26 mai 2025 - Primar

Şase ani de Afaceri de la Zero şi primii noştri milionari. Centrul de echitaţie Potcoava din Dâmboviţa se dezvolta în continuare. „Le pot oferi copiilor mei posibilitatea unor amintiri din copilarie de neînlocuit“

Autor: Georgiana Mihalache

„Mai multă pasiune şi mai puţin business” – aşa se raporta antreprenorul Ionuţ Popescu la ceea ce a construit până acum într-un mic sat din Dâmboviţa, la 120 km de Bucureşti – pensiunea şi centrul de echitaţie Potcoava Mountain Hideaway. La zece ani de când primii oaspeţi au început să ajungă la Potcoava, fondatorul îşi vede în continuare visul împlinit şi se uită la dezvoltare. Următorul pas – o fermă de capre şi unitate de procesare a laptelui.

Afaceri de la Zero împlineşte şase ani luna aceasta, iar pentru a marca o întreagă generaţie de mici antreprenori, am decis să îi căutăm pe primii „noştri“ milionari, în lei sau în euro. Avem şi un disclaimer de oferit înainte de orice text în care îi vom prezenta pe „Milionarii de la afaceri de la zero“. Scopul lor nu a fost milionul, ci modul în care reuşesc să construiască ceva pornind de la nimic urmând vise, pasiuni, nevoi, idei. Milionul, în cazul lor, este al proiectelor pe care le-au creat şi care au convins consumatorii, nu este un cont al lor în vreo bancă.

„Mai multă pasiune şi mai puţin business” – aşa se raporta antreprenorul Ionuţ Popescu la ceea ce a construit până acum într-un mic sat din Dâmboviţa, la 120 km de Bucureşti – pensiunea şi centrul de echitaţie Potcoava Mountain Hideaway. La zece ani de când primii oaspeţi au început să ajungă la Potcoava, fondatorul îşi vede în continuare visul împlinit şi se uită la dezvoltare. Următorul pas – o fermă de capre şi unitate de procesare a laptelui.

„M-am bucurat că visul meu de a avea o activitate în mijlocul pădurii, alături de cai, s-a dovedit a fi viabil şi că am reuşit să îmbunătăţesc în fiecare an experienţa oaspeţilor mei. De sărbătorit cred că sărbătoresc în fiecare zi, bucurându-mă de ceea ce fac şi visând la ce mai pot dezvolta în continuare. Din punct de vedere personal, mă bucur că mi-am împlinit visul de a locui în mijlocul pădurii împreună cu soţia şi cei trei copii şi cred că astfel le pot oferi şi copiilor mei posibilitatea unor amintiri din copilărie de neînlocuit“, a spus Ionuţ Popescu, fondatoarul Potcoava Mountain Hideaway.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro