Regele Mihai prin discursul din Parlament, primul după mai bine de şaizeci de ani, nu a intuit, probabil, la ce nivel al datoriei externe va ajunge România la 13 ani distanţă. Cuvintele Regelui vizau doar grija pe cere trebuie s-o avem faţă ţară, astfel încât generaţiile viitoare să se bucure din plin de o Românie prosperă.

Regele Mihai prin discursul din Parlament, primul după mai bine de şaizeci de ani, nu a intuit, probabil, la ce nivel al datoriei externe va ajunge România la 13 ani distanţă. Cuvintele Regelui vizau doar grija pe cere trebuie s-o avem faţă ţară, astfel încât generaţiile viitoare să se bucure din plin de o Românie prosperă.

Pentru calculul datoriei pe fiecare cetăţean am folosit suma de 186 miliarde euro datoria externa comunicată recent de Banca Naţională pe care am împărţit-o la populaţia ţării, în jur de 19 milioane de locuitori:186.000.000.000:19.000.000â 9789 euro datorie externă per capita( 48653 lei la un curs de 4,97 lei/euro).

Să vedem ce ne spune scoţianul Adam Smith despre datoriile naţionale, mai precis despre şansele de achitare a unei datorii foarte mari ”În cazul în care datoria naţională s-a întâmplat să ajungă la un nivel prea ridicat, nu ştiu să fi existat vreun exemplu când ea să fi fost achitata la timp şi în întregime”.

Apar doua întrebări legitimă: a)Cu ce sunt vinovate generaţiile viitoare pentru nechibzuinţa cheltuielilor din aceşti ani, mai ales că în 1989 datoria publică era zero? b) Cât de moral este să transmitem cambiile spre plată generaţiilor următoare?

Dacă generaţiile viitoare vor întreba ce s-a făcut cu banii împrumutaţi vor avea surpriza să afle că aceştia s-au folosit aproape în totalitate pentru plata salariilor în sistemul de stat şi pentru plata pensiilor. Cel puţin banii împrumutaţi în perioada anilor 1960-1970 s-au folosit pentru retehnologizarea industriei şi importul de tehnologie. Atunci s-au construit Combinatul Siderurgic de la Galaţi, Platforma Petrochimică Midia-Năvodari. Cu banii împrumutaţi în ultimii ani nu s-a construit nimic important, cu ei s-a cumpărat doar pacea socială.

Economistul Nouriel Roubini, laureat Nobel, referindu-se la împrumuturile mari cu care se confruntă unele ţări afirmă că avem de-a face cu o ”criză a îndatorării naţionale”. Tot el arăta că dacă împrumuturile statului nu se duc în investiţii, atunci acestea vor afecta, din plin, sănătatea economiei. Este exact ceea ce s-a întâmplat la noi, împrumuturile folosindu-se în alte scopuri decât cele investiţiile.

În mod sigur această datorie pe cap de locuitor va creşte, întrucât lucrăm cu deficite foarte mari. Deficitul de 8% cu care se prognozează că se va încheia acest an este enorm pentru o ţară care primeşte şi fonduri europene în jur de 3,5% din PIB. Care ar fi fost situaţia bugetului fără aceste fonduri? Şi în anii următori vom lucra cu deficite foarte mari, până vom atinge ţinta de 3%, prognozată pentru anul 2030. Probabil această datorie va ajunge 60.000-70.000 lei până se va ajunge la deficitul ”standard”(3% din PIB) acceptat de Uniunea Europeană.

Ce şanse sunt pentru a reduce acest deficit atât timp cât sectorul de stat are o nevoie insaţiabilă de bani întrucât cheltuielile cu salariile sunt considerate rigide, chiar tabu. Guvernatorul Băncii Naţionale spune că se impune o ”dietă”, iar analistul Adrian Negrescu afirmă că este nevoie chiar de ”înfometare”.