• Un capitol al volumului doi din cartea mea de note satirice de călătorii în străinătate, Lumea văzută de un român rupt în fund, se va intitula Nemiloasa exploatare turistică.
• În materie de frumuseți naturale, România întrece net Scoția. Stă însă catastrofa în ce privește mașinăria pusă la dispoziția exploatării turistice a acestor frumuseți. De ce ? Nimeni n-a construit.
• Toți au dărâmat ceea ce au încropit regimurile anterioare. Nimeni nu și-a propus, de exemplu, să dea o notă de minimă civilizație WC-urilor publice. Toți și-au propus să facă Revoluții.

De la Dinicu Golescu încoace, o călătorie în străinătate e un prilej de uimire față de cele văzute și de raportare melancolică la realitățile de acasă.

Un amic recent întors dintr-o călătorie în Europa cu mașina îmi mărturisea că, ajuns la Sighet, a simțit o tresărire: avea în față drumurile din România! Lăsa în urmă autostrăzile. Îl așteptau șoselele pe doar două benzi, mâncate de gropi, frecventate de căruța și beți turtă și luminate doar de felinarul Iul Dumnezeu.

Nimic nou sub soare.

Cu peste șapte decenii în urmă, în 1931, Grigore Gafencu nota în Jurnalul său:

„Satele și orașele maghiare dau impresia de viață liniștită și serioasă. Cârciumile închise seara . Nici un bețiv, nici un chefliu, nici o căruță rătăcită pe șosea. Starea șoselelor dovedește o bună administrație, mai mult chiar o sforțare însemnată pentru a bate cele mai occidentale mijloace de comunicație și a atrage turiștii străini: excelentă propagandă“.

Au trecut, iată, peste opt decenii. Au trecut, iată, trei dictaturi (carlistă, legionară, comunistă ) și trei democrații costelive (1931-1938, 1944-1947, 1989-2025).

Prăpastia dintre noi și unguri nu s-a micșorat. Deși ungurii au încercat aceleași intemperii ale istoriei ca și noi.

Riscând să-i repet pe alții, voi folosi și eu complexul Dinicu Golescu. Chiar dacă – sunt conștient – văicărelile iscate de raportarea la cele de acasă vor fi la fel de nefolositoare ca și cele ale lui Dinicu Golescu.

Un capitol al volumului doi din cartea mea de note satirice de călătorii în străinătate, Lumea văzută de un român rupt în fund, se va intitula Nemiloasa exploatare turistică. O formulă ironică de a desemna mijloacele prin care în alte țări ale lumii se scot bani și din piatră seacă în materie de industrie a turismului.

Sub acest semn, pe parcursul recentei mele călătorii în Scoția, m-am interesat de cum sunt puse la lucru realitățile istorice, naturale și sociale ale acestei părți a Regatului Unit. Investigația va avea drept rezultat un întreg capitol amuzant. într-un loc de popas din călătoria contra cost în Highlands am dat peste un soi de bou de munte, pus la dispoziția nevoii de duioșie a turistului. De cum apărea un autocar, animalul își întrerupea păscutul și dădea fuga la gard, începând să se scarpine sau să agite coarnele sale ca de cerb. Cei din autocar dădeau și ei fuga la gard. Pentru a-l mângâia, cu exclamațiile de rigoare, dar mai ales pentru a-i oferi ce va de halit. Proprietarii popasului rezolvau dintr-o lovitură două probleme:

a) cea a răzgâirii turistului proprietar de portofel și de credit card;

b) cea a hrănirii masivului animal.

Am surprins și alte aspecte ale comediei numite Nemiloasa exploatare turistică.

Realitățile întâlnite în cale pot fi tratate însă și într-o cheie serioasă. Cum ar fi, de exemplu, răspunsul la întrebarea: de ce n-a dat lovitura România postdecembristă în materie de turism?

Desigur, Scoția are locuri istorice de faimă în întreaga lume. Din acest punct de vedere, România n-ar putea să o concureze.

Ar putea s -o concureze însă în ce privește un personaj de celebritate planetară: Dracula. Pentru Scoția, Dracula este Monstrul din Loch Ness, zis și Nessie. Dacă am face o anchetă de-a lungul și de-a latul globului, am descoperi că Dracula e mai cunoscut decât Monstrul asupra căruia până și ghidurile publicitare au îndoieli de ordin rațional.

Pentru călătoria la Loch Ness, din Edinburgh plecând, poți alege între mai multe firme. Am preferat-o pe cea al cărei minibus mă lua de la hotel. Așa cum precizează și pliantul generos colorat, primit o dată cu biletul, călătoria durează 12 ore și își propune cunoașterea zonei legendare a Scoției, Highlands, devenită faimoasă și prin filmul cu Meil Gibson, Bravehearts, dedicat luptătorului din anii 1000 împotriva englezilor, William Wallace.

Deși străbate un drum lung și complicat, minibusul m-a luat de la hotel la ora 8:00 și m-a lăsat în centrul orașului la ora 20:00. Exact 12 ore. Șoferul microbuzului era și ghid. Pe parcursul celor 12 ore de călătorie, s-a străduit din răsputeri să ne simțim bine. În câteva locuri de pe parcurs, am oprit pentru a bea o cafea sau a mânca. Fiecare stație, ca să-i zic așa, avea drept dotări minime: restaurant, bar, toalete (de o igienă de invidiat), shop cu suveniruri, dar și alte mărfuri de utilitate, mult mai scumpe ca în prăvăliile obișnuite, bănci și mese de lemn pentru cei care voiau să stea la aer curat.

La restaurante, călătorul e așteptat cu o masă simplă, ușor de consumat și chiar ușor de luat.

Fiecare obiectiv avea la casa de bilete ceea ce se numea ghidul oficial al obiectivului.

Timp de 12 ore, călătorului i se ofereau o mie și una de posibilități de a cheltui banii: de la fleacurile cumpărate până la biletul de intrare.

Toate șoselele erau asfaltate și, evident, n-aveau nici o groapă. Chiar și pădurile păreau trase cu linia.

N-am întâlnit, ca în România, căruțe traversând șoseaua prin surprindere, ospătari lălâi, WC-uri murdare sau închise cu lacătul, șoferi țâfnoși și cerșetori agresivi.

Turismul e în Scoția o adevărată industrie. O industrie de scos bani de la călătorii străini. Chiar și din nimic. Momentul propriu-zis al Monstrului a constat într-o croazieră pe Loch Ness cu vaporașul (contra cost, firește) până pe la jumătate. Aici, a zis în difuzoare căpitanul vasului, care era, în același timp, și ghid, a apărut Monstrul. Toată lumea s-a năpustit să fotografieze suprafața neagră a lacului de munte. După care vaporașul a făcut cale întoarsă. Încă 10 euro!

În materie de frumuseți naturale, România întrece net Scoția. Stă însă catastrofa în ce privește mașinăria pusă la dispoziția exploatării turistice a acestor frumuseți.

De ce ?

Pentru că nimeni dintre 9 cei care s-au perindat post decembrist pe la cârma României nu și-a asumat inițierea și ducerea până la capăt a unui proiect. Nimeni n-a construit. Toți au dărâmat ceea ce au încropit regimurile anterioare.

Nimeni nu și-a propus, de exemplu, să dea o notă de minimă civilizație WC-urilor publice. Toți și-au propus să facă Revoluții.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro