Mircea Fechet: Riscul ca litoralul românesc sa fie afectat de petele de petrol din Marea Neagra este mic
Autor: Petru Mazilu
Ministrul Mediului a declarat sâmbătă că din toate verificările făcute până în prezent sectorul românesc al Mării Negre nu este în pericol. Curenţii marini de lângă Crimeea alternează un fel de
vortex care ar întoarce pata de poluare spre strâmtoarea Kerci, a spus Fechet la Antena 3 CNN. Specialiştii români spun că riscul ca litoralul să fie afectat este extrem de mic, a precizat
ministrul Mediului.
Declaraţia a fost făcută după ce, vineri, autorităţile din Rusia au anunţat că petele de petrol din Marea Neagră se extind. Lucrătorii de urgenţă care încearcă să cureţe scurgerile de petrol din
Marea Neagră au detectat şapte noi pete, a declarat vineri un oficial rus, potrivit Reuters.
Aproximativ 2.400 de tone de produse petroliere s-au vărsat în mare pe 15 decembrie, când două petroliere vechi au fost avariate de o furtună în strâmtoarea Kerci.
De la accidentul din decembrie, mii de lucrători de urgenţă şi voluntari au lucrat pentru a curăţa apa şi pământul contaminate din zona strâmtorii Kerci. Ecologiştii au anunţat că numeroase animale
au murit din cauza poluării.