27 iulie 2025 - Alegeri Parlamentare

Radu Oprea, secretarul general al Guvernului şi fost ministru al economiei: Performanţa companiilor de stat vs cele private. Marile companii private au o cifra de afaceri de 5 ori mai mare decât cele de stat, dar cu toate acestea profitul este aproape egal. De aici se nasc foarte multe întrebari

Autor: Stefan Stan

Radu Oprea, PSD, secretarul general al Guvernului şi fost ministru al economiei, a publicat pe Facebook o analiză comparativă a performanţei celor mai mari 30 de companii de stat vs private. Potrivit analizei publicate, marile companii private au o cifră de afaceri de 5 ori mai mare decât cele de stat, dar cu toate acestea[...]

Radu Oprea, PSD, secretarul general al Guvernului şi fost ministru al economiei, a publicat pe Facebook o analiză comparativă a performanţei celor mai mari 30 de companii de stat vs private. Potrivit analizei publicate, marile companii private au o cifră de afaceri de 5 ori mai mare decât cele de stat, dar cu toate acestea profitul net este aproape egal, iar marjele ar fi de peste 15% la companiile de stat şi de numai 3% la cele private.

Vedeţi mai jos postarea integrală:

”Se vorbeşte mult despre performanţa companiilor cu capital de stat versus cele private. Am analizat împreună cu un coleg rezultatele financiare ale primelor 30 de companii, după cifra de afaceri din 2024, din fiecare categorie şi concluziile sunt interesante:

Rezultatele analizei:
Companiile private au o cifră de afaceri de peste 5 ori mai mare decât cele de stat;

Cu toate acestea, profitul net este aproape egal;

Rata profitului: 15,58% la companiile de stat, faţă de doar 3,04% la cele private.

Întrebarea care apare firesc: Sunt managerii companiilor de stat mai performanţi decât cei din sectorul privat? Sau, dimpotrivă, firmele private sunt doar mai „creative” în ceea ce priveşte optimizările fiscale?

Context important:

Statul încasează nu doar impozitul pe profit, dar şi aproximativ 90% din dividendele companiilor de stat. Dividendele acestor 30 de companii echivalează cu aproximativ 2 puncte procentuale TVA.

Companiile de stat pot genera profit mai mare – de exemplu, prin creşterea preţurilor (cum ar putea face Hidroelectrica). Însă asta ridică o altă întrebare: e bine pentru economie şi cetăţeni să avem profituri mai mari, dar şi preţuri mai ridicate? De aceea este foarte important cum alegem indicatorii de performanţă pentru companii de stat.