9 august 2025 - Nicușor Dan

EXCLUSIV: Noi documente despre cum Presedintia Nicusor Dan a „boicotat” funeraliile de stat ale fostului presedinte Ion Iliescu: Presedintele Nicusor Dan confirmase ca va fi prezent si în Sala Unirii, la momentul simbolic al ultimei intrari a lui Ion Iliescu în Cotroceni si depunerii sicriului pe catafalc – ceea ce nu s-a mai întâmplat

Autor: Sorina Matei

Ies la iveală noi informații și documente privind modul în care Președinția României – sub Nicușor Dan – a schimbat pe ultima sută de metri programul deja stabilit al funeraliilor de stat ale fostului președinte al României, Ion Iliescu, după decesul acestuia, de marți, 5 august 2025, ora 15.55. În urma ședinței Comitetului de organizare[...]

  • Nicușor Dan a refuzat să mai coboare în Sala Unirii și la momentul simbolic al ultimei intrări a lui Ion Iliescu în Cotroceni și depunerii sicriului pe catafalc, deși Președinția României confirmase participarea acestuia și momentul fusese băgat în programul oficial
  • Două momente ale funeraliilor de stat îl includeau pe Nicușor Dan, potrivit deciziilor Comitetului funeraliilor de stat și programului cancelariei Premierului Ilie Bolojan. Pe ambele Nicușor Dan a refuzat – în ultimul moment – să le îndeplinească.
  • Pentru că „doar” Nicușor Dan poate vorbi din Sala Unirii, în numele românilor și statului român – ceea nu s-a mai întâmplat pentru că Nicușor Dan a refuzat, apropiații lui Ion Iliescu nu au mai putut rosti „mesajul de adio” către fostul președinte Ion Iliescu

Ies la iveală noi informații și documente privind modul în care Președinția României – sub Nicușor Dan – a schimbat pe ultima sută de metri programul deja stabilit al funeraliilor de stat ale fostului președinte al României, Ion Iliescu, după decesul acestuia, de marți, 5 august 2025, ora 15.55.

În urma ședinței Comitetului de organizare a funeraliilor de stat, de luni, 4 august, la care au participat zeci de persoane – reprezentanți din partea a 8 instituții – pentru a se pune la punct ultimele detalii ale ceremonialului, Guvernul României – cancelaria Premierului Ilie Bolojan – condus de Mihai Jurca – ca șef al Comitetului – a întocmit prin Direcția de Protocol și Relații Internaționale – și un proiect de program al tuturor evenimentelor și participărilor care trebuiau să aibă loc în cazul în care fostul șef de stat trecea în neființă.

Finalizarea proiectului de program s-a făcut luni seară, 4 august, ora 20.30, cu mai puțin de 20 de ore înainte de decesul fostului președinte Ion Iliescu.

Potrivit programului Cancelariei Premierului Ilie Bolojan, aflat în posesia Aleph News, prima parte a documentului face referire la modul cum se comunică oficial eventualul deces iar restul punctelor fac referire la activități și participări.

Astfel, documentul prevede că la ultima sosire în Palatul Cotroceni a lui Ion Iliescu, după ce Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” îi prezintă onorul defunctului iar Regimentul depune sicriul pe catafalcul amplasat în Sala Unirii – în acel moment „În Sala Unirii va fi prezent E.S (n.r. Eminenței Sale) domnul Nicușor Dan, Președintele României, alături de consilierii prezidențiali”.

Numai că acest moment nu a mai avut loc – deși fusese stabilit în Comitet, confirmat și băgat în program – pentru că actualul președinte al României, Nicușor Dan, a refuzat.

După aceste clipe cu o simbolistică aparte – urma să se desfășoare ceremonia oficială a priveghiului.

Programul Cancelariei Premierului Ilie Bolojan includea și pentru Ziua 2 a funeraliilor de stat – între orele 9.00 – 10.00 – „scurta alocuțiune a E.S domnul Nicușor Dan – Președintele României”, moment însă care trebuia confirmat.

Potrivit surselor din Comitetului de organizare a funeraliilor de stat care a avut loc luni, reprezentanții Președinției României Nicușor Dan, așa cum am relatat anterior, au susținut că „numai” șefului statului în exercițiu – în acest caz – Nicușor Dan – poate vorbi din Sala Unirii a Palatului Cotroceni și poate rosti un omagiu/ mesaj de adio din partea statului și poporului român, Președintele României fiind reprezentantul cu cea mai mare legitimitate, motiv pentru care reprezentanții fostului președinte Ion Iliescu au renunțat la propunerile lor.

Din partea fostului șef de stat Ion Iliescu fuseseră propuși pentru a rosti un mesaj de adio – Adrian Năstase, Victor Opaschi și Ionuț Vulpescu.

De altfel, nici programul Cancelariei Premierului Ilie Bolojan nu îi cuprinde pe reprezentanții din partea familiei Iliescu, pentru că potrivit deciziilor luate în Comitet urma să vorbească din Sala Unirii doar Nicușor Dan.

Însă joi, în ziua Doliului Național și funeraliilor de stat, așa cum se știe, Nicușor Dan n-a mai coborât din biroul său de Președinte de la etajul Palatului Cotroceni, n-a anunțat nici că nu mai vorbește și nici că nu mai participă la ceremonie, s-a lăsat așteptat până în ultima clipă, motiv pentru care nimeni n-a mai putut să rostească un mesaj de adio din Palatul Cotroceni, contrar celor decise în Comitetului de organizare a funeraliilor de stat, protocolului și uzanțelor internaționale în asemenea situații.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ

Regele Charles, scrisoare catre Nicusor Dan ( 27 mai 2025 - www.profit.ro )