Este cunoscută anecdota cu românul care întreabă englezul cum se face că gazonul în Regatul Unit este imaculat. ”Îl tundem, îl udam, îl apăram de dăunători, îl fertilizam”, răspunde englezul. ”Păi asta facem şi noi, dar nouă nu ne iese aşa frumos!” se supără românul. ”Da, dar noi facem asta de 500 de ani”...

Este cunoscută anecdota cu românul care întreabă englezul cum se face că gazonul în Regatul Unit este imaculat. ”Îl tundem, îl udam, îl apăram de dăunători, îl fertilizam”, răspunde englezul. ”Păi asta facem şi noi, dar nouă nu ne iese aşa frumos!” se supără românul. ”Da, dar noi facem asta de 500 de ani”…

Cele trei companii cu sediul în Londra, sau în jurul Londrei – AstraZeneca în Cambridge, GlaxoSmithkline în Londra şi Reckitt-Benckiser în Slough – au investit în cercetare-dezvoltare, inovaţie, tehnologizare şi internaţionalizare câteva PIB-uri ale României de la înfiinţare până în prezent. Nu este nici o mirare că, în 2024, cifra lor de afaceri însumată este de circa 25% din PIB-ul României – trei companii din Regatul Unit au o cifra de afaceri cat 25% din PIB-ul României, how cool is that? ar întreba orice consilier onorific.

România nu ”udă gazonul”, ca să forţez metafora, în politicele economice. În schimb, cum prinde prilejul, România se ostilizează cu cineva. Ne certăm cu Austria că nu ne-a lăsat în Schengen, ne certăm cu Germania că îi pică industria auto, ne certăm cu Ungaria nici nu mai ţinem minte pentru ce, ne certăm cu Rusia, obligatoriu, ne certăm cu Ucraina că trec pe aici cerealele lor, ne certăm cu China pentru că (avem senzaţia că) toţi ceilalţi se ceartă cu ea şi atunci şi noi trebuie să ne certam, ne certăm cu Olanda pentru că ne-a dispărut coiful. Nu uităm, desigur, să ne certăm cu Statele Unite, mergem chiar la micromanagement şi ne certăm cu Elon Musk. Când nu ne certăm cu cineva nu ne interesează acel cineva, dovada este India, o ţara vizitată anul trecut de foarte mulţi lideri europeni şi zilele trecuta de Ursula von der Leyen.

Îmi imaginez că hipsterii analişti, consultanţi şi experţi în economie au să mă înjure şi au să mă condamne, stând la o cafea sau la un happening, de unde îşi apăra ţara utilizând ca armă reţelele sociale, dar le spun, cu toata răspunderea, că în lumea afacerilor România este doar un loc în estul Europei unde poţi să vinzi ceva. Există artişti (iţi ţinem pumnii Sebastian Stan!), oameni de cultură, sportivi şi oameni de ştiinţă români care au cucerit mapamondul însă nu există oameni de afaceri care să aibă un renume la nivel global. Ca să înţelegeţi diferenţa de clasă, am sa dau exemplul din sectorul în care activez: toata lumea din domeniu a auzit de Jerzy Starak, un patron şi executiv care a adus faimă industriei farmaceutice din Polonia. Şi exemplele pot continua, ştiu că exista în toate sectoarele de activitate patroni şi executivi din Europa de Est care au schimbat modul de a face afaceri investind în cercetare-dezvoltare, inovaţie, tehnologizare şi internaţionalizare.

Ţările puternic industrializare fac asta ”de 500 de ani”, investesc în cercetare-dezvoltare, inovaţie, tehnologizare şi internaţionalizare – atenţie, de multe ori cu subvenţii din partea statului. Până şi ţările din Europa de Est investesc în internaţionalizare cu ajutorul statului, au politici economice de subvenţii pentru expansiune internaţională – ştiaţi că Ungaria are subvenţii care pot fi accesate de companiile de acolo pentru achiziţionarea de unităţi de producţie industrială în ţările învecinate?

Este prea târziu ca România să investească în cercetare-dezvoltare, inovaţie, tehnologizare şi internaţionalizare. Atragerea de investiţii industriale este prioritatea asupra căreia trebuie să se concentreze politica economică. Când oficialii români se vor abţine de la a se certa cu toată lumea şi vor începe să bată la uşa marilor companii pentru a le invita la investiţii industriale vom ştii că ne mişcam în direcţia care trebuie. Dar va trebui să ne mişcăm în direcţia asta pentru următorii ”500 de ani”.