Guvernul se pregăteşte să adopte un alt pachet de măsuri care va include creşteri de taxe şi noi condiţiile pentru antreprenori, însă din mult discutată reorganizare administrativă la nivel central nu a mai rămas nimic. Oamenii sunt dispuşi să accepte creşteri de taxe, însă acestea să fie însoţite de un plan care să dea încredere[...]

Guvernul se pregăteşte să adopte un alt pachet de măsuri care va include creşteri de taxe şi noi condiţiile pentru antreprenori, însă din mult discutată reorganizare administrativă la nivel central nu a mai rămas nimic.

Oamenii sunt dispuşi să accepte creşteri de taxe, însă acestea să fie însoţite de un plan care să dea încredere că perioada dificilă va fi depăşită, de un orizont de încredere la care cei chemaţi să contribuie mai mult să privească astfel încât să ştie cum să se adapteze.

În iarnă, ministrul de finanţe de atunci, Tanzos Barna, dădea ca sigur faptul că îngheţările de salarii şi pensii vor fi suficiente pentru diminuarea deficitului bugetar, şi când colo la execuţiile bugetare pe primele luni ale anului cheltuielile salariale erau deja în creştere cu 16%, iar pe primele şase luni au rămas la plus 10%. Şi a fost nevoie deci de creşteri de taxe.

Apoi au fost luate la ţintă ministerele cu zeci de agenţii, autorităţi şi companii din subordine. Ziarul Financiar a făcut o listă – sunt peste 150 de asemenea autorităţi, fiecare mai importantă decât alta.

Problema acestor agenţii şi autorităţi nu este doar că presupun în cazul fiecăreia un sediu, un şef, subşefi, consilieri, secretare, bugete, flotă de maşini, contabili sau resurse umane. Problema şi mai mare este că pe măsură ce aceste agenţii au apărut, au muşcat tot mai mult din capacitatea de decizie a ministerului.

Ministerele au ajuns ca nişte cutii goale, toate resursele fiind deja la aceste companii, autorităţi şi agenţii aflate în coordonarea, autoritatea sau subordinea ministerului. Spre exemplu, Ministerul de Finanţate anunţă în acest pachet 2 că va preciza mai bine gradul de „coordonare/subordonare“ a ANAF faţă de minister… Dar de ce nu desfiinţează cu totul această agenţie? De ce nu strânge banii Ministerul Finanţelor, simplu?

Chiar nimănui nu i se pare ridicol faptul că ajunge un ministru să bată la uşile dintr-o clădire a Romsilva sau a Ministerului Economiei să vadă dacă mai e loc şi pentru alţi funcţionari sau să constate că nu şi-a mai plătit chiria de ani de zile?

Aceste entităţi au ajuns practic stat în stat şi probabil că singura măsură corectă ar fi desfiinţarea lor şi întoarcerea puterii administrative la minister. De ce nu poate fi proprietar al pădurii de stat guvernul României, prin Ministerul Mediului? Agenţia pentru Mediu, Compania Naţională a Sării trebuie să comunice prin email, între directori, ca să rezolve un caz precum cel de la Salina Praid. De ce nu ar putea foarte bine să fie departamente în cadrul Ministerului Mediului?

După cum mergea şi bătea la uşi dna ministru al mediului, se vedea de la distanţă la cine este puterea. Nu la minister, în niciun caz. De aici pleacă fondul problemei. La fel la transporturi, la interne, la apărare, la educaţie. Mai poate fi guvernată o ţară când fiecare entitate de stat şi-a făcut zid juridic în jurul său şi nu poţi interveni în activitatea sa? Nu mai vorbim de autorităţile şi entităţile aflate în subordinea Parlamentului, că de acolo sar ca arşi imediat toţi dacă vrei să pui o problemă.

Dacă nu ai capacitatea administrativă de a schimba pe loc acolo unde este nevoie de schimbare, atunci nu poţi acţiona decât pe fond. Să umbli la cauză. Altfel, unde mai guvernează acest guvern, în sala de conferinţă de presă de la guvern unde li se cere jurnaliştilor să pună „o singură“ întrebare şi nu li se răspunde clar nici la aceea?

Pe de altă parte, trebuie spus şi altceva. De bine, de rău, în aceste instituţii/companii/autorităţi s-au mai format specialişti, sunt oameni cu experienţă, specializaţi în domeniul de activitate respectiv, iar când partidele îşi „paraşutează“ oameni fără anvergură la vârf în poziţii de ministru pe domenii care cer competenţe sau măcar anvergură profesională într-un domeniu apropiat, atunci normal că sunt respinşi şi structura se uită la ei ca la extratereştri.

Aici vine responsabilitatea partidelor şi a preşedinţiei. Un mare minus al administraţiei centrale este faptul că nu există un sistem de formare şi de filtrare către vârf a unor manageri de administraţie capabili. Este un permanent heirup, vin de nicăieri oameni care încep fiecare proiectul său. Nu există de fapt un proces de formare a înalţilor funcţionari. Nu poţi ajunge secretar de stat, ministru, dacă nu „ai dus geanta“, cum se spune, celor dinaintea ta în tinereţe, dacă nu ai participat şi nu ai fost iniţiat în ceea ce prespune administraţia la vârf.

Foarte rar apar miniştrii noştri însoţiţi de tineri consilieri care să urce în carieră asimilând experienţă, aşa cum se întâmplă în ţările conduse solid administrativ.

Când te uiţi în jur, vezi miniştri de externe de exemplu cu zeci de ani de experienţă în diverse funcţii internaţionale ale statului respectiv. Oameni cu şcoli, cu doctorate, „hârşiţi“ cum se spune în ani de negocieri şi convorbiri. Când tu nu ştii să faci un dosar pe o temă dată şi ajungi ministru, ce ştii să-i ceri celui/celor care ar trebui să ţi-l livreze? Păi şi unui jurnalist cu zece ani plus de experienţă într-un anumit sector ajunge să-i fie jenă să-i pună întrebări unui astfel de ministru cocoţat într-o funcţie care îl depăşeşte de departe, că ştie că nu are ce răspunsuri să primească.

Aşa că până la urmă ajungi să spui că nici nu ştii cum e mai bine. Oricum, ceea ce este pe zi ce trece mai uimitor este cum de mai funcţionează totuşi această administraţie şi plăteşte salariile la timp cu ce oameni are în frunte acum în unele poziţii şi cu această structură strâmbă, cu un centru de greutate care se scufundă milimetru cu milimetru, zilnic.