Cursul valutar sau cursul de schimb al monedei naţionale este o temă care a stârnit multe pasiuni, şi asta nu de azi, de ieri. În ţara noastră, poate mai mult decât în alte ţări care au trecut prin traumele economiei de comandă, posibil şi pentru faptul că Banca Naţională a avut de mulţi ani o[...]

Cursul valutar sau cursul de schimb al monedei naţionale este o temă care a stârnit multe pasiuni, şi asta nu de azi, de ieri. În ţara noastră, poate mai mult decât în alte ţări care au trecut prin traumele economiei de comandă, posibil şi pentru faptul că Banca Naţională a avut de mulţi ani o politică de evitare a fluctuaţiilor ample ale leului. Aşa cum se va vedea din acest articol, această politică nu a însemnat însă că ne-am îndepărtat de la valorile fundamentale, ci doar că, prin intervenţii specifice, cursul leului a fost relativ mai stabil decât al monedelor altor ţări din regiune. Vecinii noştri bulgari au evitat indirect problema cursului valutar: după ce au trecut prin hiperinflaţie în 1996-1997, ieşirea din criză au realizat-o prin trecerea la consiliu monetar – o procedură destul de traumatizantă pentru populaţie şi care, practic, elimină orice marjă de manevră pentru politica monetară. De atunci încoace, leva a avut un curs fix faţă de marca germană, iar apoi faţă de euro, iar anul viitor Bulgaria va intra în zona euro – încununarea unei lungi perioade în care autorităţile din ţara vecină au urmat politici prudente.

Mai multe alte ţări din regiune au trecut la euro (Slovacia, Slovenia, Croaţia, ţările baltice). În afara zonei euro mai rămân, între ţările fost comuniste, doar Cehia, Polonia, România şi Ungaria. Dintre acestea, numai România a înregistrat perioade mai lungi de oscilaţii modeste ale cursului valutar (graficul nr. 1). Dar, în toate ţările, cursul valutar a fost determinat de piaţă. El nu este vreodată expresia cursurilor afişate de operatori, ci arată tranzacţiile efective, vânzari şi cumpărări, pe baza cărora băncile centrale calculează statistic o medie şi publică nivelul cursului din ziua respectivă.

Chiar dacă politicile fiecărei bănci centrale sunt diferite, rezultatul fiecărei zile nu este o abatere de la rezultatul tranzacţiilor din ziua respectivă. Pe perioade mai lungi, piaţa se reglează în funcţie de datele fiecărei economii. Astfel, pe ansamblul perioadei 2020-2025, coroana cehă s-a apreciat faţă de euro, zlotul polonez are fluctuaţii în jurul aceleiaşi parităţi din 2020, leul s-a depreciat cu peste 5% (urmare inclusiv episodului de tensiune pe piaţă, după primul tur al alegerilor prezidenţiale din mai 2025), iar forintul ungar a pierdut mai mult de 20% din valoare. Deci, cu variaţii mai ample sau mai puţin ample, monedele ţărilor din regiune au urmat datele fundamentale din economiile respective: performanţă net mai bună în Cehia şi Polonia, în curs de degradare în România şi cea mai slabă în Ungaria, care plăteşte preţul unei lungi perioade de politici “iliberale”, în răspăr cu regulile economiei de piaţă. În treacăt fie spus, rezultatele proaste ale politicilor urmate la Budapesta nu îi clintesc pe “suveraniştii” români din frenetica lor admiraţie faţă de politicile “iliberale” falimentare. Ei nu au nevoie de fapte; au un scenariu al lor, care este independent de realitate.

Opţiunea de politică monetară a BNR pentru un control mai strâns al cursului valutar a pornit şi de la nevoia menţinerii unei ancore macroeconomice, în condiţiile în care atât deficitul bugetar, cât şi efectul său imediat, presiunile inflaţioniste, nu joacă eficient acest rol. După părerea mea, în adoptarea acestei conduite o rădăcină psihologică s-ar putea regăsi şi în lunga perioadă din anii ’90 în care cursul valutar nu şi-a putut găsi echilibrul, lăsând urme traumatice chiar şi pentru cetăţeanul de rând. Şi în ziua de azi mai văd titluri prin presă: “leul a trecut un nou prag psihologic” sau “cursul leului se prabuşeşte” – când, de fapt, “prăbuşirea” era de la 4,97 lei/euro, la 4,98 lei/euro, adică 0,2%.

De câte ori apar momente de tensiune macroeconomică, răsar şi opinii, nu puţine, care susţin că leul ar fi supraevaluat, cu valori de la câteva procente, la 10%, iar unii nu se sfiesc să prezică o depreciere de chiar 20%, dacă nu mai mult. Uneori, opiniile legate de supraevaluarea leului se bazează pe diferiţi indicatori (unii vor fi discutaţi mai jos), alteori sunt doar rodul fanteziei, aş zice chiar al neînţelegerii conexiunilor dintre cursul valutar şi alte variabile din economie. Pentru a nu mai spune că, ori dincotro am privi, cursul valutar este fix la intersecţia dintre cerere şi ofertă pe piaţă. Restul sunt speculaţii. Acest articol urmăreşte să arate că multipli factori influenţează traiectoria cursului valutar, iar nivelul din fiecare moment este, de fapt, rodul intersecţiei tuturor acestora.

Citiţi opinia integrală pe opiniibnr.ro.