Pretul real al modernizarii Bucurestiului. Schimbarile ce nu mai pot fi amânate si elementele fara de care ”totul ramâne blocat în hârtii si avize”

Cu puțin timp rămas până la alegerea unui nou primar general al Capitalei rămâne o întrebare foarte importantă: care sunt costurile scoaterii Bucureștiului din haosul urbanistic în care se află nu doar de după Revoluție, ci practic dintotdeauna, așa cum îi stă „bine” unui oraș aflat la confluența civilizațiilor. Așezarea unui „price tag” (n. r. etichetă cu preț) pe așa ceva este însă imposibilă, prin urmare, mult mai degrabă trebuie înțeleasă metodologia care stă în spatele acestui cost și pe care consultantul de transformare digitală și strategii urbane Adrian Ilie a explicat-o pentru Ziare.com. Astfel, într-o analiză exhaustivă, pornind de la domeniile de intervenție de la care se poate estima un asemenea cost al transformării Bucureștiului, trecând prin „analiza realistă a mobilității”, a „capacității administrative”, dar și a schimbărilor cruciale care trebuie făcute, de la „instituții care comunică între ele” și până la „proceduri eficiente” și „digitalizare”, elemente fără care „totul rămâne blocat în hârtii și avize”, acesta oferă a radiografie foarte precisă a problemelor pe care le are capitala României într-un moment definitoriu. „Dacă vrem să discutăm serios despre cât ar costa modernizarea Bucureștiului, trebuie să pornim de la o realitate simplă: un oraș funcționează ca un sistem, nu ca o listă de lucrări. Infrastructura, mobilitatea, locuirea, spațiul public și capacitatea administrativă se influențează permanent. De aceea întrebarea nu este legată de 'cât ar însemna totul', ci de intervențiile capabile să scoată orașul din blocaje și să îi schimbe traiectoria pe termen lung. Altfel vom ajunge iar la un număr spectaculos, dar lipsit de utilitate practică, iar Bucureștiul are nevoie în primul rând de coerență în felul în care este gestionat”, explică acesta. Ads De asemenea, adaugă specialistul, în mod rațional, costul transformării unui oraș se estimează pornind de la câteva domenii mari de intervenție – infrastructura de bază, mobilitatea, locuirea și regenerarea urbană, spațiul public, mediul și capacitatea administrativă, în condițiile în care fiecare are propriile presiuni, propriile blocaje și un orizont distinct de investiții. apartamente de vanzare bucuresti 2 camere Prin urmare, spune Adrian Ilie, dacă nu le analizăm individual și apoi într-o viziune integrată, Bucureștiul va rămâne blocat într-o serie de reacții punctuale, fără direcție strategică și fără un efect real asupra felului în care orașul este trăit de oamenii lui. „Primul nivel al analizei este să privim orașul ca pe un ansamblu în care componentele nu funcționează izolat. Rețelele, transportul, locuirea, spațiile publice, serviciile urbane și administrația se influențează reciproc. Problemele apar atunci când o singură piesă cedează și blochează întregul mecanism. O rețea subdimensionată încetinește mobilitatea, mobilitatea influențează economia locală, iar administrația, atunci când nu are capacitate, nu poate ține ritmul cu niciun domeniu. Pentru cetățean, toate acestea se traduc în trafic imprevizibil, servicii lente, avarii dese și în sentimentul unui oraș obosit. De aceea, orice calcul serios începe cu identificarea locurilor în care se pierde ordinea întregului”, explică consultantul de transformare digitală și strategii urbane. Ads Ca atare, continuă acesta, primul domeniu care trebuie evaluat este infrastructura de bază, deoarece de aici se reglează aproape tot ce funcționează sau nu într-un oraș. Practic, adaugă Adrian Ilie, rețelele de apă și canalizare, termoficarea, infrastructura electrică, consolidările clădirilor vulnerabile și spațiile publice esențiale determină felul în care orașul