Premierul Ilie Bolojan are mâine o întâlnire cu unul dintre cei mai mari traderi de cereale din România, Ameropa Grains, cu afaceri anuale de miliarde de euro, dar cu profituri declarate foarte mici sau pierderi
Autor: Ziarul FinanciarMâine, la ora 9 dimineaţa, premierul Ilie Bolojan are programată o întâlnire cu reprezentanţii companiei Ameropa Grains, unul dintre cei mai mari traderi de cereale din România. Totuşi, în 2024, societatea a înregistrat pierderi de 67,5 milioane de lei, la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de lei. Faţă de 2023, compania şi-a[...]
Mâine, la ora 9 dimineaţa, premierul Ilie Bolojan are programată o întâlnire cu reprezentanţii companiei Ameropa Grains, unul dintre cei mai mari traderi de cereale din România.
Totuşi, în 2024, societatea a înregistrat pierderi de 67,5 milioane de lei, la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de lei.
Faţă de 2023, compania şi-a înjumătăţit cifra de afaceri, care atunci se ridica la 8,1 miliarde de lei, profitul fiind de 20,4 milioane de lei.
Activitatea de trading cu cereale i-a adus companiei Ameropa Grains, în anul 2022, anul începerii războiului din Ucraina, pentru prima dată, o cifră de afaceri de 8,5 miliarde de lei, înregistrând şi un profit record de 105 milioane de lei.
În medie, compania are 390 de angajaţi, iar entitatea din România este administrată de cetăţeanul grec Lazos Lamprakis Lakis, de belgianul Bogaert Laurent Marie şi de elveţianul Joshua Eli Zacharias.
Ameropa Grains România face parte din grupul internaţional Ameropa Holding AG, înregistrat în Elveţia.
