21 octombrie 2024 - Alegeri Europarlamentare

Nicuşor Dan, daca referendumul pentru Bucureşti trece cu „DA”: Sa speram ca Parlamentul va ţine cont

Autor: Iulia Kelt

Nicuşor Dan a explicat în ce condiţii ar deveni „palpabil” referendumul, în condiţiile în care va trece cu „DA” de bucureşteni.

Întrebat ce se va întâmpla dacă bucureştenii vor răspunde cu „DA” la eventualul referendum, „cum se va schimba legea”, Nicuşor Dan a spus că „dacă se schimbă legea cu privire la repartizarea
taxelor şi impozitelor locale, dacă trece referendumul, în momentul în care Parlamentul va vota la sfârşitul lui 2024 sau, cel mai probabil, la începutul lui 2025 bugetul de stat, va exista un
articol acolo despre împărţirea cotei impozitului pe venit ale bucureştenilor între Primăria Generală şi primăriile de sector”.

El a mai spus că se arată încrezător în faptul că Parlamentul „va ţine cont de referendumul pe care noi tocmai l-am desfăşurat”.

Întrebat, de asemenea, dacă referendumul ar putea deveni „palpabil”, în condiţiile în care ar fi nevoie de o schimbare legislativă în Parlament, Primarul General a răspuns că „dacă vorbim despre
taxe şi impozite, momentul este foarte previzibil, legea bugetului de stat pe 2025. Dacă vorbim despre competenţele de emitere a autorizaţiilor de construire, atunci poate că trebuie să aşteptăm
sesiunea parlamentară care începe în februarie 2025”.