Nu merge de loc ușor, așa cum îmi imaginam, cea de a doua stilizare a volumului Zig Zag prin gîndurile lui Cristoiu. Descopăr acum, după ce-am trecut manuscrisul prin două rîniri, greșeli de dactilografiere și mai ales greșeli de exactitate – titluri de cărți străine puse anapoda, citate care nu se verifică la sursă. Îmi ia mult timp completarea titlurilor de cărți traduse în românește cu titlurile deținute în variantele originale. Trebuie să le trec și pe cele originale. După decembrie 1989 traducerea cărților străine a intrat pe mîna amatorilor. Editurile sînt tot ce vrei – ciupercării, solarii, chioșcuri de înghețate, tarabe pe rotile – numai edituri nu. Prin urmare, cărțile străine sînt publicate aiurea și nu de puține ori cu titluri menite a atrage atenția cumpărătorului după legile prin care fusta scurtă atrage privirile obsedaților sexuali.

Iată un exemplu:

Nota Romanii – o insulă de civilizație citează cartea Bolile și Istoria apărută la All în 2005 sub semnătura F. Cartwright și M. Biddis. Cei doi au semnat însă cartea Disease and History (Boala și Istoria), în patru ediții: prima în 1972, venind apoi, ediția a doua (2004), a treia (2014) și a patra (2020).

Care dintre aceste ediții a fost tradusă în România? Cea din 1972 sau cea din 2004? Ediția ultimă are un capitol dedicat lui Covid 19. Zadarnic îl vei căuta în varianta românească, apărută în 2005.

O mare problemă îmi ridică traducerile. De a lungul timpului cultura română a beneficiat de traduceri de referință făcute însă de autori diferiți. Să luăm de exemplu Anale de Tacitus. Le-am citit și le-am fișat în varianta din 1964, de la Editura Științifică, Tacitus, Opere, III, Anale. Traducere Andrei Marin. Cine o fi Andrei Marin? Un pseudonim cumva? Analele au apărut însă și la Humanitas în 1995, traducerea Gheorghe Guțu. Cele două traduceri diferă fundamental. Din care să citez? Să caut citatele din cartea apărută în 1964 și să le găsesc corespondentul în cartea din 1995? Situația devine dramatică în cazul traducerilor din scriitorii ruși, din marii scriitori ruși. Să-l luăm, de pildă, pe Gogol. Celebrul Suflete moarte beneficiază de traducerea – i-aș spune stilizarea lui Arghezi din 1954. Alte opere n-au beneficiat de acest avantaj. Traduse după 1989, ele au avut parte de traducători improvizați, care au văzut în opera lui Gogol nimic altceva decît un manual de broderie pe cont propriu.

Maestrul și Margareta e un roman pe care ar trebui să-l citești în rusește. Orice traducere, mai ales în română schilodește originalul. Succesul în România a făcut ca Maestrul și Ma,rgareta să aibă parte de numeroase traduceri. De care să mă apuc?

Cît pe-aci să las o greșeală enormă, provocată de deosebirile dintre ediții. Capitolul Caragiale – reporter judiciar a fost introdus în Viața lui Caragiale de Șerban Cioculescu la a doua ediție a cărții, cea din 1969. Ediția primă, cea din 1940, nu-l conține. Pe Scribda se află ediția din 1940. Așa se explică de ce n-am găsit capitolul, deși la căutare am pus Judiciar de mi-a venit rău.

*

Debut. Căutînd amănunte în Adevărul din martie 1896 despre Afacerea Olga Boldur Lățescu, descopăr în ediția din .6 martie 1896 a ziarului acest anunț plasat la rubrica Informațiuni:

„Amintim cititorilor că foița numărului de mîine este consacrată Cronicei de joi, a spiritualului nostru colaborator I. L. Caragiale (Luca)”.

Semnătura lui Caragiale aduce tiraj. Altfel nu-mi explic anunțul despre Cronica de joi. E mai mult decît semnificativ că în presa noastră nu se cultivă publicitatea pe marginea unei semnături. Se face publicitate, într-adevăr, dar e pe televiziuni și vizează subiecte senzaționale și nu semnături celebre. Asta, poate, și pentru că demult nu se mai pariază pe text. Pe textul așteptat cu nerăbdare de cititori.

Foiță înseamnă foileton. În pagina a doua, unde e repartizat foiletonul, tronează nuvela Răzbunare (ca să vezi, ziarele publicau nuvele în serial!). Joi, 7 martie 1896, Adevărul își previne cititorii de pe pagina întîi:

„Foița paginei a doua a numărului nostru de astăzi fiind consacrată Cronicei de joi a D-lui I. L. Caragiale (LUCA) cetitorii vor găsi interesanta nuvelă RĂZBUNARE în pagina a IV-a.”

Joi, 7 martie 1986 Caragiale scrie despre „Literatura și Artele Române în a doua jumătate a secolului IX.”