24 august 2024 - Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a abordat subiectul sensibil al studiilor: tata m-a dat afara din casa, am muncit în mediul privat

Autor: Daniel Contescu

Candidatul PSD la preeşdinţia ţării susţine că „aşa erau vremurile”.

Absolvent al Liceului Mihai Eminescu din Buzău în 1986 ca un elev mediocru (foştii colegi vorbesc despre faptul că avea note mici la limbile străine – cu precădere franceza – şi la Geografie),
Marcel Ciolacu a abordat, la conferinţa de presă de astăzi, subiectul sensibil al studiilor sale.

„Am plecat în armată, apoi tata (n.r. – fost aviator la unitatea de la Boboc) m-a dat afară din casă. Mi-a zis, dacă nu dai la facultate, apucă-te de muncă. Am muncit în mediul
privat. Mi-am făcut studiile câdn am putut, aşa erau vremurile”, a spus Ciolacu, acuzat că s-a înscris la o facultate privată fără a avea diploma de BAC.

Un fost coleg de şcoală a oferit detalii pentru Mediafax despre premierul buzoian.

„Eu am plecat în armată pentru 9 luni, fiind student, iar el a făcut un an şi 4 luni de armată. N-a dat exament la facultate. Din primăvara anului 1988 şi până la revoluţia din 1989 nu se ştie ce a
făcut. A venit revoluţia şi a devenit revoluţionar de profesie,

Aşa a obţinut un spaţiu comercial în piaţa din Buzău şi a făcut afaceri. Acolo vindea mezeluri. S-a împrietenit cu Ion Vasile, apoi traseul lui în politică se ştie.

La şcoală avea note mici, colegul lui de bancă a fost Mihai Baltă, cel care a fost pus şef peste baza FRF de la Mogoşoaia şi care l-a ajutat să ia note de trecere în liceu”, ne spune, sub protecţia
anonimatului, respectivul fost coleg al lui Ciolacu.