George Simion versus Nicusor Dan: Cine domina în mediul online? În 2 zile începe votul în Diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidentiale

Autor: Sorina Matei

Mai sunt 2 zile până când în diaspora începe votul pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale iar finaliștii – George Simion și Nicușor Dan continuă campania furibundă pe rețelele de socializare. Și la precedentul tur de scrutin, candidații au băgat jumătate din banii de campanie – aproape 15 milioane de euro – în servicii online.[...]

  • Nicușor Dan începe să domine Facebook, George Simion domină TikTok
  • Nicușor Dan rulează mai multe reclame pe Meta decât Simion
  • În turul 1, competitorii au băgat 2,2 milioane de euro în Facebook
  • În servicii online – toți candidații au băgat 14,6 milioane de euro

Mai sunt 2 zile până când în diaspora începe votul pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale iar finaliștii – George Simion și Nicușor Dan continuă campania furibundă pe rețelele de socializare. Și la precedentul tur de scrutin, candidații au băgat jumătate din banii de campanie – aproape 15 milioane de euro – în servicii online.

Care este situația acum, cu 2 zile înainte de începutul votului

Depinde unde ne uităm. Dacă ne uităm pe Facebook – ceea ce înseamnă în principal publicul din România conectat la social media, adică Facebook, Meta și tot ceea ce înseamnă Meta – vedem această infuzie de bani și de reclame al lui Nicușor Dan, ceea ce s-a întâmplat și în primul tur de scrutin.

Nicușor Dan rulează în prezent 82 de reclame. Campania lui George Simion nu este foarte mult interesată de Facebook – vorbim de Facebook pentru că noi de aici ne scoatem datele și le pot vedea spectatorii în orice moment.

În ultimele 30 de zile sunt importante și cifrele, că în asta se vede diferența uriașă între Nicușor Dan, care avea 503 reclame active în ultimele 30 de zile, în valoare de aproape 700.000 de euro, deci foarte mulți bani, în timp ce George Simion are foarte puține reclame – 57 de reclame; asta doar referindu-ne la contul celor doi candidați, de 354.000 de euro.

Vedem datele și din precedentul tur de scrutin, unde acolo, la fel, Nicușor Dan și Crin Antonescu, care era candidatul celei mai mari alianțe, PSD, PNL, UDMR, care au băgat foarte mulți bani. Peste 2 milioane de euro au băgat cei 11 candidați în Facebook, în principal Crin Antonescu, Nicușor Dan, dar mai era pe locul 3 și Victor Ponta. Victor Ponta nu s-a clasat în turul 2 de scrutin. Au fost și promovări pe Google, dar mai puține, pentru că bătălia cea mare se dă între Facebook și TikTok.

Din păcate, datele de la TikTok nu sunt disponibile, adică nu poți să scoți date, decât dacă contactezi compania din Singapore, ByteDance, însă se vede foarte clar și am văzut și din discuțiile staff-ului de campanie al lui Nicușor Dan că, practic, George Simion domină TikTok-ul, iar Nicușor Dan este în principal pe Facebook, pe o zonă de oameni susținători ai dreptei, acei susținători ai dreptei care sunt foarte prăpăstioși și zgomotoși – „vine cataclismul”.

Aseară însă s-a întâmplat un lucru important – a apărut din nou Călin Georgescu, cu transa, cu psihoza, cu tot ceea ce spune și pur și simplu captează publicul. Iar de aseară, Călin Georgescu, de exemplu, până azi, în urmă cu două ore, avea o tracțiune pe Facebook – deci nu pe TikTok, nu pe Instagram – de 2,7 milioane de vizualizări, 103.000 de like-uri și de reacții de ador, 23.000 de comentarii și 35.000 de redistribuire. Astea erau datele în urmă cu câteva ore, ceea ce îți arată că unul dintre factorii care îl vor destabiliza pe Nicușor Dan pe Facebook vor fi ieșirile lui Călin Georgescu. Pentru că tracțiunea, vedem, a publicului românesc intern pe Călin Georgescu este în continuare foarte mare, chiar dacă el a fost interzis să candideze în alegerile prezidențiale.

Am mai văzut tacticile astea de campanie și în campania lui Donald Trump. Același lucru l-a făcut Donald Trump, a dominat în principal TikTok-ul.

Duminică seară, după ora 11-12 noaptea, vom vedea care dintre rețelele de socializare va ieși învingătoare, inclusiv la vot, pentru că Facebook înseamnă în principal public din România, iar TikTok înseamnă public din diaspora conectat cu publicul din România, acea punte emoțională de care candidații sistemului – în principal ne referim la Victor Ponta – s-au lovit în 2014 când a fost Victor Ponta-Klaus Iohannis.

Tot timpul, de asta e și important TikTok-ul, pentru că creează o punte emoțională cu țara, pentru că oamenii, milioanele de români care trăiesc în diaspora, sunt conectați cu publicul, cu rudele lor din România. Deci o să vedem cine va ieși învingător, dar vedem că în principal strategia de campanie a lui George Simion se apropie de strategia de campanie a lui Donald Trump.

Am văzut, de exemplu, de aseară clipuri făcute cu Călin Georgescu prin A.I., în care îndeamnă oamenii să iasă la vot, ceea ce am văzut, în octombrie, în noiembrie anul trecut, la Donald Trump.

Lucrurile, însă, la TikTok, nu sunt asemănătoare – adică se vede că strategia de campanie a lui Nicușor Dan a pierdut TikTok-ul și s-ar putea din nou să existe până duminică această bătălie, deoarece campania pe televiziune se va încheia vineri, dar campania se va desfășura în mediul online, fie de la candidați, fie de la susținătorii, oamenii care îl votează pe unul sau pe celălalt, iar asta este foarte greu de oprit, inclusiv de BEC sau de Autoritatea Electorală Permanentă.

Vom vedea care strategie a funcționat cel mai bine duminică noapte.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ

Victor Ponta da atacul la George Simion: E un huligan! ( 01 apr. 2025 - www.stiripesurse.ro )
George Simion, sustinut si apreciat de românii din diaspora ( 23 apr. 2025 - www.realitatea.net )
Ce va urma daca George Simion ajunge presedinte? ( 02 mai 2025 - spotmedia.ro )