este asumat, locuit și resimțit de cei care trăiesc în el și stabilesc limitele oricărei evoluții ulterioare. Mai mult, atrage atenția acesta, pentru bucureștean, vulnerabilitățile acestor sisteme înseamnă avarii, întârzieri, costuri și disconfort, iar fără un minim de stabilitate la temelia orașului, restul intervențiilor nu poate produce transformarea pe care oamenii o așteaptă. „Mobilitatea reprezintă un alt domeniu esențial. Timpul pierdut în trafic nu este doar o neplăcere, ci un cost economic care apasă direct pe viața fiecăruia. Un drum care trebuia să dureze douăzeci de minute ajunge să consume o oră, iar această oră este luată din timpul personal, din energie și din liniștea omului. Orașele care și-au pus în ordine mobilitatea le-au oferit locuitorilor zeci de ore câștigate în fiecare lună. Bucureștiul poate face același lucru dacă tratează mobilitatea ca pe un domeniu care trebuie să reconstruiască legăturile pierdute. Predictibilitatea este ceea ce face un oraș locuibil, nu viteza de deplasare în sine”, mai arată de asemenea specialistul. Ads Prin urmare, continuă Adrian Ilie, o analiză realistă a mobilității trebuie să pornească de la felul în care se deplasează oamenii, nu de la hărți abstracte, Bucureștiul având rupturi structurale clare, cu cartiere care nu comunică eficient cu centrul, coridoare de transport public fără prioritate, tramvaie încetinite de trafic și intersecții care se blochează permanent. Așa stând lucrurile, mai spune specialistul, un oraș în care deplasarea este aleatorie își pierde competitivitatea, iar acest lucru afectează direct valoarea locuințelor, investițiile private și atractivitatea economică, în condițiile în care, adaugă acesta, mobilitatea nu este doar infrastructură, ci și reputație urbană. „Locuirea reprezintă un alt capitol fără de care orașul nu poate funcționa. Cartierele Bucureștiului au fost marcate de două direcții paralele, fond construit îmbătrânit și dezvoltări noi apărute fără o orientare comună. Rezultatul este ușor de observat. Oamenii trăiesc într-un oraș în care infrastructura nu ține pasul cu densitățile, iar serviciile sunt distribuite fără legătură cu nevoile reale. Regenerarea zonelor vulnerabile, consolidarea clădirilor expuse și capacitatea de a crea locuire de calitate în zonele aflate sub presiune pot schimba nu doar orașul, ci și valoarea investițiilor private. Un oraș predictibil atrage resurse, unul haotic le pierde”, subliniază Adrian Ilie. Ads Totodată, acesta adaugă și faptul că spațiul public rămâne un element fundamental al experienței urbane, în condițiile în care trotuarele, parcurile, zonele pietonale și spațiile dintre clădiri sunt locurile prin care orașul se dezvăluie zilnic locuitorilor, iar multe dintre ele au fost tratate ca elemente secundare, abordare care se vede la fiecare pas. În consecință, arată specialistul, un oraș în care spațiul public este degradat sau lipsit de legături funcționează dificil, indiferent de investițiile din alte domenii, iar evaluarea investițiilor trebuie să țină cont de refacerea acestor spații și de construirea unor continuități care pot transforma orașul într-un mediu accesibil, inteligibil și prietenos. De ce este importană digitalizarea pentru viitorul Bucureștiului În acest punct, însă, Adrian Ilie mai adaugă un element important discuției și anume că, de multe ori, îmbunătățirile cele mai vizibile vin nu din proiecte monumentale, ci din modul în care este îngrijit ceea ce există deja. Ads „Capacitatea administrativă este unul dintre aspectele în care diferența se vede cel mai clar. Un oraș poate avea planuri excelente, dar fără instituții care comunică între ele, fără proceduri eficiente și fără digitalizare, totul rămâne blocat în hârtii și avize. Primarii de sector pot lua decizii rapide, cu efect local