10 iunie 2025 - Nicușor Dan

Noua Democrativa se naste greu: Nicusor Dan nu gaseste consens politic si pleaca în vizite externe

Autor: Magda Gheorghita

După o săptămână de discuții peste discuții și propuneri peste propuneri, liderii partidelor care ar vrea să intre la guvernare nu au ajuns la nicio concluzie. Nici Nicușor Dan nu a reușit să strângă un consens asupra măsurilor care vor fi luate pentru reducerea deficitului. Avem vreun termen? Ce știm în aceste moment este că[...]

  • Nicușor Dan nu a reușit să găsească consens în discuțiile cu partidele pt. reducerea deficitului.
  • Nicușor Dan pleacă la Cincu, la Chișinău și la Odessa, lasă partidele să lucreze în continuare.
  • Burnete: Pt. N. Dan prioritatea este reducerea cheltuielilor statului și combaterea risipei.
  • Dragoș Anastasiu confirmă că partidele discută despre o taxă pe trazacțiile bancare.
  • PSD, PNL, USR și UDMR discută despre o nouă rotativă, dar nu se hotărăsc cine să o preia la început.
  • PSD are Birou Politic Național, nu a hotărât dacă intră la guvernare.

După o săptămână de discuții peste discuții și propuneri peste propuneri, liderii partidelor care ar vrea să intre la guvernare nu au ajuns la nicio concluzie. Nici Nicușor Dan nu a reușit să strângă un consens asupra măsurilor care vor fi luate pentru reducerea deficitului.

Avem vreun termen?

Ce știm în aceste moment este că Nicușor Dan i-a lăsat pe negociatorii partidelor să se descurce. A stat cu ei la masa luni după-amiază cam patru ore, nu i-a adus la un Numitor comun. Azi este la Cincu și în Republica Moldova, mâine este la Odessa. Ne spusese că luni seara o să avem un draft al propunerilor luni, poate până la sfârșitul săptămânii și un nume de premier.

Nu avem nimic. Nici nu a mai făcut declarații după întâlnire Nicușor Dan, consilierul prezidențial încă nenumit oficial, Radu Burnete, dar care participă la discuții, a postat pe Facebook, a scris că vin greu măsurile pentru că discuțiile sunt serioase și aplicate. Și că președintele Nicușor Dan a subliniat la întânire că prioritatea este reducerea cheltuielilor statului, combaterea risipei și creșterea eficienței în colectarea veniturilor. Iar majorarea taxelor rămâne doar o soluție de ultimă instanță.

Adevărul este că în spațiul public au transpirat de la Cotroceni maim ult măsuri despre noi taxe. Cum ar fi cea pe tranzacțiile bancare. Celălalt consilier al președintelui prezent la discuții, Dragoș Anastasiu, a recunoscut că este pe masa discuțiilor și această propunere. Ne transmisese Nicușor Dan să nu credem nimic din informațiile apărute pe surse.

Oficial nu știm ce ne așteaptă, declarativ auzim despre reducerea cheltuielilor statului, fără să știm cum și când va fi făcut acest lucru. Până pe 30 iunie trebuie să prezinte guvernul Comisiei Europene planul pentru reducerea deficitului. Care guvern, nu știm, tot declarativ, mai întâi este discutat programul și apoi se împart funcțiile.

Despre guvern ce știm?

Nici acum PSD nu a anunțat oficial dacă intră sau nu la guvernare, are birou permanent national astăzi. Dacă intră la guvernare, au tot dreptul să ceară premierul, având cele mai multe mandate în parlament. Dar nu spun clar dacă și ce își doresc, azi are PSD Birou Politic Național. Poate se hotărăsc, măcar din acest punct de vedere să avem ceva clar.

Se vorbește și despre o nouă rotativă, dar care să fie primul care o preia și despre un premier tehnocrat. Cel puțin PSD și PNL nu pot da vina pe altcineva pentru greaua moștenire, dar, la trei săptămâni de la alegeri, vedem că nu se înghesuie să își asume responsabilitatea pentru starea bugetului.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