Joi, Nicuşor Dan ar trebui sa îl nominalizeze pe Ilie Bolojan ca premier, dar discuţiile dintre partide pentru poziţiile din viitorul guvern s-au blocat din nou. Pachetul de majorari fiscale înca este în discuţie
Autor: Ziarul FinanciarDesemnarea lui Ilie Bolojan ca premier pentru formarea noului guvern, care să îşi asume programul de austeritate fiscală, care înseamnă în primul rând majorări de taxe şi impozite, a intrat pe ultima sută de metri, dar negocierile dintre partide s-au blocat din nou. Joi, după discuţiile oficiale cu partidele Parlamentare, preşedintele Nicuşor Dan ar trebui[...]
Desemnarea lui Ilie Bolojan ca premier pentru formarea noului guvern, care să îşi asume programul de austeritate fiscală, care înseamnă în primul rând majorări de taxe şi impozite, a intrat pe ultima sută de metri, dar negocierile dintre partide s-au blocat din nou.
Joi, după discuţiile oficiale cu partidele Parlamentare, preşedintele Nicuşor Dan ar trebui să îl nominalizeze pe Ilie Bolojan ca premier.
După 3 săptămâni de discuţii între cele 4 partide- PSD, PNL, USR, UDMR, încă nu s-a ajuns la un consens nici în privinţa pachetului fiscal – respectiv ce taxe să fie majorate şi în ce cuantum şi nici în privinţa împărţirii posturilor în noul guvern.
Preşedintele Nicuşor Dan ar urma să se întâlnească miercuri seară din nou cu liderii acestor partide pentru a ajunge la o înţelegere finală, având în vedere că mai sunt doar câteva zile până când expiră termenul limită de funcţionare a guvernului interimar Predoiu.
În ceea ce priveşte măsurile fiscale care trebuie anunţate şi implementate, mult ca sigur că TVA va creşte de la 19 la 21%, sau chiar la 22%.
Vor fi eliminate mai multe facilităţi fiscale, va creşte impozitul pe dividende, impozitul pe proprietate, impozitul pe jocurile de noroc (introducerea TVA), impozitul pe câştigurile din jocurile de noroc.
Pe partea de cheltuieli, se încearcă reducerea numărului de bugetari şi comasarea unor instituţii publice.