și imediat. Primarul General operează cu proiecte mari, cu impact asupra întregului oraș și cu consecințe pe termen lung, motiv pentru care nu își poate permite spectaculosul fără sustenabilitate. Bucureștiul nu a pierdut în ultimele două decenii din lipsă de fonduri, ci din lipsă de ordine și continuitate”, spune de asemenea Adrian Ilie. Acesta atrage atenția, însă, că în această structură lipsește adesea un element pe cât de invizibil, pe atât de esențial – digitalizarea, dar nu în sensul gadgeturilor sau al aplicațiilor, ci ca infrastructură care leagă între ele decizia, execuția și înțelegerea orașului. Astfel, spune Adrian Ilie, fără un sistem unitar de date, fără un GIS metropolitan, fără o imagine unificată a funcționării orașului și fără un instrument care să lege deciziile de efectele lor în timp, administrația rămâne o colecție de birouri care lucrează pe imagini diferite ale aceluiași oraș. Ads În lipsa acestei infrastructuri, prin urmare, continuă acesta, instituțiile nu pot anticipa, nu pot controla și nu pot colabora. „Digitalizarea nu este o formă de modernizare 'estetică'. Este disciplina care face orașul inteligibil pentru propria administrație. Orașele care s-au transformat în ultimii ani au început cu acest pas invizibil - digital twin-uri, sisteme integrate care oferă o lectură coerentă a întregului sistem urban, de la presiunea pe infrastructuri la dinamica deplasărilor și la felul în care proiectele se influențează între ele. Bucureștiul poate câștiga ani întregi de eficiență doar prin ordonarea informației. Când datele se aliniază, se aliniază și instituțiile; când instituțiile lucrează după aceeași hartă, se leagă și rezultatele”, continuă specialistul, care arată și faptul că, pentru București, digitalizarea este cea mai ieftină investiție cu cel mai mare efect. Astfel, conform acestuia, digitalizarea reduce avariile, elimină suprapunerile, scurtează termenele, aduce transparență și transformă un oraș opac într-unul predictibil, iar fără ea, modernizarea rămâne o succesiune de intenții, în vreme ce cu ea devine un organism administrativ care poate în sfârșit să vadă, să înțeleagă și să acționeze. Ads Totodată, consultantul de transformare digitală și strategii urbane spune și că evaluarea modernizării orașului trebuie să distingă între costurile investițiilor și costurile stagnării, din moment ce investițiile sunt vizibile și ușor de cuantificat, dar costurile stagnării sunt mai puțin discutate, însă simțite zilnic, prin trafic blocat, infrastructură învechită, clădiri vulnerabile, servicii lente și oportunități ratate. Prin urmare, arată specialistul, uneori, cea mai scumpă decizie este absența deciziei, adăugând totodată faptul că orașele care au amânat modernizările majore au plătit de două ori, o dată prin degradare și o dată prin costuri mai mari. „ Niciun oraș nu poate fi transformat integral într-un singur mandat . Primele efecte vizibile apar în mod realist în intervalul de douăsprezece până la optsprezece luni. Prin urmare, prioritizarea devine esențială. Investițiile decisive sunt cele care redau orașului ritmul, nu cele care îl împodobesc. Când rețelele sunt stabile, mobilitatea devine previzibilă, spațiile publice sunt îngrijite, iar administrația capătă viteză, orașul începe să recâștige energie. Generația activă, cuprinsă între douăzeci și patruzeci și cinci de ani, nu mai acceptă orașe lente. Acești oameni își aleg orașele după ritm, predictibilitate și felul în care sunt sprijiniți de mediul urban”, mai spune Adrian Ilie. În final, acesta explică și faptul că discuția despre costuri este relevantă numai dacă este legată de o ordine a pașilor, în contextul în care, adaugă Adrian Ilie, un oraș se reconstruiește prin consecvență, prin decizii bine așezate și prin investiții care țin împreună întreaga structură urbană. „ Un oraș smart nu începe cu tehnologie, ci cu ordine . Fără ordine, niciun sistem inteligent nu poate funcționa. Bucureștiul are nevoie de stabilitate, de continuitate și de o viziune care nu se schimbă după fiecare mandat. Ordinea firească a orașului se reconstruiește abia când toate aceste elemente converg, fiindcă un oraș nu se maturizează prin salturi, ci prin recuperarea unui echilibru de fond”, punctează specialistul. Externalități negative pe care orașul nu le formulează niciodată La toate acestea, adaugă însă Adrian Ilie, se adaugă o realitate despre care Bucureștiul vorbește rareori, deși o trăiește în fiecare zi – dimensiunea economică a stagnării, în condițiile în care nu costurile vizibile sunt cele mai relevante, ci acelea pe care orașul le acumulează tăcut, an după an, fără să le treacă în vreun buget. Astfel, spune acesta, există un cost al inerției, greu de cuantificat, dar ușor de simțit, dând exemplul proiectelor pornite și lăsate în suspensie, al studiilor care expiră înainte să devină lucrări, al investițiilor care își pierd sensul din cauza întârzierilor. Iar în acest context, adaugă Adrian Ilie, fiecare an fără continuitate transformă planurile în hârtii și hârtiile în pierderi. „Există un cost al capitalului urban blocat. Zone întinse ale orașului rămân subutilizate, foste platforme industriale și terenuri publice sau private zac nefolosite, coridoare întregi care ar putea structura orașul sunt lăsate în uitare. Aceste spații nu reprezintă doar neglijență urbanistică, ci și o risipă economică reală. Bucureștiul nu este un oraș fără resurse; este un oraș care nu știe să și le activeze ”, arată de asemenea specialistul, care explică totodată faptul că există și un cost al imprevizibilității, cel care apasă pe investiții, pe relocările de companii și pe dinamica pieței muncii. Ca atare, continuă Adrian Ilie, într-un oraș fără continuitate administrativă, orice plan privat devine un pariu, iar această incertitudine se convertește în oportunități ratate. Și totodată, ca efect al celor enumerate până aici, acesta explică și faptul că investitorii se feresc de orașele care nu își pot ține promisiunile instituționale. În plus, mai spune însă specialistul, se adaugă și costul absenței coordonării. Astfel, arată acesta, când instituțiile nu lucrează împreună, proiectele nu se potențează, ci își diminuează efectele, iar termenii se lungesc până când rezultatul final ajunge mai scump decât ar fi necesar. Prin urmare, continuă Adrian Ilie, nu lipsa banilor blochează Bucureștiul, ci felul în care sunt folosiți. „Și există, peste toate, un set de costuri invizibile pe care bucureștenii le cunosc mult mai bine decât cifrele. Sunt costurile oboselii urbane. Orașul consumă energie înainte să ofere ceva înapoi. Ore pierdute în trafic, drumuri întrerupte, proceduri reluate, proiecte blocate. Nu este doar infrastructură insuficientă, ci timp furat, răbdare erodată și o tensiune nerostită care se acumulează în fiecare zi. Această uzură nu rămâne fără urmări; ea se adună în încrederea locuitorilor, în răbdarea lor subțiată și în felul discret în care orașul încetează să mai fie un loc al vieții și devine un loc pe care îl suportă”, explică consultantul de transformare digitală și strategii urbane. Ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns însă, Adrian Ilie adaugă faptul că mai există și costul generațional, rar formulat, dar central. Din acest punct de vedere, prin urmare, arată acesta, o întreagă generație, cuprinsă între douăzeci și patruzeci și cinci de ani, nu mai acceptă soluțiile de moment ca forma naturală a vieții urbane. Pentru acești oameni, în consecință, orașul nu este doar o suprafață pe care o traversează, ci ritmul lor de lucru și de existență, iar dacă ritmul este frânt, mai spune specialistul, aceștia își mută energiile în altă parte. O pierdere care nu apare în nicio fișă de buget, remarcă acesta amar, dar care poate fi cea mai mare dintre toate - plecarea celor care ar putea schimba orașul. „În continuarea acestor pierderi vizibile și invizibile, există un alt set de externalități negative despre care orașul nu vorbește aproape niciodată. Prima dintre ele este costul decalajului investițional. Investițiile amânate nu rămân neutre. Ele se scumpesc, își pierd relevanța sau devin incompatibile cu realitatea tehnică a orașului. Modernizările întârziate nu sunt doar costuri mutate în viitor, ci vulnerabilități care cresc geometric”, mai spune de asemenea Adrian Ilie. Nu în ultimul rând, acesta mai amintește și că o altă externalitate discretă este fricțiunea urbană. Astfel, spune specialistul, în București, multe dintre fluxurile orașului funcționează în contratimp - trasee care nu se întâlnesc cu nevoile reale ale oamenilor, servicii publice distribuite inegal, proceduri administrative care nu comunică între ele, prin urmare energia orașului se irosește în detalii, în blocaje mici, repetate, care consumă timp și răbdare înainte de a produce un rezultat. Iar ca un efect al acestor lucruri, adaugă Adrian Ilie, un oraș cu fricțiune în miezul său își pierde o parte din eficiența de ansamblu. „Se adaugă însă și costul identității urbane suspendate. Bucureștiul nu și-a formulat încă o poveste despre sine care să cuprindă orașul în întregul său. Lipsa unui reper comun modifică felul în care localnicii trăiesc orașul, dar și felul în care investitorii îl percep. Orașele care nu își pot formula identitatea ajung să rămână în afara competiției regionale și globale, indiferent de resursele pe care le au”, continuă consultantul de transformare digitală și strategii urbane. Și mai există, în sfârșit, observă specialistul, costul decalajului dintre locuire și locurile de muncă, în condițiile în care dezvoltarea orașului nu a fost însoțită de o distribuție echilibrată a funcțiunilor economice. Această nepotrivire, prin urmare, concluzionează Adrian Ilie, produce timp irosit, presiune artificială asupra transportului și o epuizare lentă care nu își are originea doar în trafic, din moment ce, adaugă acesta, orașele funcționale își apropie locuirea de pulsul economic, în vreme ce orașele dezechilibrate își obosesc oamenii. „Toate aceste externalități, vizibile sau discrete, formează stratul invizibil al costurilor reale. Bucureștiul nu rămâne în urmă din lipsă de resurse, ci din lipsa unui mod de lucru care să aducă resursele într-o direcție comună. Și abia înțelegând acest strat ascuns putem vorbi cu adevărat despre ce înseamnă, în termeni practici și umani, modernizarea unui oraș. Fereastra de oportunitate a Bucureștiului nu rămâne deschisă la nesfârșit, iar orașele care amână deciziile plătesc nu doar mai mult, ci mai târziu”, mai arată acesta. De ce Bucureștiul nu a avut niciodată un discurs despre sine În continuare, Adrian Ilie mai observă un aspect interesant și anume că există orașe care au crescut cu o cultură a „privirii limpezi” , cu alte cuvinte locuri care și-au înțeles structura, și-au privit limitele cu realism și și-au construit discursul public pe adevăruri incomode, dar necesare, locuri printre care, însă, Bucureștiul nu s-a numărat. Iar dintre cauzele care au dus la acest lucru, specialistul explică faptul că în trei decenii de administrație democratică, Capitala nu a avut un limbaj articulat despre sine, nu a avut o reflecție matură despre costuri, timp, blocaje și ordinea firească a lucrurilor, la care se adaugă și faptul că la fel de rar a avut lideri politici care să explice orașul ca pe un sistem, nu ca pe o listă de promisiuni. „Cauzele sunt multiple și adânc înrădăcinate. Prima ține de