Ce se întâmpla cu preţul aurului? Metalul preţios s-a prabuşit sub 4.000 de dolari pentru o uncie, adica sub 130 de dolari pentru un gram de aur. „Este posibil sa fi vazut deja vârful pentru acest an”
Autor: Valeriu DanilaPreţul aurului a coborât sub pragul de 4.000 de dolari uncia, prelungind pierderile înregistrate după cea mai puternică corecţie din ultimul deceniu, pe fondul progreselor în negocierile comerciale dintre SUA şi China, notează Bloomberg. Aurul spot a scăzut cu până la 3,2%, ajungând sub 3.990 dolari uncia, după ce, săptămâna trecută, toată creşterea spectaculoasă a[...]
Preţul aurului a coborât sub pragul de 4.000 de dolari uncia, prelungind pierderile înregistrate după cea mai puternică corecţie din ultimul deceniu, pe fondul progreselor în negocierile comerciale dintre SUA şi China, notează Bloomberg.
Aurul spot a scăzut cu până la 3,2%, ajungând sub 3.990 dolari uncia, după ce, săptămâna trecută, toată creşterea spectaculoasă a metalului preţios s-a oprit brusc, în contextul îngrijorărilor că aprecierea record fusese prea rapidă şi prea amplă.
Un acord comercial între cele două mari economii ale lumii ar putea reduce riscurile economice şi tensiunile geopolitice care au sprijinit anterior creşterea aurului.
Creşterea puternică care a propulsat aurul la un record de peste 4.380 dolari uncia luni, săptămâna trecută, s-a inversat rapid, pe fondul semnalelor că piaţa era supraevaluată.
„Aurul traversează o corecţie mult aşteptată, determinată în prezent de vestea pozitivă privind negocierile comerciale”, a declarat Ole Hansen, head of commodities strategy la Saxo Bank.
„Este posibil să fi văzut deja vârful pentru acest an, iar o corecţie mai amplă ar putea dura mai mult timp pentru a fi recuperată, deoarece traderii devin mai prudenţi, în timp ce piaţa bursieră continuă să crească”.
Aproape 1.000 de traderi profesionişti de aur şi brokeri s-au reunit la Kyoto, Japonia, pentru conferinţa anuală organizată de London Bullion Market Association (LBMA).
Participarea este la un nivel record, reflectând competitivitatea tot mai mare pentru specialişti în tranzacţionarea metalelor preţioase.
Cererea din partea băncilor centrale nu mai este la fel de puternică ca în trecut, iar o corecţie mai adâncă ar putea fi benefică pentru piaţă, a declarat John Reade, strateg de piaţă la World Gold Council, în cadrul evenimentului LBMA. El a menţionat că, potrivit discuţiilor din conferinţă, un nivel de 3.500 dolari uncia ar fi considerat „sănătos pentru piaţa aurului, deoarece, chiar şi aşa, ar rămâne un preţ excepţional de ridicat”.
Săptămâna aceasta se anunţă una încărcată pentru deciziile băncilor centrale, cu Rezerva Federală (Fed), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Banca Japoniei (BoJ) programate să anunţe decizii de politică monetară.
Se aşteaptă ca Fed să reducă dobânda de referinţă cu 25 de puncte de bază, în timp ce BCE şi BoJ vor menţine dobânzile neschimbate. Dobânzile mai mici tind să susţină preţul aurului, deoarece metalul preţios nu oferă randament sub formă de dobândă.