Ion Iliescu a murit! Relația mea cu Ion Iliescu de-a lungul celor 35 de ani postdecembriști a fost una de ostilitate reciprocă, rar întreruptă de perioade de normalizare, fără ca relația dintre noi doi să devină de apropiere. Între 1990-1997, am fost cel mai puternic și mai consecvent adversar al său din presă, fie și[...]

Ion Iliescu a murit! Relația mea cu Ion Iliescu de-a lungul celor 35 de ani postdecembriști a fost una de ostilitate reciprocă, rar întreruptă de perioade de normalizare, fără ca relația dintre noi doi să devină de apropiere. Între 1990-1997, am fost cel mai puternic și mai consecvent adversar al său din presă, fie și pentru că în anii respectivi era cel mai puternic om din România. După trecerea în Opoziție, am fost de partea sa în bătălia cu Puterea întruchipată de Emil Constantinescu, politician pe care-l susținusem pe vremea cînd întruchipa Opoziția. Anul 2000 i-a adus lui Ion Iliescu un al doilea mandat. Pînă în februarie 2003, l-a lăsat pe Adrian Năstase să conducă țara. În 26 februarie 2003, prin interviul acordat mie la emisiunea Vectorul Cristoiu de la Realitatea tv, Ion Iliescu a pornit o campanie agresivă împotriva lui Adrian Năstase. Campanie care l-a costat pe Adrian Năstase pierderea alegerilor prezidențiale. Ion Iliescu și-a dorit victoria lui Traian Băsescu, deoarece nu voia ca un alt lider de Stînga decît el să ajungă președinte al României. L-am urmărit apoi pe Ion Iliescu în anii hăituirii de către Traian Băsescu a tuturor adversarilor săi din politică și din presă. Ca editorialist zilnic la Jurnalul național mai întîi și la Evenimentul zilei mai apoi, am comentat bătălia angajată de Ion Iliescu pentru supraviețuirea în fruntea PSD și chiar în PSD. Am denunțat intrigile foștilor săi elevi pentru a-i lua partidul pe care el îl înființase.

Relația mea cu Ion Iliescu s-a păstrat mai departe într-o politețe rece. Nu l-am atacat, dar nici nu l-am apărat. Pînă în istorica lună iulie 2015 cînd am avut cu Ion Iliescu o polemică de o rară violență. Domnia sa participase la ședința CExN al PSD în care locul lui Victor Ponta l-a luat Liviu Dragnea. Venise de acasă, de la pensie, ca să-l sprijine pe Liviu Dragnea în bătălia acestuia cu Victor Ponta. Stupefiat de părăsirea posturii de pensionar pentru implicarea în bătălia din PSD, am publicat în Evenimentul zilei din 24 iulie 2015 pamfletul „Ion Iliescu a venit direct din Mausoleul lui Lenin de la Moscova ca să-l facă pe Liviu Dragnea președinte al PSD”

Prin Liviu Dragnea, după cinci ani de frustrare, Baronii PSD și-au luat Partidul înapoi.

În anul de grație 2015, PSD s-a întors la FSN-ul lui Ion Iliescu, acest partid al pitecantropiei politice din primii ani postdecembriști.

Ca un simbol al acestei întoarceri în timp la partidul democrației originale, la coșmarurile mineriadelor, la limbajul de lemn neocomunist, la intrigile de tip bolșevic, la ședința CExN a participat și Ion Iliescu.

Nu numai c-a participat, dar a avut și un cuvînt greu de spus în lovitura dată de Liviu Dragnea.

La finele ședinței, după ce s-a văzut președintele PSD, Liviu Dragnea a ținut să-i mulțumească mumiei aduse direct din Mausoleul lui Lenin din Piața Roșie de la Moscova special pentru a întoarce PSD la vremurile FSN-ului sovietic:
„M-a onorat susţinerea domnului Iliescu, a avut o argumentaţie foarte solidă, corectă, raţională. ”

Liviu Dragnea e un produs tipic al capitalismului sălbatic, împotriva căruia a luptat și luptă comunistul Ion Iliescu.
De ce a venit special la Ședință, cu prișnițe cu tot, Ion Iliescu, pentru a-l sprijini pe Liviu Dragnea?

