetul lui Stalin în viața, dar mai ales în munca Poporului român.
• Zîmbetul lui Stalin nu stîrnește doar emoții. El joacă un rol deosebit în creșterea productivității. Cel puțin așa apare într-un alt poem semnat de Dan Deșliu, Reșița cîntă slavă lui Stalin, inclus în volumul În numele vieții, Poeme.

Din fișele pentru Istoria literaturii proletcultiste, desprind aceste rînduri despre rolul pe care-l are Zîmbetul lui Stalin în viața oamenilor muncii din RPR:
Zîmbetul lui Stalin în literatura română.

Pînă la moartea din 5 martie 1953, Stalin ocupă un loc de seamă în literatura proletcultistă, denumită în epocă Literatura nouă sau Literatura angajată sau Literatura realist socialistă. Despre felurile în care Stalin e abordat de poeți, de prozatori și de dramaturgi se poate scrie un întreg volum. Aceasta deoarece, obligați să-l cînte pe Stalin, literații noștri s-au descurcat mai bine sau mai rău în materie de fantezie.

Unul dintre felurile de abordare a lui Stalin constă în evidențierea în versuri sau în proză a dragostei maselor muncitoare față de Învățătorul popoarelor. Culmea acestui sentiment revoluționar e reprezentată de rolul crucial deținut de Zîmbetul lui Stalin în viața, dar mai ales în munca Poporului român.

Dragostea și recunoștința față de I.V. Stalin pot stîrni și confuzii simpatice, în nici un caz contrarevoluționare, cum se întîmplă cu personajul Maria Tomii, din poemul Ce gîndea Maria Tomii cînd lucra în Schimbul de Onoare de Dan Deșliu. Schimbul de Onoare se intitula un schimb de lucru într-o întreprindere asigurat, în zilele de sărbătoare revoluționară, de fruntașii în producție. În cazul Maria Tomii Schimbul de Onoare („la bormașină”) are loc în ziua de 21 decembrie, zi cînd se aniversa nașterea lui Stalin. La ieșirea din schimb, Maria Tomii trăiește o întîmplare mai aparte:

„… Și-a mai strîns basmaua înc-odatʼ
și-a ieșit agale din uzină…
Și acest decembre minunat
își ningea nămeții de lumină…
Lîngă poartă cine îi răsare?
Vechi prieten cu surîs blajin…
– Cui zîmbești, tovarășe Stalin?
Oare ei? Chiar ei, pe cît se pare!…
Și cum trece ulița încet,
singură se-ntreabă și nu știe:
– Cui zîmbea tătucul din portret?
… Surîdea Republicii, Marie!…”
(Dan Deșliu, În numele vieții, Poeme, Editura pentru Literatură și Artă a Uniunii Scriitorului din RPR, București, 1950, pag. 64)

Se vede treaba că Maria Tomii nu e suficient de om nou încît să nu se gîndească doar la ea. Doar prin acest orgoliu de tip burghez – așa aș fi scris dacă aș fi fost critic proletcultist – se explică graba ei de a crede că zîmbetul lui Stalin îi era adresat ei și nu Republicii.

Zîmbetul lui Stalin nu stîrnește doar emoții. El joacă un rol deosebit în creșterea productivității. Cel puțin așa apare într-un alt poem semnat de Dan Deșliu, Reșița cîntă slavă lui Stalin, inclus în volumul În numele vieții, Poeme, Editura pentru Literatură și Artă a Uniunii Scriitorului din RPR, București, 1950.

Aflați în întrecere cu ei înșiși în cinstea zilei de 21 decembrie, muncitorii de la Reșița beneficiază de Zîmbetul lui Stalin:

„… Și zîmbește tătucul cu surîsul de aur
tuturor cîți se-ntrec în frămîntul uzinii
să-și grăiască iubirea pentru marele Faur
al izbînzilor muncii – ziditorul luminii.
Își zîmbește și ție, pentru marele spor,
meștere Francisc, șef-topitor…” (op.cit., pag. 56)

Maria Tomii se topește de emoție la întîlnirea cu portretul lui Stalin. Eroul liric din poezia lui Tiberiu Utan a avut privilegiul, marele privilegiu de a-l vedea pe Stalin.

Tînărul scriitor Tiberiu Utan face Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. După absolvire, întors în țară, tipărește la ESPLA, în 1955, volumul de versuri Chemări. Experiența din URSS e folosită liric în grupajul Jurnalul unei călătorii. Prima bucată se intitulează Convorbire telefonică și transpune literar convorbirea dintre fiul de la Moscova și mama din România. După relatările despre întîmplările din sat („În colectiv au mai intrat/ Încă vreo patruzeci de inși”), mama proclamă:

„Însă eu
Sînt mîndră, sufletul mi-e plin
De fericire: Fiul meu
E-n Moscova, lîngă Kremlin”.
(Tiberiu Utan, Chemări, ESPLA, București, 1955, pag. 53).

O altă poezie Din nou în sat… datată 1951, ne destăinuie liric experiența revenirii în sat pe perioada vacanței. Vecinii se strîng curioși:

„S-au strîns vecinii:
– Bine ai venit!
– Cum e pe-acolo vremea?
– Cînd te-nsori?”
(Tiberiu Utan, Chemări, ESPLA, București, 1955, pag. 37).

Nu știu ce-a răspuns poetul acestor întrebări mai puțin angajante. La o altă întrebare a răspuns cum se cuvine la o întrebare demnă de un sat de democrație populară:

„– Pe Stalin l-ai văzut?
… Prin ochi, zvîcnind
O luminiță vie a trecut
Și cît de fericiți au tresărit
Cînd, mîndru, le-am răspuns:
– Da, l-am văzut!” (op.cit., pag. 37)

Nu știm dacă Tiberiu Utan a avut șansa vieții sale de a-l vedea pe Stalin. Noi credem, judecînd după ce însemna un student român la Moscova, că n-a avut posibilitatea să-l întîlnească pe Stalin în carne și oase. Ion Iliescu era nu doar student la Moscova, dar și secretarul Asociației studenților români din URSS. Cu toate acestea nu-mi amintesc să fi mărturisit undeva că l-a văzut de aproape pe Stalin.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro