Legea Bolojan: Pâna pe 8 august, scolile trebuie sa regândeasca numarul elevilor dintr-o clasa. Scolile cu mai putin de 500 de elevi vor fi comasate
Autor: Sebastian UjicaVacanța s-a terminat pentru profesori și directori. Ilie Bolojan și Daniel David pun școlile la treabă. Până pe 8 august, acestea trebuie să regândească toate clasele în funcție de numărul de elevi stabilit prin legea Bolojan. În plus, regulile pentru comasare au fost puse în dezbatere publică. Chiar dacă Guvernul nu are toate datele problemei[...]
- Până pe 8 august, școlile trebuie să se reorganizeze cu numărul de elevi.
- Legea Bolojan impune câte doi elevi în plus în fiecare clasă.
- Până pe 8 septembrie școlile cu mai puțin de 500 de elevi vor fi comasate.
- În urma comasării, Daniel David spune că 900 de directori își pierd funcția.
Vacanța s-a terminat pentru profesori și directori. Ilie Bolojan și Daniel David pun școlile la treabă. Până pe 8 august, acestea trebuie să regândească toate clasele în funcție de numărul de elevi stabilit prin legea Bolojan. În plus, regulile pentru comasare au fost puse în dezbatere publică.
Chiar dacă Guvernul nu are toate datele problemei și nu știe exact care va fi impactul acestor schimbări rapide, cert este că pe 8 septembrie, când elevii se întorc în bănci, trebuie să avem mai puține școli și, implicit, mai puțini directori.
Pentru ca o școală să aibă personalitate juridică, trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele condiții: să aibă minimum 500 de elevi, sau 250 de preșcolari și antepreșcolari, sau 300 de elevi în învățământul postliceal.
Noua reorganizare ar putea duce la reducerea numărului de directori cu 900, spune Daniel David. Tot el explică faptul că aceștia nu vor fi concediați, ci se vor întoarce la catedră. Până atunci, Inspectoratele Școlare au misiunea de a verifica școlile și de a decide care rămâne și care dispare.
În rândul profesorilor, nemulțumirile cresc. Ei sunt nevoiți să mai „facă rost” de două ore de predare pentru a-și completa noua normă de 20 de ore.
Ilie Bolojan îi ia apărarea lui Daniel David, căruia i se cere deja demisia. „Dacă te iei după fiecare decizie mai puțin inspirată, s-ar putea să nu rămâi nici cu miniștri și nici cu premier în fiecare zi. Cert este că creșterea normei didactice nu a ținut de ministrul Educației. A fost o decizie a coaliției de guvernare, prinsă în programul de guvernare”, spune Bolojan.