Bogdan Gubandru, COO REDPORT: Am vazut în zona de est a Capitalei un mare potenţial, ignorat mult timp. Avem plot-uri mari de teren acolo, care pot fi dezvoltate coerent
Autor: Roxana RosuRomânia se aseamănă astăzi cu o corabie cargo imensă, solidă, cu motorul în funcţiune şi un echipaj care munceşte neobosit. Corabia se află pe apă, transportă mărfuri, îndeplineşte jaloane, raportează viteză şi tonaj. Totuşi, lipseşte esenţialul: timona şi harta. Ştim că ne mişcăm, dar nu ştim încotro mergem. Cristofor Columb a pornit în 1492 spre[...]
România se aseamănă astăzi cu o corabie cargo imensă, solidă, cu motorul în funcţiune şi un echipaj care munceşte neobosit. Corabia se află pe apă, transportă mărfuri, îndeplineşte jaloane, raportează viteză şi tonaj. Totuşi, lipseşte esenţialul: timona şi harta. Ştim că ne mişcăm, dar nu ştim încotro mergem. Cristofor Columb a pornit în 1492 spre vest dorind să găsească o rută mai scurtă către Indiile de Est. Neavând o hartă clară, când a ajuns pe insulele din Caraibe, Columb a crezut că se află în Asia. Acest eveniment de navigat fără hartă a rescris istoria Americilor, dar se putea solda cu un naufragiu care să fie acoperit de uitarea istoriei. La această răscruce stăm şi noi azi.
De pe punte se strigă statistici şi indicatori: vorbim despre creştere economică, despre absorbţia mare de fonduri şi despre ajustări de deficit. Sunt lansate în spaţiul public cifre care dau impresia de progres, dar care nu răspund la întrebarea esenţială: „Încotro ne îndreptăm?”. În lipsa unei direcţii clare, corabia continuă să înainteze, însă fără busolă şi fără un orizont comun, iar întrebarea este – cum ştim că nu ne aşteaptă un naufragiu?”
Leadershipul românesc pare să fi renunţat la rolul de căpitan al viziunii şi a rămas doar mecanic-şef. Ştie ce pârghii bugetare să acţioneze, cum să gestioneze defecţiunile din sistem, dar nu mai răspunde la întrebarea fundamentală: „Pentru ce facem toate aceste lucruri?”. Vor fi toate acestea suficiente să ajungem la un ţărm?
Am lucrat două decenii alături de lideri din mediul privat şi public. Toţi confirmă acelaşi adevăr: niciun lider nu poate mobiliza pe termen lung fără să ofere un sens profund. Nu strategiile lipsesc, ci misiunea. Câţi nu au lăsat totul pentru a urma visul de aur al junglelor Americilor? România funcţionează astăzi ca un aparat tehnocratic ce bifează jaloane europene şi atrage fonduri, dar fără o poveste comună care să explice cine vrem să fim împreună şi mai ales ce ţărmuri vrem să atingem.
Ţările nu cresc doar prin PIB, ci prin naraţiuni care unesc generaţii şi dau coerenţă socială. În lipsa unui fir narativ matur, spaţiul este ocupat de poveşti simpliste şi radicale: frica de străini, resentimentul faţă de elite, iluziile soluţiilor magice. Populismul câştigă teren pentru că oamenii nu pot trăi fără o poveste. Dacă nu li se oferă una solidă şi responsabilă, o adoptă pe cea stridentă şi falsă. Astăzi nu mai există poveşti suficient de puternice cât să ne dea curaj să rezistăm apelor tulburi pe care trebuie să le traversăm până pe malul celălalt.
România are nevoie de un nou contract social. Nu o listă birocratică de promisiuni, ci un proces colectiv de redefinire: cine suntem, ce ne uneşte, ce vrem să apărăm şi ce vrem să construim. Fără această reflecţie, corabia va continua să plutească încă ani de zile – cu simulări bugetare, dar fără direcţie şi cu strategii fiscale, dar fără sens. Iar momentul coliziunii cu un recif nu va veni dintr-o defecţiune tehnică, ci din absenţa unui „de ce” care să ghideze. A transforma deriva in destinaţie e doar amânarea unui dezastru inevitabil.
Istoria arată limpede: acolo unde liderii nu oferă o poveste care să adune, apar alţii care oferă poveşti care dezbină. Adevărata miză nu este doar economică, ci de supravieţuire a democraţiei. România are încă şansa de a-şi desena harta şi de a-şi pune timona în mâini. Întrebarea este: cine va avea curajul să îşi asume destinaţia clară?
Pentru că dacă România nu-şi redefineşte contractul social printr-un sens comun, îl va rescrie prin furie, excludere şi autoritarism, iar asta înseamnă să ne înecăm mult înainte de a spera măcar la un mal.
BIO Mihai Stănescu:
Mihai Stănescu este senior management advisor, executive coach şi non-executive board member, cu peste 20.000 de ore de practică în leadership şi strategie, dezvoltator al Organizational Transition Quotient (ORQ) şi fondatorul RoCoach, prima companie de coaching din România. De-a lungul carierei, a ghidat şi consiliat sute de lideri din companii de retail, producţie, energie şi finanţe din România şi Europa Centrală şi de Est, sprijinindu-i în tranziţii organizaţionale complexe şi contribuind la optimizarea leadershipului şi creşterea agilităţii echipelor de management.