5 decembrie 2025 - Președinte CJ

Ce spune premierul Bolojan despre situaţia din Prahova: Vineri seara va fi reluata furnizarea apei în Prahova, dar nu exista garanţia ca apa e potabila. Am solicitat ministrului mediului date suplimentare pentru a va putea spune miercuri ce trebuie facut şi cine sunt responsabilii. VIDEO

Autor: Stefan Stan

Premierul Bolojan a discutat într-o conferinţă de presă vizita sa în Austria şi Ungaria, a prezentat principalele subiecte discutate în şedinţa de guvern şi situaţia din judeţul Prahova. Ce a spus premierul Bolojan: ► Vizita oficială în Austria a avut 5 subiecte importante – aspecte de politică generală, de situaţia din regiune, războiul din Ucraina,[...]

Premierul Bolojan a discutat într-o conferinţă de presă vizita sa în Austria şi Ungaria, a prezentat principalele subiecte discutate în şedinţa de guvern şi situaţia din judeţul Prahova.

Ce a spus premierul Bolojan:

► Vizita oficială în Austria a avut 5 subiecte importante – aspecte de politică generală, de situaţia din regiune, războiul din Ucraina, componenta de economie şi investiţii, creşterea colaborării economice.

► Discuţia pe care am avut-o cu colegii de la ministerul de Externe a fost să trecem la susţinerea explicită a companiilor româneşti pentru ca acestea să se extindă în regiune şi să avem campioni regionali cu sediul în România.

► Un subiect a fost comunitatea românească din austria – avem a doua comunitate din această ţară. Fiecare român care lucrează în străinătate, fiecare român care se integrează, face cinste ţării noastre.

► Vom semna o înţelegere pe componenta de educaţie în perioada următoare, să ne susţinem conaţionalii şi să preluăm bunele practici din sistemul austriac.

► Un alt subiect a fost aderarea României la OCDE. Noi ne propunem ca anul viitor să intrăm în OCDE.

► Cel mai important subiect a fost de cel care ţine de investiţiile în energie şi interconectare energetică. Obiectivul principal al guvernului este să avem în anii următori o energie sigură la un preţ accesibil pentru cetăţenii ţării noastre şi pentru companiile din România.

► Pentru asta, punem în practică un pachet de măsuri, dintre care o parte din exclusiv de noi, dar o parte din de colaborarea cu vecinii noştri. Pe partea de măsuri interne, în continuare trebuie să avem în vedere creşterea capacităţilor de producţie, pentru a avea o producţie mai mare de energie.

► Avem încă ore în anumite perioade ale anului în care e nevoie să facem importuri. Pentru asta trebuie să finanţăm în continuare proiectele care înseamnă centralele pe gaz, fotovoltaice, urgentarea finalizării lucrării la hidrocentralele avansate. Apoi creşterea capcităţilor de stocare.