Schimb de replici: Dominic Fritz îi raspunde lui Rareş Bogdan dupa atacul la adresa lui
Autor: Iris DutescuDominic Fritz a publicat sâmbătă pe reţelele de socializare un răspuns la atacul dur al prim-vicepreşedintelui PNL, Rareş Bogdan, la adresa sa.
„Rareş Bogdan, cel mai talentat contorsionist din politica românească, a venit la Timişoara să avertizeze ţara asupra pericolului Fritz şi Lasconi. (…) La nici măcar un an după ce ne-au invitat
să candidăm la primărie din partea PNL, şi pe mine şi pe Elena Lasconi, acum am ajuns spaima peneliştilor speriaţi de sondaje în care Ciucă e pe locul 5”, a scris primarul Timişoarei.
El l-a ironizat pe politician, adăugând că, în timp ce românii suferă de inflaţia cea mai mare din Europa, iar clasa de mijloc e „împovărată de guvernul PSD-PNL cu taxe pe muncă din ce în ce mai
mari, pe Rareş Bogdan îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat”.
„Când lupii ne ţin lecţii de moralitate, e important să râdem de ei, dar să şi votăm. Elena Lasconi preşedinte! Crăciun fericit!”, a mai scris Fritz. Alături de text, el a publicat şi o fotografie
în care îşi ţine în braţe fiica. Făcând referire din nou la discursul lui Rareş Bogdan, el a încheiat mesajul: „PS: o poză cu fiica mea, născută de o femeie căsătorită (cu mine)”.
În aceeaşi zi, Bogdan a cerut ca la Timişoara să fie oprit un preşedinte din „familia care nu crede în Născătoare” şi l-a atacat public pe Dominic Fritz.
„Avem un reprezentant woke. Ăştia sunt cei care vor să rămână bărbaţii însărcinaţi, care vor să îl anuleze pe Moş Crăciun, care nu vor să spună „Hristos a Înviat”, „Crăciun fericit”, care nu cred
în Născătoare. Aveţi unul din ăsta primar (Dominic Fritz – n.r.). Ferească Dumnezeu să ne gândim că putem să punem şi un preşedinte din aceeaşi mare familie politică neo-marxistă (respectiv Elena
Lasconi – n.r.)”, a spus Bogdan.