4 martie 2026 - Primar

Pagina verde. Cum vrea guvernul sa reduca birocraţia şi drumurile inutile la instituţii: a lansat platforma „Fara Hârtie“ unde românii pot semnala probleme legate de avize, declaraţii sau servicii medicale

Autor: Madalina Dediu

Guvernul a lansat ieri platforma Fără Hârtie, prin care cetăţenii sunt invitaţi să semnaleze probleme ce ţin de birocraţie excesivă, procese greoaie şi lipsa digitalizării.

Guvernul a lansat ieri platforma Fără Hârtie, prin care cetăţenii sunt invitaţi să semnaleze probleme ce ţin de birocraţie excesivă, procese greoaie şi lipsa digitalizării.

Astfel, ei pot raporta probleme ce ţin de autorizaţii de construcţii, premise de construcţii, avize, servicii medicale, în scriere la şcoală, pensii sau amenzi. Deja ieri erau deja câteva zeci de semnalări pe platforma nou lansată.

„Certificatul de cazier judiciar obţinut online nu este recunoscut de Direcţia de înmatriculări iar pentru înscrierea la examenul de permis am fost nevoit să merg la ghişeu pentru a obţine certificatul ştampilat să-l depun la dosar. E absurd fiind tot o instituţie a statului care eliberează ca­zierul şi tot o instituţie a statutului care nu o recu­noaşte“, scrie un cetăţean pe platfoma Fără Hârtie.

Ieri cele mai multe semnalări erau legate de paşaport sau buletin şi mulţi cetăţenilor se plâng şi că stau la cozi inutile sau au întâmpinat probleme la plăţi pe ghişeul.ro. De asemenea, câţiva români vorbesc şi despre numărul mare de drumuri pe care trebuie să-l facă pentru a demonstra calitatea de asiguraţi.

Guvernul menţionează că după ce este semnalată o problemă, va începe să lucreze pentru rezolvare, împreună cu instituţiile responsabile. „Urmăreşti în timp real progresul făcut pentru soluţionarea ei“. Lansarea platformei a venit la iniţiativa viceprim-ministrului Oana Gheorghiu.

„«Fără hârtie» nu este doar un spaţiu de raportare, ci şi un mecanism activ de reformă, prin care sesizările punctuale se transformă în măsuri concrete de debiro­cratizare şi digitalizare, monitorizate transparent până la soluţionare“, no­tează reprezentanţii guver­nului pe pagina de Facebook a instituţiei.