2 octombrie 2025 - Consiliu Local

Cristian Bichi, consilier al guvernatorului BNR: Euro digital-cât de mult s-a avansat?

Autor:

Proiectul monedei euro digitale reprezintă un răspuns la digitalizarea în creştere a economiilor ţărilor Uniunii Monetare şi are în vedere protejarea suveranităţii monetare a acestora. Textul de faţă prezintă stadiul în care se află iniţiativa respectivă, la patru ani de la lansarea sa, şi paşii care rămân de întreprins pentru ca moneda digitală europenă să[...]

Proiectul monedei euro digitale reprezintă un răspuns la digitalizarea în creştere a economiilor ţărilor Uniunii Monetare şi are în vedere protejarea suveranităţii monetare a acestora. Textul de faţă prezintă stadiul în care se află iniţiativa respectivă, la patru ani de la lansarea sa, şi paşii care rămân de întreprins pentru ca moneda digitală europenă să poată deveni, după cum se estimează acum, o realitate la orizontul anului 2029.

Euro digital – o monedă CBDC de retail, complement al numerarului

Evoluţia proiectului monedei euro digitale a facut obiectul mai multor articole difuzate pe site-ul de opinii al personalului BNR. De asemenea, subiectul respectiv nu a scăpat atenţiei mijloacelor de comunicare în masă din România. Nivelul actual de cunoaştere al publicului privind euro digital rămâne însă relativ modestşiţşi se observă cu uşurinţă existenţa în cadrul acestuia a numeroase concepţii greşite legate de natura noii monede (în parte ca rezultat al propagandei, mai mult sau mai puţin dezinteresate, a unor influenceri). Mai recent, se face confuzie între proiectul euro digital (ce priveşte plăţi de retail) şi iniţiativele pilot din ultima perioadă ale Bancii Centrale Europene (BCE) de utilizare a tehnologiilor DLT (“distributed ledger technologies”) în decontarea transfrontalieră a tranzacţiilor de valori mari (“wholesale”) între instituţii financiare. În acest context, se impune să reamintim, pe scurt, cititorilor noştri caracteristicile fundamentale ale viitoarei monede digitale a zonei euro.

Euro digital va fi o monedă digitală de bancă centrală (CBDC), deci o formă electronică de bani publici, emisă de BCE şi băncile centrale naţionale (BCN) din Eurosistem.Scopul său nu este de a înlocui numerarul (bancnotele şi moneda metalică), ci de a servi drept complement al acestuia, garantând astfel continuarea accesului generalizat şi gratuit la moneda de bancă centrală (bun public), în contextul digitalizării în creştere a economiilor nationale, pentru efectuarea deplăţi de retailde către cetaţeni şi firme pe cuprinsul întregii zone euro. Euro digital va oferi funcţii de bază şi beneficii ale monedei euro în formă fizică, dar spre deosebire de aceasta din urmă va necesita infrastructuri mai complexe de procesare a plăţilor. Introducerea noii monede va reduce/înlătura dependenţa zonei euro de furnizorii de servicii de plată din afara Europei (în special, firme americane: Visa, Mastercard, PayPal etc.). Şi un fapt important: furnizorii privaţi de servicii de plată vor putea folosi infrastructura monedei euro digitale, pentru a oferi servicii suplimentare, inovative clienţilor lor.

