Un senator columbian si potential candidat la presedintie a fost împuscat la un miting electoral. Un adolescent de 15 ani a fost arestat
Autor: Mihaela PaunSenatorul columbian Miguel Uribe Turbay, în vârstă de 39 de ani, este în stare critică după ce a fost împușcat la un miting electoral în Bogota, scrie AP. Incidentul a avut loc sâmbătă, într-un parc din cartierul Fontibon, unde Uribe Turbay își desfășura campania, fiind un potențial candidat la alegerile prezidențiale din 2026. Partidul conservator[...]
- Un senator columbian și potențial candidat la președinție a fost împușcat la un miting electoral din Bogota.
- Doi alți oameni au fost răniți în atac. Un băiat de 15 ani, care avea o armă asupra lui, a fost reținut.
- Președintele columbian Gustavo Petro a convocat o ședință extraordinară a Consiliului de Securitate.
Senatorul columbian Miguel Uribe Turbay, în vârstă de 39 de ani, este în stare critică după ce a fost împușcat la un miting electoral în Bogota, scrie AP. Incidentul a avut loc sâmbătă, într-un parc din cartierul Fontibon, unde Uribe Turbay își desfășura campania, fiind un potențial candidat la alegerile prezidențiale din 2026.
Partidul conservator Democratic Center, din care face parte senatorul, descrie incidentul ca fiind „un act de violență inacceptabil”. Atacatorii l-au împușcat din spate, rănindu-l grav. Doi alți oameni au fost răniți în atac. Un băiat de 15 ani, care avea cu o armă asupra lui, a fost reținut.
Spitalul Fundación Santa Fe a confirmat că Uribe Turbay a fost internat în stare critică și este supus unor intervenții neurochirurgicale și vasculare. „Miguel luptă pentru viața lui”, a scris soția sa, María Claudia Tarazona, pe contul de X al senatorului.
Președintele columbian Gustavo Petro și-a anulat deplasarea planificată în Franța și a convocat o ședință extraordinară a Consiliului de Securitate. Petro promite „transparență totală” în investigație și spune că vor fi identificați și autorii morali ai atacului.
În același timp, secretarul de stat american Rubio a condamnat atacul și acuză „retorica violentă de stânga promovată la nivel înalt în guvernul columbian”.