Ceea ce parea destinat sa fie Consiliu European de palmares…

Corespondență din Bruxelles Am fost astăzi, la Bruxelles, la ceea ce ar fi trebuit să fie ultima conferință de presă a președintelui Klaus Iohannis la ultimul său Consiliu European înainte de finalizarea celui de-al său mandat, la 21 decembrie. Că va fi sau nu ultima astfel de conferință la Bruxelles sau ultimul summit european, nu aceasta este ideea. Că România și cetățenii români au nevoie de mai multă claritate după alegerile prezidențiale anulate este un lucru evident. Pentru România și pentru orice stat democratic. Chiar și Europa are nevoie de mai multă claritate, mai ales că România a fost cobaiul unei operațiuni electorale speciale. De aceea, președintele a răspuns pe larg întrebărilor noastre și pe alocuri a mers chiar dincolo de acestea. Pentru unii, răspunsurile au fost lămuritoare. Pentru alții, nesatisfăcătoare sau chiar prilej de a mai exprima dezaprobări în conformitate cu propria lor analiză legată de prestația prezidențială din ultimul deceniu. Le-aș lua pe rând, de la fața locului, ascultând cuvânt cu cuvânt, și întrebări și răspunsuri: 1) Acest Consiliu European trebuia să fie unul de palmares pentru orice președinte aflat la final de mandat, mai ales unul care a primit multe premii pentru contribuția sa la proiectul european. Și mai ales că este și primul Consiliu European după decizia finală a primirii depline a României în Schengen. N-a fost să fie. Nu pentru că mandatul președintelui va fi prelungit, ci pentru că miza României este alta: ca partenerii europeni să înțeleagă cu ce ne-am confruntat, respectiv fuziunea dintre întrebuințarea unei rețele sociale (TikTok) care nu respectă reguli europene și modele de ingerințe străine de tip rusesc. De aceea, inclusiv la solicitarea României, Consiliul European va adopta concluzii pe tema combaterii interferențelor și activităților hibride ale Rusiei. Va fi practic prima luare de decizie concertată europeană cu privire la ce a pățit România, cobaiul unei operațiuni de ingerință care provoacă îngrijorare și în alte țări care au alegeri anul viitor (Germania și Polonia), dar și în rândurile premierului maghiar Viktor Orban, care a văzut România ca pe un teren de testare a unui experiment electoral. 2) Responsabilitate, vid de legislație. Președintele a refuzat să pună în culpă vreo instituție sau vreun oficial. De ce? Răspunsul la îndemână pentru cine ne-ar vrea aruncați în spirala unei neîncrederi acutizate ar fi unul în zona privilegiilor puterii de care unii nu se mai satură. Klaus Iohannis a evocat în schimb vidul de legislație privind circuitul de cooperare între instituții. Și a mai făcut ceva. Nu a absolvit de responsabilitate vreo instituție sau un vreun oficial din oficiu, ci a punctat că după încheierea investigațiilor trebuie luate măsurile care se impun. Deși nu s-a referit explicit la acesta, merită să amintim că ancheta SUA privind imixtiunea rusă în alegerile din 2016 a fost finalizată prin raportul special al procurorului Robert Mueller publicat în aprilie 2019, după doi ani și jumătate de la scrutin. Poate fi o practică din care să ne inspirăm și noi. 3) Sunt două fațete ale acestei operațiuni maligne împotriva democrației românești și ele sunt strâns legate și de punctul al doilea. Prima are în vedere legalitatea anumitor acțiuni de companie electorală, a conduitelor unor candidați, cu înclinații spre discurs neo-legionar și antisemit, și de instrumentalizarea TikTok. Cu aplicarea legilor, românești și europene, această parte își poate găsi rezolvarea. Cea de-a doua fațetă este legată de ingerința străină, unde președintele Iohannis a indicat că este un “modus operandi” al Rusiei, dar că procedura de atribuire va dura mult timp, fără să știm dacă vom reuși să strângem toate piesele acestui puzzle cibernetic. Două elemente precise și utile au fost reliefate aici de președinte: a) influența străină a fost găsită ulterior cu sprijin semnificativ de la parteneri strategici, care au ajutat entitățile românești să găsească ce s-a întâmplat, ceea ce a condus la elementul b), respectiv faptul că CSAT a fost convocat pentru ingerință străină. Cu alte cuvinte, efortul de a depista cum a fost posibilă o astfel de ingerință externă va fi un efort în care România va avea nevoie de parteneri. 4) Prelungirea mandatului președintelui Iohannis. Articolul 83 din Constituție despre care CCR a spus că se aplică, respectiv că mandatul președintelui este exercitat până când președintele nou ales depune jurământul, stârnește nemulțumiri, care se intensifică și pe fondul poziției președintelui Iohannis, acesta spunând că va rămâne în mandat. Ceea ce se pierde din încadrarea afirmațiilor de astăzi ale lui Klaus Iohannis este că președintele afirmă clar că ar putea pleca din funcție prin demisie pe care ar face-o “doar atunci când ar exista un interes public major, care altfel nu se poate rezolva”. 5) Reprezentarea externă. Președintele Iohannis a candidat anul acesta pentru funcția de secretar general al NATO, într-o cursă cu fostul premier olandez Mark Rutte, competiție câștigată de Rutte prin consens. Adică și cu votul României, după retragerea candidaturii lui Klaus Iohannis. Criticile președintelui cu privire la “grupulețe” sau “bisericuțe” din această seară au fost încadrate în scenariul că ar exista o iritare că România nu a fost invitată la reuniunea privind Ucraina. De fapt, răspunsul cuprindea și o altă parte, aceea a faptului că deciziile la nivel NATO sunt luate prin consens, în plen, nu în grupuri restrânse. Și, de fapt, răspunsul este o replică fidelă a tradiției acțiunii diplomatice a României, acestea nefiind abordări pe care un stat le schimbă de pe o zi pe alta. Cu toate acestea, neinvitarea României, indiferent cine este la Cotroceni, pare un gest diplomatic ofensator pentru țara care găzduiește un punct logistic al misiunii NSATU a NATO destinată preluării de la SUA a coordonării sprijinului pentru Ucraina, care găzduiește Centrul European de Antrenament pentru avioane F-16, unde sunt instruiți și piloți ucraineni, și care a donat Ucrainei un sistem de rachete Patriot, România devenind al treilea aliat NATO după SUA și Germania care acordă un astfel de sprijin. Ceea ce părea destinat să fie un Consiliu European de palmares s-a transformat într-un moment important pentru viitorul rol al României în arhitectura europeană și pentru viitorul proceselor democratice în Europa.

Ceea ce parea destinat sa fie Consiliu European de palmares…

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