Principalele caracteristici ale euro digital

  • Mijloc legal de plată:euro digital va trebui acceptat pentru efectuarea plăţilor în zona euro, cu excepţii limitate, ceea ce va asigura echivalenţa sa cu numerarul;
  • Sprijin instituţional:euro digital va fi emis de BCE într-un raport valoric de 1:1 cu euro cash. Această egalitate arată că euro digital nu va fi o monedă programabilă. În acest sens, BCE a subliniat că nu va stabili nici o limitare, unde şi cui pot plăti persoanele cu euro digitalşiiţ;
  • Distribuţia asigurată de intermediari financiari:băncile şi alţi furnizori de servicii de plată vor gestiona relaţia cu utilizatorii finali (de ex. deschiderea si gestionarea portofelelor în euro digital şi a conturilor bancare ataşate, verificări în scopul prevenirii spălării banilor, etc.), interpunându-se între aceştia şi Eurosistem. Prin urmare, BCE şi băncile centrale naţionale nu vor cunoaşte datele personale ale utilizatorilor, cum se afirmă adesea;
  • Utilizare:Cazurile de utilizare (“user cases”) propuse pentru euro digital sunt plăţi “off-line” sau “on-line” de la persoană la persoană (P2P), plăţi în magazinele fizice (la punctele de vânzare – POS) şi plăţi în comerţul electronic;
  • Limite de deţinere:pentru evitarea dezintermedierii bancare prin migrarea fondurilor către conturile în euro digital, ceea ce ar presupune riscuri la adresa stabilităţii financiare, se are în vedere stabilirea unei limite la deţinerile în noua monedă (posibil 3.000 de euro) pentru fiecare utilizator persoană fizicăşiiiţ. Existenţa unei astfel de limite infirmă teoria că se pot pierde deţineri importante în euro digital în caz de atac cibernetic;
  • Absenţa dobânzii:deţinerile în euro digital nu vor fi remunerate, pentru a nu fi încurajată funcţia de economisire a acestei monede, situaţie ce ar putea duce la dezintermediere bancară. Pe acest fundal, idei de genul că euro digital este prezentat ca o metodă de economisire mai bună decât cele clasice prin bănci se dovedesc a fi false;
  • Plăţi off-line:euro digital va permite efectuarea de plăţi directe şi în absenţa conexiuni-lor la Internet sau la serviciile de telefonie mobilă, ceea ce va asigura un nivel adiţional de securitate în caz de criză. Prin urmare, o pană de electricitate sau un atac cibernetic nu va elimina accesul persoanelor fizice la deţineri în euro;
  • Protecţia vieţii private:Euro digitaleste proiectat să asigure standarde de protecţie a vieţii private mult mai înalte decât cele oferite de soluţiile comerciale de plată actuale.În varianta sa “off-line”, noua monedă va permite efectuarea de plăţi directe între utilizatori, fără procesarea datelor personale şi a celor privind tranzacţiile de către intermediari financiari (terţe persoane). În acest caz, anonimitatea asigurată de euro digital va fi identică cu cea a euro în forma fizică (numerar).

E important de precizat că euro digital nu va fi un criptoactiv, întrucât reprezintă o obligaţie a unui emitent (BCE) şi beneficiază de garanţia acestuia. Totodată, valoarea sa nominală nu va varia şi noua monedă va avea curs legal.

Ce s-a făcut, în linii mari, până acum?

În prezent, proiectul monedei euro digitale se află înfaza de pregătire. Această etapă a urmat uneifaze de investigare(octombrie 2021-octombrie 2023), în cadrul căreia Eurosistemul a analizat aspecte privind viabilitatea, variantele de proiectare şi efectele potentiale ale euro digital. În actuala fază de pregătire, începută la 1 noiembrie 2023 şi prevăzută a se încheia în octombrie 2025, au fost înregistrate avansuri în realizarea principalelor obiective ale proiectului, şi anume: elaborarea unui ghid de norme tehnice şi de utilizare a euro digital, selectarea potenţialilor furnizori pentru platforma şi infrastructura noii monede digitale şi derularea în continuare de probe tehnice şi consultări cu persoanele interesate (“stakeholders”) pentru a se obtine asigurarea că “euro digital va îndeplini cele mai înalte standarde de calitate, securitate, protecţie a vieţii private şi uşurinţă în utilizare”. Potrivit calandarului iniţial, este prevăzut ca, la sfârşitul etapei de pregătire, BCE să decidă dacă va trece la emiterea şi distribuirea euro digital, în cadrul uneietape de realizare. BCE nu va putea însă să ia această decizie decât după finalizarea procesului legislativ privind euro digital, proces descris în continuare.

Avansuri s-au înregistrat şi în privinta bazei legale a noii monede digitale. În data de 23 iunie 2023, Comisia Europeană a dat publicităţii un Pachet legislativ privind euro digital, ce include următoarele reglementări:

  • o propunere de regulament privind instituirea monedei euro digitale (COM/2023/369);
  • o propunere de regulament privind furnizarea de servicii în euro digital de către prestatorii de servicii de plăţi înregistraţi într-un stat membru a cărei monedă nu este euro (COM/2023/368);
  • o propunere de regulament privind statutul de mijloc legal de plată al bancnotelor şi monedelor euro (COM 2023/364).

Pachetul legislativ a intrat în discuţia co-legislatorilor europeni, Parlamentul European şi Consiliul UE, dar nu a progresat prea mult, până în prezent. Propunerea legislativă privind euro digital, odată aprobată, va permite, dar nu va obliga BCE să emită noua monedă. Să reţinem totuşi că, dacă BCE va decide să mearga înainte cu implementarea euro digital, va trebui însă să ajusteze cadrul operativ al acestei monede pentru a fi în corespondenţă cu prevederile legale în forma lor finală.

