Senatul va fi reorganizat. Anunţul facut de Ilie Bolojan
Autor: Cosmin PirvPreşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat miercuri că numărul de posturi din organigrama instituţiei va scădea până la finalul lui martie de la 796 la 618.
„Am constatat că avem în multe locuri personal supradimensionat. Pe lângă fiecare comisie parlamentrară sunt un număr de experţi şi dacă la anumite comisii care au un volum mare de activitate se
justifică numărul de funcţionari parlamentari, gen Comisia juridică sau Comisia de buget, dar la o Comisie de regulament, care are o şedinţă o dată la două luni, să ai cinci oameni, care e greu să
explice ce fac în cele două luni, este prea mult şi nu se justitfică aceste posturi”, a spus Ilie Bolojan.
El a mai spus că, de multe ori, prezenţa la locul de muncă „lasă de dorit”.
„Am constatat structuri funcţionale ale Senatului care sunt stabilite ca direcţii generale cu foarte puţini oameni. Nu poţi să ai o direcţie generală, doar pentru ca cineva să aibă o funcţie de
director general, fără să aibă nişte personal justificat în subordine”, a adăugat şeful Senatului.
El anunţă că a propus o nouă organigramă, care a fost aprobată de Biroul Permanent şi care ar urma să fie pusă în aplicare până la finalul lunii martie.
„De la 796 de posturi, în total vom avea aproximativ 618 posturi”, a spus Bolojan.
El a anunţat şi reducerea cheltuielilor de funcţionare, una dintre măsuri vizând reducerea cotei de combustibil cu 20%.