Ca să mai doboare un dușman: Victor Ponta.
Pentru că Victor Ponta i-a devenit dușman în clipa cînd Sebastian Ghiță, amicul lui Victor Ponta, a vorbit de necesara despărțire a PSD de comunismul de tip stalinist întruchipat de Ion Iliescu.

Și astfel, Ion Iliescu a mai răpus un dușman.

Șirul celor răpuși de Ion Iliescu e mare.

Nu pun la socoteală pe cei peste o mie de oameni nevinovați uciși în decembrie 1989 în Diversiunea cu teroriștii inițiată și dirijată de Ion Iliescu pentru a-l putea asasina pe dușmanului lui de moarte, Nicolae Ceaușescu.

Nu pun la socoteală mineriada din iunie 1990 inițiată și dirijată de Ion Iliescu pentru a-i răpune pe cei din Opoziție.

Nu pun la socoteală mineriada din septembrie 1991, inițiată și condusă de Ion Iliescu pentru a-l răpune pe Petre Roman.
Ion Iliescu n-a plătit pentru nici una din crimele comise cu sînge rece, ca toți bolșevicii.

Mă refer la toți liderii PSD răpuși de Ion Iliescu, pentru că au cutezat să-l înfrunte: Petre Roman, Adrian Năstase, Teodor Meleșcanu, Mircea Geoană, Victor Ponta.

Cum de reușește mumia asta să domine un partid și la 85 de ani?
Imaginați-vă că Ion Iliescu l-a cunoscut ca student pe Stalin, a lucrat cu Dej, a lucrat cu Nicolae Ceaușescu.
La ședința CExN erau PSD-iști care nu l-au apucat nici măcar pe Nicolae Ceaușescu.

Unii dintre ei ar putea să-i fie nepoți lui Ion Iliescu.
La o asemenea vîrstă, oamenii se gîndesc la Marea Trecere, drept pentru care merg la Biserică, și se roagă să li se ierte păcatele.
Ion Iliescu merge la ședințele PSD, printre tineri care i-ar putea fi nepoți și într-un gest de pedofilie politică și trage sfori pentru doborîrea unui și suirea altuia.”

Scrisesem la viața mea texte mult mai virulente despre Ion Iliescu. Fostul președinte n-a reacționat în chip polemic la nici unul. De data asta, mi-a răspuns , în aceeași zi, pe blogul său. Printr-un text de o rară violență, ciudat la Ion Iliescu, altfel dispus să lase să treacă atacurile din partea presei. Îl republic aici pentru a se vedea că Ion Iliescu continua să mă urască, deși în cîteva rînduri pînă atunci îmi zîmbise amabil.

A fost ultimul meu dialog în scris sau verbal cu Ion Iliescu. De atunci ne-am evitat reciproc. Pot spune că Ion Iliescu a murit certat cu mine.

Ion Iliescu: „Un soi de replică la un simulacru de analiză politică”

Nu mi-am făcut niciodată iluzii în legătură cu probitatea profesională a lui Ion Cristoiu. Și nici în legătură cu rectitudinea sa morală. Nu am răspuns mojiciilor sale, ascunse în spatele ”libertății de exprimare”, mojicii care țin loc de analiză politică onestă și obiectivă. Nu sunt alergic la critică, dimpotrivă. Nu cred că a fost-și este-lider politic post-decembrist care să fi fost criticat-și jignit-cum am fost și sunt eu. Știam la ce să mă aștept, așa că mi-am asumat toate consecințele implicării în viața publică românească.

Nu accept și nu voi accepta însă, indiferent dacă asta va atrage încă un potop de imundități din partea unui personaj plin de frustrări și de răutate, cum este Ion Cristoiu, proferarea unor minciuni ordinare în ceea ce mă privește.

FSN nu a fost, cum crede Ion Cristoiu, un partid al pitecantropiei politice. Este treaba domniei sale pe cine și cum a servit și servește. FSN, cu toate limitele și erorile sale-proprii tuturor partidelor din tranziția spre democrație-a fost un partid responsabil, care a construit instituții democratice, o Constituție în acord cu normele europene, a inițiat tranziția la economia de piață, a condus România atunci când a ieșit din CAER și din Tratatul de la Varșivia, a dus-o în Consiliul Europei. Violențe sociale au fost și în perioada mandatului președintelui Emil Constantinescu. Poate bătălia de la Costești îi mai spune ceva ”obiectivului” jurnalist.

