Ciolacu i-a cerut lui Abrudean desecretizarea cheltuielilor facute cu vila lui Iohannis – surse
Autor: Gabriel PecheanuPremierul Marcel Ciolacu i-a cerut secretarului general al Executivului, Mircea Abrudean, joi dimineaţă, în timpul şedinţei de guvern, să desecretizeze informaţiile legate de cheltuielile pentru vila RAAPPS a lui Klaus Iohannis după terminarea mandatului de şef al statului.
„Premierul Ciolacu i-a cerut secretarului general (al Guvernului, Mircea Abrudean”, se desecretizeze cheltuielile făcute pentru vila din Aviatorilor”, spun pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Marcel Ciolacu a anunţat miercuri în cadrul dezbaterii publice de la Antena 3 CNN că va cere desecretizarea documentelor referitoare la cheltuielile pentru vila RAAPPS destinată preşedintelui Klaus
Iohannis.
El a insistat că, fiind vorba de bani publici – aproximativ şapte milioane de euro – informaţiile nu ar trebui să fie secrete. „Este patrimoniul statului, nu cred că e nimic secret în acest
proces”, a subliniat candidatul PSD.
Anunţul a venit în contextul în care, de luni de zile, se discută despre alocarea fondurilor pentru întreţinerea şi administrarea reşedinţei preşedintelui Iohannis, o controversă care a stârnit
nemulţumiri publice şi a alimentat speculaţiile privind gestionarea patrimoniului public.