De când socialist-liberal-suveranist-progresistul (dacă e nevoie) Victor Ponta tăvăleşte prezidenţialele în grotesc, încerc să mă împiedic de politica dâmboviţeilor cât mai puţin. Personajului Ponta (un amestec – din păcate, nereuşit – între Candiano-Popescu şi Miţa Baston) pare să i se fi rupt barajul raţiunii şi inundă spaţiul public cu fantasmagorii. În urmă cu nişte ani,[...]

De când socialist-liberal-suveranist-progresistul (dacă e nevoie) Victor Ponta tăvăleşte prezidenţialele în grotesc, încerc să mă împiedic de politica dâmboviţeilor cât mai puţin.

Personajului Ponta (un amestec – din păcate, nereuşit – între Candiano-Popescu şi Miţa Baston) pare să i se fi rupt barajul raţiunii şi inundă spaţiul public cu fantasmagorii.

În urmă cu nişte ani, mă întrebam de ce nu reuşeşte să devină diabolic. Abia acum înţeleg: nici în accesele cele mai feroce de mitomanie, Ponta nu se poate scutura de ridicol. Urechile de Mickey Mouse îi ies mereu prin pălărie.