Sunt implicat în viața politică, și în viața de partid. Place sau nu lui Ion Cristoiu, ca fost președinte al României, ca fost președinte al PSD, și actual președinte de onoare al partidului, am niște obligații și niște responsabilități. Pe care înțeleg să mi le exercit, în fața românilor, a membrilor și simpatizanților PSD. Nu este nici bolșevism, nici dejizm, nici ceaușism. Apropo: responsabilitățile lui Ion Cristoiu în presa comunistă erau cumva semn al aderenței sale la democrația liberală și atașament la valorile nepieritoare ale capitalismului, sau cum? Că altminteri n-are de dat lecții nimănui, pentru că nu are îndreptățirea morală s-o facă.

Oameni ca Ion Cristoiu au construit, din prostie, sau din ticăloșie, imaginea unei Românii dominată de ”baroni” locali. Dacă mai înțelege ceva din ceea ce înseamnă democrație, separația puterilor în stat, descentralizare administrativă, subsidiaritate, nu ar mai debita astfel de clișee penibile. În România puterea politică și administrativă este împărțită, nu mai suntem în regimul partidului unic și al Iubitului Conducător. ”Baronii” sunt votați de oameni, și se supun controlului lor democratic, iar când încalcă legea sunt sancționați de lege. În rest, ca peste tot în lume, politica se face cu negocieri și alianțe între diverșii competitori, cu compromisuri raționale, iar minoritatea se supune majorității.

Alegerea lui Liviu Dragnea a fost rezultatul unui proces democratic, și NU expresia voinței mele. Eu am avut un singur vot. Este o soluție tranzitorie, care se va finaliza la Congres, pe care îl văd ca pe unul pregătit extrem de serios, și care să nu se rezume doar la aspecte organizatorice.

Reamintesc, pentru că se uită: eu l-am sprijinit pe Victor Ponta și atunci când a fost ales în fruntea PSD, și în toți acești ani, cât a condus partidul, și a fost și este prim-ministrul României. Ceea ce am spus despre Liviu Dragnea nu este un gest împotriva lui Victor Ponta. Nu am de ce îmi renega poziția de sprijin față de Ponta. Mi-am asumat-o, o respect și sunt consecvent în această direcție.

Victor Ponta a decis să plece din fruntea partidului, iar PSD mai are, sper eu, autonomie în ceea ce privește alegerile pe care le face. În PSD s-a făcut o schimbare de generații,a carei expresie a fost şi propulsarea lui Victor Ponta; dar asta nu înseamnă eliminarea celor care nu fac parte din noua generație de lideri. Există o solidaritate, și o conlucrare între generații, care au interese comune, pentru existența și continuitatea partidului.

Restul lăturilor care țin loc de „analiză” în compunerea lui Ion Cristoiu nici nu merită amintite. Ele nu sunt decât expresia frustrărilor sale, dar și a inconsistenței gândirii și acțiunii, ca jurnalist, și ca persoană publică. Credibilitatea nu se construiește și nici nu se menține cu înjurături ordinare, cu minciuni și cu lipsă de respect față de proprii-i cititori. Să stea liniștit Ion Cristoiu: nu este Tudor Arghezi, și nici atacul lui la adresa mea un nou ”Baroane!” El, din ”bube, mucegaiuri și noroi” nu scoate, spre deosebire de Arghezi, ”frumuseți și prețuri noi”. Scoate doar bube, mucegaiuri, și noroi. Asta explică multe. Inclusiv imundul ”Gând de vineri”.

Nu este un drept la replică. Este doar o precizare, pentru oameni onești, ce gândesc cu mintea lor, indiferent care este poziția lor față de mine. Poate mă repet: democrația, ca și libertatea de exprimare, implică și responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Când uităm de responsabilitate, cădem în mocirla în care se scaldă Ion Cristoiu.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro