19 septembrie 2025 - Analize și opinii

Liderii PSD sugereaza ca PNL ar putea sa desemneze un nou premier. Ce pericole sunt pentru Bolojan

Autor: Sorina Matei

  • Liderii PSD sugerează că PNL ar putea să desemneze un nou premier, potrivit protocolului coaliției.
  • Miercuri – CCR decide dacă pachetul pe pensiile magistraților este constituțional sau nu.
  • Ilie Bolojan a spus că dacă pensiile magistraților pică la CCR – el nu mai are legitimitate.

Liderii PSD par din ce în ce mai supărați pe modul în care premierul Ilie Bolojan conduce Guvernul dar și așa zisele reforme. După ce zilele trecute, premierul Bolojan i-a invitat pe primari la o discuție despre reforma administrației locale – la care Bolojan n-a mai venit și i-a lăsat pe toți cu ochii în soare, problema reformei administrative pentru care insistă Bolojan bate pasul pe loc. Liderul PNL vrea să taie 10% din posturile deja ocupate din administrația locală, iar PSD și UDMR se opun.

Ce pericole sunt pentru Bolojan?

Cel mai mare pericol pentru Ilie Bolojan este chiar Ilie Bolojan. Grindeanu, care nu are o credibilitate foarte mare, s-a retras în ultimele zile și scoate în față alți lideri ai Partidului Social-Democrat. În tabăra Grindeanu, cel mai influent om din PSD este Olguța Vasilescu, care a ieșit în ultimele 24 de ore cu o serie de declarații legate de ceea ce face Ilie Bolojan. Olguța Vasilescu e un lider respectat al PSD-ului. Este un foarte bun comunicator, pentru că nu-ți dă senzația că minte sau că are ceva de ascuns. Este și un primar respectat pentru că a luat scoruri uriașe la Craiova.

De ce Ilie Bolojan e cel mai mare dușman al lui Ilie Bolojan? Olguța Vasilescu povestea că el vrea să dea afară peste 10% din oamenii care sunt pe posturi în administrația locală. Nu e vorba de posturile neocupate, ci ocupate. Chiar dacă vrei să dai afară un om, el se poate duce în instanță, câștigă și ești obligat să îl reangajezi pe același post. Este complicat să colaborezi cu cineva pe care l-ai dat afară.

Tot ceea ce va încerca Ilie Bolojan să dea afară din instituție, toți oamenii vor câștiga în instanță. Și pentru că au contracte, există acea stabilitate a funcționarului public pe funcția publică. Ideea este să reduci costurile statului, nu să faci rău unor oameni, spunând unor concedieri reforme. Trebuie să judece rațional povestea ca să fie mai bine pentru toată lumea.

El a invitat zilele trecute primarii din marile orașe la guvern și nu a mai venit la ședință. S-au trezit acolo cu Ministrul Cseke, care nu are aceeași poziție față de Ilie Bolojan. Coaliția discută despre niște proiecte despre care toți s-au decis cum vor arăta, dar varianta finală ține de Bolojan, iar Bolojan nu mai dă ochii cu coaliția în acest moment. PSD-ul a mers și mai departe spunând că nu e catastrofă dacă pleacă săptămâna viitoare Ilie Bolojan, pentru că protocolul coaliției stabilește un an și jumătate premier al PNL și un an și jumătate premier al PSD.

Asta înseamnă că PNL-ul, cum a spus Olguța Vasilescu, ar putea să desemneze un alt candidat la funcția de premier. Cariera lui Ilie Bolojan se va încheia. El este foarte încăpățânat. În pozițiile publice, cum îl întreb ceva, dă aceleași argumente fixe și tot timpul dă exemplu Oradea. Nu poți să compari o țară cu un oraș de 200.000 de locuitori. Bolojan a spus că dacă săptămâna viitoare Curtea Constituțională nu dă undă verde pachetului pe reforma magistraților, el nu mai are legitimitate să meargă mai departe.

În acest moment pare a fi practic un război. Foarte probabil miercuri vom avea decizia și toată lumea va vedea ce va decide Curtea Constituțională. Dacă PSD-ul vrea să-l trântească pe Ilie Bolojan cu Justiția, o poate face miercuri.

Vrea PSD să trântească pe cineva sau le e bine așa cum sunt acum?

Le e bine așa, nu sunt nici la putere, nici la guvernare. Presa vede baletul de doi lei al domnului Grindeanu. Grindeanu are o problemă de credibilitate. Partidul nu stă foarte bine în sondaje și el amână congresul. Partidul e împărțit în mai multe tabere. Tot timpul PSD-ul a fost, ca PNL-ul, împărțit în mai multe tabere. Lui Grindeanu îi convine să aibă postul la Camera Deputaților, să fie lider de partid. Problema este că baza PSD-ului vrea ieșirea de la guvernare și asta a explicat și Olguța Vasilescu.

Toți primarii din Dolj au votat, atunci când s-a pus în discuție intrarea sau nu la guvernare, au votat să nu fie la guvernare. Cele mai grele ministere sunt la PSD. Cu Bolojan nu se înțeleg, pe Nicușor Dan nu îl plac, cu AUR nu ar vrea să se asocieze chiar acum. Există o a treia grupare în PSD, o zonă de leadership de nivel 2, al baronilor care sunt conectați. Toată gruparea pe care a luat-o DNA-ul ține de un baron PSD, Ioan Mocioalcă, care este vicepreședinte al Curții de Conturi, un mare jucător în Partidul Social-Democrat.

USR nu se simte foarte bine la guvernare și sunt oameni vor să rămână în opoziție. Victor Ponta a spus că dacă PSD vor fura Congresul, și PSD-ul va rămâne în aceeași formulă de putere, el își va face un nou partid în care va încerca să ia oameni din PSD.

Crin Antonescu spune că este nevoie și pe partea dreaptă de un partid politic. Rămâne de văzut dacă Nicușor Dan va încerca să-și facă partidul lui prezidențial, dar în mod clar sunt oameni mai grei pe scena politică care se gândesc la asta.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ

24 septembrie, ziua în care ar putea cadea Guvernul Bolojan ( 05 sept. 2025 - www.economica.net )