Popularitatea pe termen scurt a politicilor populiste poate ajuta la câştigarea alegerilor chiar în condiţiile în care acestea subminează creşterea economică pe termen lung.

Popularitatea pe termen scurt a politicilor populiste poate ajuta la câştigarea alegerilor chiar în condiţiile în care acestea subminează creşterea economică pe termen lung.

Din moment ce această abordare duce în mod inevitabil la rezultate economice negative în timp, liderii populişti au nevoie de dobânzi scă­zute pentru a evita ca susţinătorii lor să recunoască cât de eronate le sunt politicile până când este prea târziu, scrie Şebnem Kalemli-Özcan, profe­sor de economie la Brown Univer­sity, fost consilier la FMI şi fost economist pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord la Banca Mondială, într-o opinie publicată pe Project Syndicate.

Preşedintele american Donald Trump nu-şi ascunde dorinţa ca do­bânzile să fie mai scăzute. Acesta ar­gu­mentează că, printre altele, finan­ţarea mai ieftină ar reduce plăţile guvernamentale legate de serviciul datoriilor cu miliarde de dolari. Cine nu şi-ar dori un astfel de lucru?

Însă, din păcate, după cum ne amin­teşte Mick Jagger, „Nu poţi obţine întotdeauna ce-ţi doreşti“, scrie profesorul. În primul rând, inflaţia din SUA se situează deja la 2,7%. Nu este o inflaţie scăpată de sub control, însă este peste ţinta de 2% a Fed şi peste nivelul la care Fed s-ar gândi în mod normal la reduceri de dobânzi.

Poate ar trebui să fim uşuraţi că Trump nu cere reduceri de dobânzi ca mijloc de scădere a inflaţiei, ca în cazul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, notează Şebnem Kalemli-Özcan. Insistând că dobân­zile ridicate provoacă inflaţie, Erdo­gan a forţat banca centrală a Turciei să reducă dobânzile chiar în con­di­ţiile creşterii preţurilor.

Rezultatele au fost în mod previ­zibil catastrofale. În 2022, inflaţia din Turcia a urcat la peste 80%, moneda locală a ajuns în cădere liberă, iar e­co­nomiile gospodăriilor s-au evapo­rat. Ţara nu a fost trasă de pe margi­nea prăpastiei până când politica monetară nu a revenit la cursul firesc.

Iar Turcia nu este singurul caz. Din Argentina şi India până în Vene­zuela şi Brazilia, multe ţări au avut şi au lideri care insistă asupra dobân­zilor scăzute. Însă de ce îşi menţin liderii populişti-naţionalişti astfel de cerinţe când istoria îi contrazice atât de clar?

Problema este că costurile de fi­nanţare pentru guverne, firme şi gos­podării nu sunt pur şi simplu stabilite de dobânda de politică pe termen scurt a băncii centrale, ci reflectă ca­pacitatea percepută a debitorilor de a-şi plăti datoriile. Dacă o bancă are încredere în finanţele şi capacitatea de plată ale unui client, aceasta îi va oferi condiţii mai bune.

În mod similar, dacă investitorii au încredere în traiectoria fiscală a unui guvern, în instituţiile sale, auto­ri­tatea sa monetară, atunci îi va per­mite acestuia să se finanţeze ieftin. În caz contrar, aceştia vor cere dobânzi mai mari pentru a compensa riscul.

Cu alte cuvinte, scăderea dobânzilor de către Fed nu garantează credit mai ieftin la nivelul întregii economii. Dacă credibilitatea fiscală este erodată, sau aşteptările privitoare la inflaţie cresc, dobânzile de pe pieţe pot urca în pofida reducerilor operate de Fed. Acesta este lucrul pe care liderii autocraţi nu reuşesc sau refuză să-l înţeleagă, iar aceasta este explicaţia pentru faptul că nu a existat niciodată un miracol al creşterii într-o ţară cu un guvern populist.

Deşi acest lucru este atât de simplu de înţeles, liderii populişti continuă să crească în mod agresiv dobânzi reduse pentru că sunt concentraţi pe ceva ce le este mai de valoare decât să încerce să facă ce e corect, în opinia profesorului.

Popularitatea pe termen scurt a politicilor lor îi poate ajuta să câştige alegeri chiar dacă subminează creşterea economică pe termen lung. Din moment ce această abordare duce în mod inevitabil la rezultate economice negative în timp, liderii populişti au nevoie de dobânzi scăzute pentru a evita ca susţinătorii lor să recnoască cât de eronate le sunt politicile până când acest lucru este prea târziu.

Politica tarifară este un exemplu în acest sens. Impunerea de tarife asupra importurilor reduce productivitatea şi diminuează producţia potenţială a unei economii pe termen lung. Însă argumentul că-i taxezi pe străini pentru a putea reduce taxele pentru cetăţeni locali sună foarte bine. Aici, dobânzile scăzute vin în ajutor oferind o pauză temporară de la efectele negative ale tarifelor. Dacă consumatorii şi firmele se pot împrumuta uşor, aceştia se pot „descurca“ fără a realiza că veniturile le vor scădea pe viitor.

Liderul iubitor de tarife trebuie să acţioneze rapid. Dacă tarifele duc la creştere lentă şi preţuri mai mari, acesta va pierde următoarele alegeri. Un guvern populist va încerca prin urmare să facă presiuni pentru reduceri de dobânzi înainte ca încetinirea să devină evidentă. Însă jocul este unul periculos. Creditul ieftin poate masca slăbiciunile structurale, însă cu cât acest lucru se întâmplă mai mult, cu atât mai ridicat va fi preţul la scadenţă, scrie Şebnem Kalemli-Özcan.

SUA beneficiază încă de o protecţie importantă: independenţa Fed. Însă un preşedinte american determinat ar putea încerca să umple banca centrală cu loialişti sau cu oameni prea neexperimentaţi sau prea intimidaţi pentru a se opune presiunilor politice. Odată ce acest lucru se întâmplă pieţele realizează rapid că reducerile de dobânzi nu sunt susţinute de date. În punctul respectiv, primele de risc vor creşte, împingând în sus costurile de finanţare.

Aceasta ar expune vulnerabilitatea creată de traiectoria politicii fiscale americane. Cu datoria federală la peste 100% din PIB şi deficitele aşteptate să rămână ridicate, ţara se bazează masiv pe încrederea pieţelor în independenţa şi credibilitatea Fed. Dacă această încredere slăbeşti, costurile de finanţare ar putea creşte rapid, făcând în mod ironic serviciul datoriei mai scump, şi nu mai ieftin, pentru guvern.

În final, ideea că prosperitatea poate fi aranjată prin dobânzi scăzute este o iluzie populistă. Dobânzile scăzute nu pot compensa politici economice proaste cum ar fi tarifele. Credibilitatea Fed este prea valoroasă şi prea importantă pentru stabilitatea economică globală pentru a fi sacrificată pe altarul convenienţei politice, concluzionează Şebnem Kalemli-Özcan.