felul în care a funcționat administrația, mereu grăbită să stingă urgențe, nu să construiască direcții. Bucureștiul s-a obișnuit să repare din aproape în aproape, să răspundă la avarii, să gestioneze după logica zilei ceea ce cedează azi. Într-un oraș trăit la temperatura crizei, nu mai rămâne spațiu pentru explicație, iar viitorul devine o idee abstractă”, observă consultantul de transformare digitală și strategii urbane. Cât despre a doua cauză care a dus la această stare de lucruri, Adrian Ilie spune că este politică, în condițiile în care bucureștenii au răsplătit mai ales „ceea ce se vede”: borduri schimbate, panseluțe, inaugurări grăbite și lucrări fotogenice au creat iluzia eficienței. Pe de altă parte, explică acesta, tot ce nu se vede, fie că vorbim despre rețele, consolidări, procese sau planificare urbană, a fost împins într-un colț invizibil. Astfel, comunicarea s-a construit în jurul imediatului, nu al necesarului, iar discursul de fond a fost înlocuit cu spectacolul scurt. „A treia cauză ține de alcătuirea administrativă. Bucureștiul nu este o administrație, ci șapte, fiecare cu propriile bugete, priorități și direcții. Nicio instituție nu poate vorbi pentru întreg, iar vocea orașului se rupe în mesaje paralele. Fragmentarea nu a creat doar întârzieri, ci și o imposibilitate structurală de a formula o narațiune comună. Un oraș împărțit în centre de putere divergente nu își poate găsi o voce care să îl reprezinte”, arată de asemenea specialistul. Iar un alt motiv, adaugă Adrian Ilie, ține de franchețea politică, un element rar în discursul urban, în sensul în care a spune adevărul despre București înseamnă a admite că proiectele mari durează, că nu există soluții rapide, că promisiunile spectaculoase sunt doar zgomot și că transformările reale se măsoară în ani, nu în conferințe de presă. Prin urmare, arată acesta, puțini politicieni au avut curajul să spună aceste lucruri, iar lipsa sincerității a creat o spirală de promisiuni și dezamăgiri. „Mai există și o cauză subtilă, poate cea mai profundă. Bucureștiul nu a dezvoltat un alfabet al priorităților. Nu am discutat serios despre ordinea lucrărilor, despre costul stagnării, despre relația dintre infrastructură și mobilitate, dintre economie și locuire, dintre servicii publice și capacitate administrativă. Fără acest alfabet comun, discursul public s-a refugiat în teme mici, facile, imediate, întotdeauna sub nivelul real al problemelor”, spune Adrian Ilie. Astfel, continuă acesta, poate că problema nu este că orașul nu a avut un discurs legat, ci că nu a avut unde să îl găzduiască, din moment ce Bucureștiul a pendulat între reflexe de moment, promisiuni trecătoare și absența unei viziuni care să lege orașul de un orizont mult mai larg decât ciclul electoral, cu atât mai mult cu cât, subliniază specialistul, vorbim despre un oraș care a avut nevoie de timp pentru a învăța să se privească pe sine nu ca pe o sumă de episoade disparate, ci ca pe o construcție care are nevoie de direcție, ritm și continuitate. „Astăzi, pentru prima dată în mult timp, bucureștenii sunt atenți la modul în care funcționează orașul, nu doar la ce se vede la suprafață. Încep să simtă costurile invizibile ale stagnării, orele pierdute, avariile repetate, proiectele lăsate la jumătate, cartierele rămase în urmă. Încep să ceară un alt tip de conversație, una în care realismul contează mai mult decât decorul”, adaugă de asemenea consultantul de transformare digitală și strategii urbane. Un oraș de dimensiunea Bucureștiului are nevoie de un program de investiții întins pe zece ani Totodată, mai observă acesta în continuare, un oraș mare nu se schimbă prin promisiuni, ci prin felul în care își ordonează eforturile. Astfel, adaugă el, Bucureștiul nu are nevoie de spectaculos, ci de măsură, consecvență