17 iunie 2025 - Președinte CJ

Nicuşor Dan se pregateşte sa-l desemneze oficial pe Ilie Bolojan viitorul premier, care sa-şi asume programul de reduceri de cheltuieli bugetare şi majorari de taxe şi impozite prin care încearca sa gaseasca 30 mld. lei

Autor: Ziarul Financiar

Nicuşor Dan se pregăteşte să-l desemneze oficial pe Ilie Bolojan noul prim-ministru, care să-şi asume programul fiscal de reduceri de cheltuieli (10-15 mld. lei) şi creşterea veniturilor (15-20 mld. lei) prin majorări de impozite şi taxe. După 3 săptămâni de discuţii între PSD, PNL, UDMR, USR, s-a intrat în linie dreaptă pentru noul guvern, care[...]

Nicuşor Dan se pregăteşte să-l desemneze oficial pe Ilie Bolojan noul prim-ministru, care să-şi asume programul fiscal de reduceri de cheltuieli (10-15 mld. lei) şi creşterea veniturilor (15-20 mld. lei) prin majorări de impozite şi taxe.

După 3 săptămâni de discuţii între PSD, PNL, UDMR, USR, s-a intrat în linie dreaptă pentru noul guvern, care ar trebui să vină în faţa Parlamentului la începutul săptămânii viitoare, pentru a cere votul de învestitură.

Încă nu se ştie oficial dacă înţelegerea dintre partide include rotativa, adică la jumătatea mandatului, Ilie Bolojan să renunţe la funcţia de prim-ministru în favoarea unui lider al PSD, aşa cum a fost în ultimii 4 ani prin Ciucă-Ciolacu.

Kelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat la un post de televiziune, că susţine creşterea TVA de la 19 la 21%, plus eliminarea mai multor excepţii ca parte a pachetului fiscal.

Comisia Europeană, principalul investitor, dar şi principalul creditor al României, aşteaptă acest pachet fiscal, care să conţină măsuri credibile prin care guvernul să reducă deficitul bugetar, nu numai în acest an, ci şi în anii următori.

În condiţiile în care creşterea economică s-a transformat într-o scădere economică, deficitul bugetar a devenit din ce în ce mai mare şi nu poate fi redus numai prin scăderea cheltuielilor, de aceea trebuie majorarea taxelor şi impozitelor.

Încă nu se ştie oficial care sunt taxele şi impozitele care vor creşte şi mai ales cu cât.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