25 noiembrie 2024 - Alegeri Parlamentare

Calin Georgescu, acest Temu al scenei politice din România, care arunca în aer turul 2 al alegerilor pentru Cotroceni

Autor: Cristian Hostiuc

Este ora 2:15 luni, după primul tur al alegerilor prezidenţiale, când mai sunt 1 mil. voturi de introdus. Călin Georgescu intră sigur în turul 2, iar lupta pentru poziţia a doua se dă între Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi. Călin Georgescu, independent, fără să fie detectat în sondajele clasice, provoacă un tsunami fără precedent pe[...]

Este ora 2:15 luni, după primul tur al alegerilor prezidenţiale, când mai sunt 1 mil. voturi de introdus. Călin Georgescu intră sigur în turul 2, iar lupta pentru poziţia a doua se dă între Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi.

Călin Georgescu, independent, fără să fie detectat în sondajele clasice, provoacă un tsunami fără precedent pe scena politică din România.

Deja ziarele internaţionale spun că România, românii, votează cu extremismul, ceea ce din punct de vedere geopolitic este o catastrofă.

Călin Georgescu este un Temu al scenei politice.

Temu este cunoscuta platformă de ecommerce din China, care a apărut în pandemie, cu reclamă pe TikTok, şi a rupt toate vânzările. Temu nu are deloc magazine fizice.

Votul pentru Călin Georgescu nu este un vot economic, adică românii protestează împotriva nivelului de trai.

Ciolacu a mărit salariile şi pensiile, dar din păcate votul din primul tur al alegerilor prezidenţiale ţine de retorica anti-globalistă, anti-vaccinistă, anti-război, anti Europa de Vest, anti Bruxelles, anti NATO.

Este un vot anti. Ironic, soţia lui,Cristela Georgescu,a lucrat pentru cea mai mare bancă globală– Citibank.

La începutul săptămânii trecute, aproape în fiecare zi mă tot întrebau cei care lucrează într-o cafenea/ Trattorie din Bucureşti cine este Călin Georgescu, pentru că îl văd continuu pe Facebook.

Cei de la cafenea – ospătari, chelneri, bucătari, pizzari, stau toată ziua pe TikTok, pariază încontinuu, nu o duc rău, dar au îmbrăţişat retorica de pe TikTok împotriva globalizării, împotriva instituţiilor globale.

Pentru că în pandemie li s-a închis restaurantul, au devenit antivaccinişti, anti-autoritate.

Pe acest fond, au îmbrăţişat retorica anti-Iohannis. Casa şi deplasările cu avionul ale lui Iohannis au pus capac, iar retorica anti-sistem a devenit din ce în ce mai prezentă.

Deşi era vehiculat pe vremea lui Băsescu ca posibil premier, Călin Georgescu nu era deloc prezent în niciun sondaj, în nicio analiză, până în seara de duminică.

Călin Georgescu vorbeşte exact cât trebuie pe TikTok, astfel încât cei care se uită pe această platformă să îi îmbrăţişeze retorica.

George Simion era regele TikTok-ului şi al Facebook-ului, dar după cum s-a văzut, pur şi simplu a fost măturat în câteva săptămâni de Călin Georgescu.

Nu cred că retorica lui Călin Georgescu a câştigat votanţi din motive economice. A câştigat teren folosind o retorică anti, îmbrăţişând retorica religioasă şi folosind cuvinte mari, de pe vremea lui Ceauşescu.

Cu excepţia lui Simion, Ciolacu, Ciucă, Geoana, Lasconi, nu au putut să aibă o retorică anti-globalizare, pentru că şi-ar fi distrus propriul discurs.

Din păcate, în acest moment este o degringoladă politică la vârf, în special la PSD, unde Ciolacu riscă să nu intre în turul 2 (când scriu acest articol este ora 2:30, iar diferenţa faţă de Lasconi pentru poziţia a doua se reduce, când mai sunt de numărat sub 1 milion de voturi, iar diferenţa dintre Ciolacu şi Lasconi este de numai 175.000 de voturi).

Întrebarea – pentru indiferent cine intră în turul 2, Ciolacu sau Lasconi – care va fi retorica candidatului pentru a se lupta cu Călin Georgescu, pentru că nu pot să adopte retorica pe care acesta a susţinut-o.

PNL este la Noaptea Cuţitelor lungi – Bolojan vrea să îl dea afară cât mai repede pe Ciucă. Întrebarea este cum îl va susţine PNL pe Ciolacu dacă acesta intră în turul 2, în condiţiile în care PNL a spus că nu îl susţine pe Ciolacu.

Cum ar putea Lasconi şi USR să îl susţină pe Ciolacu pentru turul 2?

De partea cealaltă, dacă PNL ar putea să o susţină pe Lasconi, PSD nu poate să o susţină, PSD-ul fiind mai degrabă îndreptat către Călin Georgescu.

AUR, Şoşoacă, îl vor susţine pe Călin Georgescu.

Când totul era pregătit ca Ciolacu să fie nou preşedinte, cu Simion în turul 2, în câteva ore acest scenariu ia foc la propriu, riscând să arunce toată România în aer.

Dar concluzia este că românii, atât cei din ţară, cât şi cei din afară, au votat ce li s-a oferit, ce li s-a spus, ce li s-a promovat.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ

( - )