Povestea iei românesti: Un patrimoniu cusut cu fir de aur

Ia românească s-a impus ca doamnă vestimentară a tuturor timpurilor, fie că era purtată de fete şi femei la muncile câmpului ori de capete încoronate cum ar Regina Maria sau împărăteasa Elisabeta (Sisi) de la Viena, afirmă Marius Matei, etnograf la Muzeul Satului Bănăţean (MSB) din Timişoara.Acest obiect vestimentar tradiţional a purtat în el atâta frumuseţe, încât a început să fie prezentat lumii odată cu picturile lui Henri Matisse, mai exact cu portretul fetei în pânza intitulată sugestiv "Ie românească" ("La blouse Roumaine"), devenind şi un simbol identitar pentru teoriile etno-folcloriste academiste de la finele secolului al XIX-lea, adaugă cercetătorul.Acesta aminteşte că pictori celebri, precum Henri Matisse, Constantin Daniel Rosenthal, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu sau Nicolae Grigorescu au reprodus în lucrările lor "împodobeala măiastră" a iilor fetelor când se prindeau în hore ori a celor purtate de însăşi Regina Maria. De atunci ia românească a renăscut, a fost reinventată dincolo de generaţii, devenind un accesoriu la fel de potrivit pentru fote şi oprege, cât şi pentru blugi sau la serate rafinate."În Banat, cămaşa tradiţională românească are denumiri specifice care reflectă diversitatea culturală a regiunii. În zona de câmpie, aceasta este cunoscută sub numele de 'spăcel', în timp ce în zona de munte poartă denumirea de 'ciupag'. Spre deosebire de alte regiuni, în Banat portul tradiţional bănăţean se defineşte printr-o unitate stilistică unică, în care cămaşa şi poalele - piesa purtată peste cămaşă, de la talie în jos - nu au fost niciodată separate, ci mereu integrate într-un ansamblu vestimentar coerent. Dacă în urmă cu 100-200 de ani ia era veşmântul de zi de zi, de lucru, de sărbători, azi ia a ajuns o adevărată vedetă, o ţinută chiar de gală. Cămaşa românească a suferit o transformare profundă în raport cu funcţionalitatea şi semnificaţia sa culturală. Dacă în urmă cu 100-200 de ani aceasta reprezenta un veşmânt cotidian, folosit atât pentru muncă, cât şi pentru ocazii festive, în prezent a devenit un simbol al patrimoniului cultural imaterial şi o piesă vestimentară de lux. Popularitatea sa contemporană, inclusiv în contexte de gală, poate fi explicată prin reevaluarea identităţii tradiţionale în cadrul modernităţii, precum şi prin promovarea sa în spaţii internaţionale, unde detaliile sale artizanale şi valoarea estetică sunt recunoscute şi apreciate", a evidenţiat Marius Matei.Muzeograf şi colecţionar de porturi populare din Banat, Matei susţine că fiecare ie are o poveste. În marea prigoană a deportării în Bărăgan, de exemplu, în duminica Rusaliilor din 1951, ţărăncile din Banatul de câmpie, din zona Sânnicolau Mare, şi-au lăsat acasă, bine tăinuite, cele mai de preţ odoare ale sufletului lor - iile, pe care le-au îngropat în grădini, pentru a fi ferite de distrugeri.La revenirea din anii de pribegie, femeile şi-au dezgropat cuferele din locurile în care au fost ascunse şi au readus la lumină râurile de flori cusute pe iile din borangic, după cum povesteşte etnograful. Cămaşa tradiţională din Banat, element definitoriu al portului popular bănăţean, impresionează prin rafinamentul tehnicilor folosite în realizarea sa. Ţesutul, cusutul şi broderia, executate cu o măiestrie remarcabilă, dau acestei piese o valoare artistică inegalabilă. După cum arată Marius Matei, materialele deosebite, precum mătasea, dar şi firele de aur sau argint, contribuie la nobleţea şi unicitatea acestui veşmânt, transformându-l într-un simbol al eleganţei şi tradiţiei. "În contextul contemporan, purtarea cămăşii tradiţionale româneşti reflectă o semnificaţie duală. Pe de o parte, aceasta este valorizată ca o piesă de actualitate, încorporată în tendinţele modei moderne, iar pe de altă parte funcţionează ca un simbol al memoriei colective, evocând nostalgii legate de viaţa satului tradiţional, de relaţia cu bunicii şi de reîntoarcerea la rădăcinile culturale. Deşi este posibil ca purtarea cămăşii să îşi diminueze prezenţa în trendurile viitoare, valoarea sa simbolică şi culturală asigură continuitatea acesteia în memoria identitară a societăţii. Cămaşa românească a cunoscut o promovare semnificativă pe plan internaţional, începând cu Regina Maria a României, care a integrat această piesă vestimentară tradiţională în apariţiile sale oficiale, contribuind la popularizarea patrimoniului cultural românesc. În secolul XX, mari creatori de modă, precum Yves Saint Laurent, au preluat elemente ale cămăşii tradiţionale în creaţiile lor, conferindu-i o dimensiune universală. În epoca contemporană, supermodele şi actriţe de renume internaţional au reafirmat valoarea estetică şi culturală a cămăşii tradiţionale, aducând-o în prim-planul modei globale. Prin caracterul său atemporal şi versatilitatea stilistică, cămaşa tradiţională românească continuă să fie un simbol identitar recunoscut şi apreciat pe toate meridianele", detaliază Marius Matei. Potrivit etnografului, în urmă cu 100-150 de ani tonul modei era dat de casele regale, iar Regina Maria şi împărăteasa Sisi au promovat astfel portul tradiţional românesc. "Costumul popular bănăţean a ajuns la noi prin altă filieră (decât Casa Regală a României - n. r.), prin Casa de Austria, noi fiind atunci domeniu de Coroană, care a dat startul modei. Ţărăncile noastre şi-au păstrat portul tradiţional, nu au pierdut nimic din ceea ce era autentic, au rămas motivele, semnele, dar şi l-au înnobilat cu materiale fine şi le-au făcut mai fastuoase", punctează Marius Matei. Potrivit acestuia, ia reprezintă "sufletul culturii poporului român". "Asemeni unui blazon, ia noastră păzeşte cu sfinţenie valorile neamului într-o epocă caracterizată de o globalizare rapidă şi o tehnologizare forţată. Cămaşa românească, indiferent de zona de provenienţă, este poate ultima fărâmă de autentic rămasă pentru generaţiile viitoare", spune etnograful Marius Matei. Ani de zile, el a străbătut la pas întregul Banat de câmpie şi a reuşit să închege o bogată colecţie de port popular, conservată în Muzeul Etnografic din comuna Giroc. Aici, peste 2.500 de piese din perioada 1870-1945 constituie tezaurul portului străbunilor locului, iar imaginea culturii tradiţionale bănăţene este completată de o serie de obiecte cu specific local, cum ar fi bijuterii, maşini de tors, fotografii sau ceramică. Cel mai vechi costum expus aici datează din anul începerii Primului Război Mondial (1914), având modele de inspiraţie bizantină.

Povestea iei românesti: Un patrimoniu cusut cu fir de aur

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