Paşii următori

Din perspectivă tehnică, la acest moment, BCE este în grafic în privinţa produselor şi rezultatelor (“deliverables”) pe care şi le-a propus să le atingă în cadrul proiectului euro digital. Domeniul unde se înregistrează întârzieri faţă de asteptările iniţiale este cel legislativ, mai fiind multe etape de parcurs până la o înţelegere politică finală între co-legiuitori (Parlamentul European şi Consiliul UE) şi Comisia Europeană.

Proiectul legislativ privind moneda digitala unică se află încă în dezbaterea comisiilor tehnice ale Parlamentului European (instituţie ce reprezinta cetăţenii UE), unde unii europarlamentari au avansat argumentul că mai trebuie analizate o serie de detalii tehnice înainte ca acesta să poată fi dezbatut în plenul forului respectiv. Analizele avute în vedere privesc, în principal, aspecte cum ar fi: (1) mecanismul de distribuţie, în cazul căruia se solicită clarificarea costurilor pe care sistemul euro digital le va impune comercianţilor obligaţi să-l acepte; (2) protecţia vieţii private; (3) posibilitatea ca noul sistem de plăţi pentru publicul general să descurajeze avansul recent al soluţiilor private de plăţi instante care vizează să obţină în următorii ani o acoperire pan-europeana. În ciuda reticenţelor exprimate de unii membri, proiectul euro digital pare a se bucura de un sprijin destul de larg în Parlamentul European.

În ceea ce priveşte Consiliul UE, cel de al doilea legiuitor europeanşivţ, acesta s-a exprimat constant în favoarea proiectului euro digital. În pregătirea poziţiei sale de negociere referitoare la proiectul legislativ, această instituţie europeană a luat în discuţie probleme de stabilitate financiară (stabilirea de limite la deţinerile în euro), procesul decizional privind lansarea euro digital, un model echitabil de compensare a comercianţilor, asigurarea protecţiei vieţii private şi necesitatea ca plăţile off-line cu euro digital să poată fi făcute de la bun început. La recenta întâlnire a miniştrilor de finanţe din ţările zonei euro din 19 septembrie 2025, s-au înregistrat progrese importante, participanţii ajungând la un acord politic privind procedura de stabilire a limitelor deţinerilor în euro şi procesul de emitere a euro, cu o delimitare clară a rolului Consiliului UE şi al BCE.

Se apreciază că cei doi legiuitori ar putea finaliza poziţiile lor până în mai 2026, pentru ca apoi să se ajungă, după negocieri implicând şi Comisia Europeana, la forma finală a textului de lege. Odată ce legislatia va fi adoptată, BCE va putea stabili daca va merge înainte, cu lansarea euro. Oficialii BCE consideră că, de la luarea unei asfel de decizii, va mai fi nevoie de un interval de doi ani şi jumătate de pregătiri până când noua monedă digitala va vedea lumina zilei. Prin urmare, pe baza datelor disponibile în prezent, se poate estima că 2029 ar putea fi, în cele din urmă, anul lansării euro digital.

şiţChiar şi în ţări din zona euro, gradul de cunoaştere a noii monede digitale este relativ redus. Potrivit unui studiu olandez, explicaţia cea mai întâlnită privind această stare de fapt este lipsa unei campanii active de conştientizare din partea Eurosistemului, atât timp cât nu s-a ajuns la o înţelegere politică între Comisia Europeană şi cei doi co-legiuitori privind euro digital.

şiiţTrebuie să se facă distincţie între plăţile programabile şi moneda programabilă. În primul caz, o persoană decide ce face cu banii săi, autorizând băncile să facă o plată automată atunci când anumite condiţii, stabilite la propria sa alegere, sunt îndeplinite: de ex. returnarea imediată a banilor pe biletul de avion, în condiţiile în care zborul a fost anulat. În al doilea caz (moneda programabilă), banii deţinuti de clienţi sunt supuşi unor limitări stabilite de alte persoane decât aceştia.

şiiiţÎn cazul firmelor, după efectuarea unei tranzacţii printr-un portofel de euro digital, eventualul sold pozitiv al acestuia va fi readus la zero, prin transferul automat al fondurilor intr-un cont bancar clasic ataşat.

şivţConsiliul UE reprezintă ţările membre, în timp ce Parlamentul European îi reprezintă pe cetăţenii europeni. Consiliul UE se prezintă în mai multe configuraţii, una dintre ele fiind cea a ECOFIN – Consiliului ministrilor economiei si finanţelor din ţările UE. Eurogrupul este un grup informal, constituit din miniştrii de finanţe ai ţărilor zonei euro, ce colaborează strâns cu ECOFIN şi asigură imputuri acestuia pe probleme care privesc zona euro.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