Ciuca refuza sa spuna pe cine ar vrea premier, daca ar câştiga, dar în menţioneaza pe Bolojan
Autor: Andreea TobiasNicolae Ciucă a refuzat să menţioneze numele premierului pe care l-ar dori, în cazul în care ar câştiga alegerile prezidenţiale, dar recunoaşte că Ilie Bolojan a fost în cărţi.
„Dacă aş face această nominalizare, aş fi nedrept faţă de toţi cei pe care îi avem în analiză la nivelul partidului, dar vă asigur că avem persoana care să fie nominalizată ca premier din
interiorul Partidului Naţional Liberal”, a afirmat Ciucă, într-un interviu difuzat joi seară de Antena 3 CNN.
Ciucă a fost întrebat şi despre declaraţia Elenei Lasconi, care spunea că, dacă ar ajunge la Cotroceni, l-ar propune pe preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, pentru funcţia de
premier.
Preşedintele PNL a răspuns că Laasconi a aflat probabil că liberalii şi Ciucă personal au vorbit cu Bolojan şi au încercat să îl convingă „să vină la următorul nivel administrativ”, adică pe
poziţia de premier. „Domnia sa a zis că în acest moment, după atâţia ani de activitate, nu-şi doreşte să mai continue decât mandatul pe care îl are acum”.
Ciucă e de părere că Bolojan nu a dat o replică la declaraţia Elenei Lasconi pentru că aceasta „încearcă marea cu degetul”.