19 februarie 2025 - Președinte CJ

Ilie Bolojan a plecat la Paris cu o cursa de linie

Autor: Bianca Popa

Preşedintele interimar al Romaniei, Ilie Bolojan, a plecat miercuri dimineaţă la Paris, cu o cursă de linie, pentru a participa la reuniunea organizată la Palatul Elysee, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele interimar al Romaniei, Ilie Bolojan, a plecat în această dimineaţă la Paris, cu o cursă de linie, pentru a participa la reuniunea organizată la Palatul Elysee. El este însoţit de
Luminiţa Odobescu, consilier prezidenţial pentru afaceri europene, potrivit Preşedinţiei.

Franţa găzduieşte miercuri o a doua reuniune pentru a discuta despre Ucraina şi securitatea europeană, la care invitat ţări europene care nu au fost prezente la începutul acestei săptămâni,
inclusiv România.

MAE de la Bucureşti a anunţat marţi seara doar că urmează noi reuniuni la care România va participa.

MAE anunţă că reuniunea de la Paris de luni a fost iniţiată de preşedintele Franţei Emmanuel Macron, într-un format cunoscut ca Weimar Plus. Acesta a inclus pe preşedintele Consiliului European,
preşedinta Comisiei Europene, secretarul general al NATO şi un număr de şefi de stat şi de guvern ai ţărilor din Europa care sunt sprijinitori majori ai Ucrainei.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ

Ilie Bolojan a plecat la Paris cu o cursa de linie ( 19 feb. 2025 - www.mediafax.ro )