În a 10-a zi a Onestitatii, Nicusor Dan vrea sa controleze justitia. Presedintele a facut o serie de gafe la conferinta de presa
Autor: Sorina MateiÎn a 10-a zi a Onestității – Nicușor Dan a făcut o conferință de presă de mai bine de o oră în care a transmis publicului că dorește să controleze Justiția și – în special – pe procurorii șefi ai marilor Parchete – deși președintele României n-are nicio atribuție în acest sens și nici nu[...]
- Dan vrea control pe marile parchete, deși nu are atribuții legale.
- Dan pune SRI să se ocupe de combaterea evaziunii fiscale.
- Nicușor Dan a anunțat că vrea să schimbe șefii SRI și SIE.
În a 10-a zi a Onestității – Nicușor Dan a făcut o conferință de presă de mai bine de o oră în care a transmis publicului că dorește să controleze Justiția și – în special – pe procurorii șefi ai marilor Parchete – deși președintele României n-are nicio atribuție în acest sens și nici nu poate interfera în activitatea procurorilor.
Și asta nu este tot. Nicușor Dan a anunțat că Serviciul Român de Informații trebuie să aibă ca prioritate combaterea evaziunii fiscale – deși nici principalul serviciu de informații al României n-are atribuții legale în acest sens. După ce a recunoscut că vrea să numească șef civil la SRI, să numescă un nou șef la SIE, Nicușor Dan s-a înmuiat când a fost întrebat dacă îl schimbă și pe șeful SPP, Lucian Pahonțu, care a rămas lipit pe funcție sub 3 președinți – de 20 de ani.
Ce înțelegem de la Nicușor Dan după conferința de astăzi?
Avem un Președinte care în fiecare zi arată că trebuie să învețe ceva. Ieri a spus că modifică strategia de apărare națională a României și bagă evaziunea fiscală în strategia de apărare a României. Astăzi a zis că nu mai modifică pentru că evaziunea fiscală este deja strategia de apărare a României. Sunt foarte multe lucruri pe care le-a spus Nicușor Dan și din care rezultă că nu a parcurs Constituția.
Cea mai mare gafă e cea pe care insistă din timpul campaniei electorale: El controlează procurorii. El nu controlează procurorii pentru că procurorii ca și judecătorii sunt o putere separată a statului. El poate să numească procurorii șef la parchete, dar cam aici se sfârșește puterea Președintelui.
A spus că planurile de management ale noilor procurori o să le revizuiască. Nu se poate asta pentru că totul este sub CSM și a spus că prioritizează partea de imobiliare, cea cu care s-a luptat el în Primăria Generală a Capitalei. Faptul că spune, repetă, insistă că vrea să controleze justiția, parchetele și anchetele, este o interferență gravă și, practic, este ilegal să faci așa ceva ca Președinte al României.
Altă gafă s-a referit și la Serviciile Secrete. Serviciile Secrete au ca principală atribuție securitatea României, fie cea internă, fie cea externă. Serviciu Român de Informații nu se ocupă de evaziunea fiscală. Nicușor Dan a insistat ca prioritară pentru SRI să fie evaziunea fiscală, deși, nici măcar în lege, Serviciu Român de Informații nu are ca preocupare acest lucru.
SRI poate informa parchetele legal, ceea ce este o obligație, pe diverse domenii: securitatea națională, antiterorism. Evaziunea fiscală ține de economie, de funcționarea instituțiilor statului și de ANAF. Ieri a spus că ar fi bine ca cei de la SRI să se ducă la ANAF. Azi nu mai era convins de acest lucru. A spus că dă afară toți șefii de parchete, de servicii, mai puțin la SPP. Lucian Pahonțu e de 20 de ani în funcție.
Președintele României este șeful statului. El reprezintă statul, instituțiile, CSAT-ul, Sistemul de Securitate Națională, este comandantul suprem al armatei. El nu este un reprezentant al societății civile la Palatul Cotroceni. Sunt o serie de lucruri pe care va trebui să le parcurgă și să le învețe.