3 septembrie 2025 - Alegeri Parlamentare

Statul deţine 70% din producţia de energie şi face preţul, dar Ministerul Energiei promite ca într-un an facturile vor scadea prin 5 masuri, dupa ce ele deja s-au dublat

Autor: Roxana Petrescu

Adrian din Bucureşti este unul dintre mili­oanele de consumatori de energie care în iulie a primit o factură semnificativ mărită, nu pentru că a consumat mai mult, ci pentru că de la 1 iulie schema care l-a protejat 3 ani de zile a fost eliminată. Astfel, dacă în iunie Adrian a plătit circa 63 de lei la un consum de 92 kWh, luna trecută factura sa a fost de 156 lei pentru un consum de 108 kWh.

Factura plătită pentru un apartament din Bucureşti pentru luna iulie a fost 156 de lei, mai mult decât dublu faţă de cea din iunie, pentru un consum similarCe s-a schimbat de la 1 iulie şi a generat această creştere masivă a fost eliminarea schemei de plafonare-compensarePractic, de la un preţ pe energie facturat de 0,68 lei/kWh, deodată consumatorul nostru a plătit preţul real al pieţei care a fost în iulie de 1,45 lei/kWh. Producţia de energie din România este deţinută în porporţie de 70% de statul român, prin companiile sale, care dau preţul în piaţăCireaşa de pe tort este că factura din iulie a venit şi cu un TVA de 21% în loc de 19%, încasat tot de statCum facturile au crescut „ieri“, Ministerul Energiei încearcă „azi“ să vină cu măsurile care vor produce efecte „mâine“, adică la anul. Care este lista de propuneri?

Adrian din Bucureşti este unul dintre mili­oanele de consumatori de energie care în iulie a primit o factură semnificativ mărită, nu pentru că a consumat mai mult, ci pentru că de la 1 iulie schema care l-a protejat 3 ani de zile a fost eliminată. Astfel, dacă în iunie Adrian a plătit circa 63 de lei la un consum de 92 kWh, luna trecută factura sa a fost de 156 lei pentru un consum de 108 kWh.

Cel mai important lucru care s-a schimbat a fost chiar preţul energiei care nu a mai fost menţinut la acel nivel de 0,68 lei/kWh şi a ajuns la 1,45 lei/kWh. La asta s-a adăugat şi un TVA mărit. Acum, pentru a face situaţia suportabilă pentru Adrian şi milioane de consumatori ro­mâni de energie care sunt în aceeaşi situaţie, Ministerul Energiei a pus la cale un 5 măsuri care ar putea scădea facturile, dar nu de mâine, ci poate într-un an de zile. Un lucru care poate merită menţionat este că preţul spot al energiei, de piaţă deci, este acum la nivelul din 2021, deci mai mic faţă de cel din 2022, un vârf istoric. Mai mult, preţul pieţei este dat de pro­ducătorii de energie, care în proporţie de 70% sunt tot ai statului român.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