30 decembrie 2024 - Alegeri Parlamentare

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în procesul în care Calin Georgescu contesta anularea alegerilor

Autor: Mihaela Paun

Completul Curţii de Apel Bucureşti chemat să se pronunţe în contestaţia depusă de Călin Georgescu cu privire la anularea alegerilor a decis să amâne cauza. Miza este soluţionarea cererii de recuzare a judecătoarei, întrucât Călin Georgescu împreună cu avocaţii au susţinut că aceasta este în conflict de interese şi că nu poate judeca în acest[...]

  • Completul Curţii de Apel Bucureşti chemat să se pronunţe în contestaţia depusă de Călin Georgescu cu privire la anularea alegerilor a decis să amâne cauza.
  • La termenul de astăzi, câştigătorul primului tur al alegerilor prezidenţiale a fost aşteptat de mai mulţi susţinători.
  • Călin Georgescu a spus că judecătoarea Cristina Ardelean poate deveni „unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”.

Completul Curţii de Apel Bucureşti chemat să se pronunţe în contestaţia depusă de Călin Georgescu cu privire la anularea alegerilor a decis să amâne cauza.

Miza este soluţionarea cererii de recuzare a judecătoarei, întrucât Călin Georgescu împreună cu avocaţii au susţinut că aceasta este în conflict de interese şi că nu poate judeca în acest proces, scrie Ziarul Financiar.

”S-au făcut câteva cereri de recuzare, după care a trebuit să discutăm pe cereri de intervenţie, pe probatorii, pe excepţii, am ieşit, într-un final, şi pe fondul cauzei. Instanţa, la acest moment, a rămas în pronunţare cu privire la fondul cauzei şi la întreaga situaţie juridică existentă în dosar”, a explicat Marina Alexandru, avocata lui Călin Georgescu.

La termenul de astăzi, câştigătorul primului tur al alegerilor prezidenţiale a fost aşteptat de mai mulţi susţinători. Călin Georgescu a spus că judecătoarea Cristina Ardelean poate deveni „unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”.