ZF Deschiderea de astazi la Bursa. Radu Cojoc, Goldring: Exista aşteptari mari pentru raportarile financiare. Investitorii vor fi exigenţi cu energia şi utilitaţile; chiar şi rezultate în linie, precum la OMV Petrom, pot aduce marcari de profit
Autor: Eduard IvanoviciDupă ce bursa a crescut cu aproape 70% în ultimul an cu tot cu dividende, ducând inevitabil la evaluări mai ridicate pentru principalele companii listate, piaţa intră într-o etapă în care cifrele raportate de emitenţi trebuie să confirme aprecierile puternice din ultimele luni şi entuziasmul investitorilor.
După ce bursa a crescut cu aproape 70% în ultimul an cu tot cu dividende, ducând inevitabil la evaluări mai ridicate pentru principalele companii listate, piaţa intră într-o etapă în care cifrele raportate de emitenţi trebuie să confirme aprecierile puternice din ultimele luni şi entuziasmul investitorilor.
Astfel, orice semnal de încetinire sau abatere de la estimări poate determina ajustări ale preţurilor în perioada următoare, spune Radu Cojoc, broker la Goldring.
„Din punctul de vedere al rezultatelor financiare există aşteptări destul de mari după creşterile pe care le-am avut în piaţă, în special în cazul companiilor din energie şi utilităţi, unde se aşteaptă ca fundamentele să confirme aprecierile din ultimul an, adică să ajungă cotaţia.“
„(…) Este foarte posibil să avem o perioadă de consolidare la un moment dat“, consideră el.
Sezonul de raportări financiare a început săptămâna trecută cu OMV Petrom (SNP), care a anunţat afaceri de 36,6 mld. lei pentru anul trecut, în creştere cu 2%, respectiv un profit net în scădere cu 27% la 3 mld. lei. Societatea a fost urmată de BRD – Groupe Société Générale (BRD), unde profitul a urcat cu 6% la 1,54 mld. lei, iar venitul net bancar a ajuns la 4,35 mld. lei, plus 8%.
„Un prim exemplu a fost OMV Petrom care, deşi a raportat în linie cu aşteptările şi poate chiar uşor mai bine decât era de aşteptat, anunţând chiar şi o distribuire de dividend, a fost penalizată de către piaţă şi a scăzut sub pragul psihologic de un leu pe acţiune“, continuă brokerul, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
La fel ca majoritatea emitenţilor din BET, companiile de energie şi utilităţi îşi vor publica bilanţurile de anul trecut spre finele lunii februarie: Electrica (EL) şi Hidroelectrica (H2O) pe 26, iar Romgaz (SNG), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL) şi Nuclearelectrica (SNN) pe 27. în următoarea perioadă sunt aşteptate inclusiv bugetele de venituri şi cheltuieli pe 2026 şi eventualele propuneri de dividende.
„Ne-am corelat cu pieţele internaţionale în ultimele săptămâni, în special pe partea de marcări de profituri (…) Cred că investitorii vor fi în continuare destul de exigenţi cu acele companii din energie şi utilităţi, iar orice rezultate uşor sub aşteptări sau orice semn de încetinire s-ar putea să fie penalizate şi să ducă la marcări de profituri după poate chiar o dublare a cotaţiei.“