„Plâng ore întregi din orice. Nici nu mai pot dormi.” Drama adolescentilor care traiesc printre ruinele razboiului

Războiul declanșat de Rusia a schimbat radical viața adolescenților ucraineni. În loc să-și descopere pasiunile, să-și facă prieteni sau să-și planifice viitorul, mulți dintre ei trăiesc izolați, cu traume, frici și pierderi greu de imaginat. Jurnaliștii de la Kyiv Independent au vorbit cu tineri cu vârste între 14 și 17 ani despre adolescența trăită în umbra bombardamentelor. „Viața de adult mă sperie” Polina are 14 ani și locuiește în Lozova, regiunea Harkov. Nu-și amintește cum era școala înainte de pandemie și de război. În 2022, o rachetă rusă a distrus clădirea în care învăța. De atunci, totul s-a mutat online, iar singurătatea s-a adâncit. „Petrec 80% din timp în camera mea. M-am închis în mine. Am cerut să punem o încuietoare pe ușă, dar mama a zis nu”, spune Polina. Polina suferă de psoriazis nervos, agravat de stresul provocat de moartea tatălui și de atacurile rusești. „Plâng ore întregi din orice. Nici nu mai pot dormi. Uneori, dacă scap o lingură pe jos, mă prăbușesc.” A renunțat să mai citească știrile. „Dacă nu știi nimic, parcă totul e mai ușor.” Dar spaima rămâne: „Urmează examenul final și mi-e groază. Simt că toată viața mea depinde de el.” Ziua 1237. Atac letal în Harkov. Trump schimbă tonul. Ucraina își întărește scutul antiaerian. Kievul adoptă o nouă strategie de neutralizare a Rusiei „Vreau să fac ceva care să conteze” Illia are 17 ani și, deși atât de tânăr, predă instruire cu drone pentru armata ucraineană. La 14 ani, a fugit din Harkov, împreună cu familia, după ce zona a fost ocupată temporar de forțele ruse. A trecut prin Rusia și alte țări europene ca să revină în Ucraina. Acasă, a găsit un sens în activismul patriotic. „La 12 ani uram să învăț ucraineana. Tata era pro-rus, acasă se spunea că în Rusia e mai bine. Apoi am început să citesc despre istorie și mi-am schimbat perspectiva.” Illia s-a alăturat mai întâi organizației „Tradiție și Ordine”, apoi a devenit liderul filialei locale a „Tineretului de Dreapta”, aripa de tineret a Sectorului de Dreapta. A organizat acțiuni de sprijin pentru armată, a urmat cursuri de orientare și autoapărare. „Am ieșit din organizație în ianuarie, dar continui să predau. Vreau să fac din nou ceva mare, ceva care să conteze”, spune el. „Când studenții noștri trimit imagini cu dronele lovind ținte rusești, simt o satisfacție. E crud, dar e război.” Ucraina va primi arme sofisticate printr-un acord SUA-NATO „Am pierdut tot” Sofia are 17 ani și trăiește acum în Harkov, dar e originară din Vovceansk, un oraș ocupat de ruși în primele luni ale invaziei. A pierdut-o pe mama ei bolnavă de scleroză multiplă, care nu a mai avut acces la tratament. A fost îngropată în orașul natal, distrus ulterior complet. „Am fost acuzați că am așteptat rușii, că am stat sub ocupație. Dar mama nu putea fi mutată. Ce trebuia să facem? Să o lăsăm în pat și să fugim?” Casa lor a fost complet distrusă în august 2023. „Acum, nu avem nici măcar cimitirul. Nu știm dacă mai există. Acolo sunt înmormântați mama și bunicul.” Sofia, care suferă de o tulburare de vorbire de la naștere, a început terapia de vorbire după ce s-a mutat. „Atacurile au înrăutățit tot. Dar încerc să merg mai departe.” „Războiul m-a împins să mă mișc” Volodimir, 16 ani, din Khodoriv (Liov), nu știa prea multe despre el însuși înainte de invazie. Acum este președintele consiliului elevilor și lider într-o organizație locală de tineret. „Înainte, viața mea era școală, teme și TikTok. Acum simt că am o misiune.” Prin organizația „Molodiye”, a câștigat o finanțare pentru un proiect de mediu. Dar a simțit opoziție din partea profesorilor mai în vârstă. „Unii ne acuzau că suntem o sectă. Profesorii care au trăit în URSS nu cred că elevii au dreptul la opinie.” Chiar și cu rude în Rusia, care le trimit mesaje să „scape de banderiști”, Volodimir știe clar cine e agresorul. „Trebuie să dezvoltăm gândirea critică. Nu putem să credem propaganda.” „Nu-mi e frică de moarte” Taisiia, de 15 ani, trăiește în Sumî, aproape de granița cu Rusia. Adoră moda și muzica pop, dar rutina zilnică include verificarea Telegram pentru vești despre ultimele bombardamente. „Te gândești: ce-ar fi dacă aș fi eu acolo, printre răniți? Îți dă fiori.” În aprilie, teatrul unde studia a fost lovit. „Era a doua mea casă. Am vrut să ajut la dărâmături, dar mama nu m-a lăsat.” Deși orașul e bombardat frecvent, Taisiia nu vrea să-și abandoneze adolescența. „Chiar dacă port o rochie frumoasă și zboară un Shahed deasupra, de ce să nu trăiesc? Poate exact pentru asta luptă soldații noștri.” „Nu-mi e frică de moarte. Mi-e frică de sunetul avioanelor”, spune Taisiia. Iar Volodimir rezumă totul într-o frază simplă: „Războiul a fost un impuls. Fără el, poate nu m-aș fi mișcat niciodată.”

„Plâng ore întregi din orice. Nici nu mai pot dormi.” Drama adolescentilor care traiesc printre ruinele razboiului

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