31 iulie 2025 - Primar

Salt Bank lanseaza Salt Business Club, un program exclusiv dedicat freelancerilor şi micilor antreprenori, iar înscrierile se pot face pâna pe 31 august

Autor: Mircea Nica

Salt Bank lansează Salt Business Club, un program exclusiv dedicat freelancerilor şi micilor antreprenori, iar înscrierile se pot face până pe 31 august, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii băncii

Salt Bank lansează Salt Business Club, un program exclusiv dedicat freelancerilor şi micilor antreprenori, iar înscrierile se pot face până pe 31 august, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii băncii.

„Când oamenii îţi dau încrederea lor, trebuie să o întorci – cu tot ce ai mai bun. Aşa a apărut Salt Business Club: nu ca un produs, ci ca un partener de creştere pentru toţi cei care pornesc la drum cu un vis şi mult curaj. Aici nu găseşti doar banking, ci sprijin – instrumente utile, promovare, insight-uri pe bune şi oameni care ştiu exact prin ce treci şi ce ai putea face. Pentru că mini businessurile au nevoie de mai mult decât conturi. Au nevoie de încredere, sprijin şi un pic de hai că se poate.”– Gabriela Nistor, CEO Salt Bank.

Prin înscrierea în program, clienţii beneficiază, pe lângă avantajele oferite de contul Salt Business, de acces la o serie de instrumente menite să îi ajute să îşi ducă afacerea la nivelul următor. Un prim beneficiu imediat este cashback-ul de 1%, valabil până pe 31 octombrie 2025, pentru plăţile efectuate cu cardul Salt Business în supermarketuri, benzinării şi pentru servicii de marketing digital – exact genul de cheltuieli care apar zi de zi atunci când ai un business.