Iniţiativa aceasta a generat multă publicitate gratuită în mijloacele de informare în masă ale vremii, cu opinii pro şi contra, unele opinii considerând că este o măsură de-a dreptul socialistă ce va falimenta compania.

Cu salariile dublate, angajaţii Ford şi-au permis sa îşi achiziţioneze un automobil, deci numărul de masini Ford pe străzi a crescut, ceea ce a impulsionat vânzările mărcii.

Această decizie manageriala este considerată drept cea mai buna decizie de business din secolul XX în America corporatistă.

La noi în ţară, în opinia mea, introducerea cotei unice generalizate de impozitare, cu celebra valoare de 16% în ianuarie 2005, de către preşedintele Traian Băsescu este cea mai buna măsura economica pusă în aplicare de la 1945 până în prezent.

Constat că se desfăşoară o adevărată cruciadă împotriva cotei unice şi ni se prezinta motive infantile pentru abolirea acestui sistem corect şi just de taxare. Ni se spune că sunt 24 de tari cu impozitare progresivă în Europa, ca dacă aderam la OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development / Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) va trebui să renunţăm la cota unică, că oricum de la 1 ianuarie 2026 se va schimba sistemul de taxare şi se vor pune praguri şi procente, ca FMI recomandă impozitarea progresivă etc.

Aş vrea să menţionez că sintagma impozitare progresivă este foarte înşelătoare, de fapt ar trebui utilizată expresia impozitare exponenţială, deoarece în valoare absolută impozitele cresc cu viteze diferite, corespunzătoare cu procentele diferite aplicate la fiecare prag valoric.

Majoritatea acestor argumente infantile provin de la fruntaşi PSD şi îmi aduc aminte cum în vara anului 2004, premierul de atunci, dl. Adrian Năstase în tandem cu ministrul de finanţe dl. Mihai Tănăsescu, au expus public ideea de a se renunţa la impozitarea exponenţială şi a se trece la cota unică. Ideea a trăit doar 3 zile, până când preşedintele României dl. Ion Iliescu a pulverizat-o public, deoarece PSD este un partid de stânga, care susţine valorile social-democrate. Prin urmare, din motive ideologice s-a aşternut tăcerea peste încercarea de schimbare a sistemului de impozitare.

Nu vreau să reiau aici toate argumentele reliefate de economişti în ultimii 20 de ani privind avantajele cotei unice.

As vrea să privim impozitarea veniturilor salariaţilor şi din perspectiva constituţională. In Constituţia României, la articolul 56, paragraful 2, este scris foarte clar: „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”.

Daca citesc acest paragraf prin lentile dotate cu o logică minimă, atunci un sistem de impozitare exponenţial („progresiv”), cu cât ai un salariu brut mai mare, virezi la buget un impozit de venit mai mare încalcă flagrant regula de „aşezare justă a sarcinilor fiscale” iar în opinia mea se poziţionează în afara Constituţiei.

Deci sistemul de impozitare prin cotă unică, un sistem în care fiecărui cetăţean i se calculează impunerile pe baza aceluiaşi procent, aplicat tuturor salariaţilor este just, onest şi constituţional.

Al doilea argument social pentru păstrarea cotei unice este legat de faptul că fiecare cetăţean beneficiază de un singur vot când sunt organizate alegeri, deşi unii cetăţeni virează sume mult mai mari la buget în decursul unui ciclu electoral. Însă toţi suporta rigorile aceluiaşi procent.

Din cifrele vehiculate în spaţiul public doar 7% din salariaţi câştiga peste 10.000 lei net, însă nu comunică nimeni care este cuantumul în lei a impozitului pe venit virat la buget lunar sau anual.

Dacă se trece la impozitarea exponenţială şi acest sistem este declarat constituţional, următorul pas logic ar fi ca cetăţenii care sunt discriminaţi fiscal lună de lună, prin aplicarea de multiple praguri să primească mai multe voturi/buletine de vot când se prezintă la urne, în funcţie de numărul maxim de praguri aplicate în preziua votului. Desigur, toţi cetăţenii au dreptul la cel puţin un vot.

Astfel ar exista justiţie socială reală şi am putea vota cu acele partide ce nu folosesc sistemul de impozitare ca să îşi fidelizeze forţat alegătorii şi doresc să rămână la putere un timp îndelungat, fără a exista aşa cum este firesc într-o democraţie consolidată, alternanţă la conducerea ţării.