24 ianuarie 2025 - Alegeri Europarlamentare

Un comisar european recunoaşte pericolul: Uniunea Europeana risca sa ramâna în urma Statelor Unite şi a Chinei

Autor: Iulian Mosneagu

Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru a ţine pasul cu SUA şi China, potrivit comisarului pentru Economie Valdis Dombrovskis.

„Ne străduim să facem din competitivitatea economiei europene o prioritate”, a declaratValdis Dombrovskis pentru Bloomberg într-un interviu acordat la Davos.

„Există, de asemenea, probleme structurale, cum ar fi creşterea relativ lentă a productivităţii, pe care o avem de decenii şi suntem în urma SUA şi a Chinei în ceea ce priveşte productivitatea şi
creşterea economică şi trebuie să abordăm această problemă, a adăugat comisarul Dombrovskis.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a luat cuvântul joi la Forumul Economic Mondial, folosindu-şi discursul pentru atacuri împotriva partenerilor comerciali, inclusiv UE.

Trump a criticat reglementările blocului comunitar şi amenzile aplicate de Bruxelles companiilor americane din domeniul tehnologiei, calificându-le drept o „formă de impozitare”. De asemenea, el
şi-a reiterat ameninţarea de a utiliza taxele vamale pentru a aduce producţia înapoi în SUA.

„Este clar că trebuie să ne angajăm strâns cu administraţia Trump; UE şi SUA sunt aliaţi strategici. Lucrăm împreună de zeci de ani”, a spus Dombrovskis.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ

( - )
( - )