și un mod de lucru care nu se reinventează la fiecare patru ani . Iar primul pas în această direcție, continuă Adrian Ilie, nu este o listă de proiecte, ci un adevăr simplu - niciun oraș nu poate fi transformat peste noapte, dar direcția corectă se poate stabili în câteva fraze bine așezate, în condițiile în care totul începe cu un discurs matur, un discurs care nu confundă agitația cu ritmul și promisiunea cu transformarea. Iar pentru locuitorii orașului , continuă Adrian Ilie, toate aceste lucruri nu vin sub forma unor diagrame, ci a unei zile obișnuite: cât faci de acasă până la serviciu; cât aștepți un tramvai sau un autobuz; cât de des se întrerupe apa caldă; cât spațiu mai există pentru copii între mașini parcate și garduri; cât de repede poți rezolva o problemă administrativă. Prin urmare, spune el, modernizarea orașului nu înseamnă doar cifre în bugete, ci o viață de zi cu zi care obosește mai puțin și lasă mai mult loc pentru ceea ce oamenii vor, de fapt, să facă cu timpul lor . Dar pe de altă parte, admite acesta, în orice oraș care se reconstruiește există o perioadă inevitabilă de șantier — dar nu ca semn al haosului, ci al unei treceri necesare de la provizorat sau gesturi ad-hoc la funcționalitate. „Dacă traducem toate aceste planuri într-o logică economică bine cumpănită și responsabilă, discuția despre cost nu se reduce la o cifră aruncată în spațiul public, ci la un cadru financiar credibil, etapizat și susținut în timp. Un oraș de dimensiunea Bucureștiului are nevoie de un program de investiții întins pe zece ani, cu un ordin de mărime care intră firesc în categoria miliardelor de euro și care combină resurse locale, fonduri europene, finanțări de la BEI și BERD și parteneriate. Magnitudinea financiară nu este partea dificilă; adevărata provocare este modul de lucru, execuția. Transformarea unui oraș nu vine din suma lucrărilor, ci din felul în care ele se leagă într-o direcție unică și rămân acolo. Diferența nu o face valoarea bugetelor, ci capacitatea de a păstra linia timp de un deceniu. Infrastructura poate fi cumpărată; disciplina care o ține în picioare se construiește greu”, spune de asemenea specialistul. Nu în ultimul rând, acesta arată și faptul că un oraș nu avansează doar prin calitatea instituțiilor sale, ci prin felul în care acestea reușesc să se sincronizeze, să privească aceeași hartă și să acționeze în același sens. Prin urmare, explică Adrian Ilie, interesul public nu este o intenție, ci o formă de disciplină care se exersează zilnic, în decizii mici și în proiecte mari, în felul în care administrația refuză să abandoneze ordinea chiar și atunci când presiunea politică sau ritmul cotidian ar împinge-o spre soluții ușoare. Iar această disciplină, continuă acesta, nu este o povară, ci fundamentul unui oraș care începe să se ia în serios. „Dacă ar fi să reducem totul la câteva idei simple, ele ar fi acestea. Bucureștiul nu duce lipsă de bani, ci de modul în care îi transformă în lucruri care țin orașul în picioare. Nu duce lipsă de proiecte, ci de continuitatea care le dă forță. Nu duce lipsă de oameni capabili, ci de un cadru în care munca lor se poate uni, prinde sens și merge în aceeași direcție. Un oraș nu se schimbă când termină lucrările, ci când își regăsește sensul. Bucureștiul poate ajunge acolo dacă își păstrează direcția suficient de mult încât această ordine să devină vizibilă, stabilă și parte firească din viața de zi cu zi. Restul este o alegere - și ține de măsura cu care decidem să credem că merită schimbat”, încheie consultantul de transformare digitală și strategii urbane.

Pretul real al modernizarii Bucurestiului. Schimbarile ce nu mai pot fi amânate si elementele fara de care ”totul ramâne blocat în hârtii si avize”

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