Crin Antonescu – marile provocari si exemplul toxic

După ce a mai făcut un pas spre înscrierea pe buletinul de vot din mai, prin validarea de către Consiliul Național al PSD, Crin Antonescu și-a relansat campania, aflată săptămâni bune sub semnul întrebării, printr-un lung exercițiu retoric la Antena3, cu întrebări primite atât de la jurnaliști, cât și de la public, cu șarje polemice, ironie, autoironie și o doză importantă de umor. Un exercițiu reușit măcar pentru senzația reconfortantă de a auzi un politician român pentru care acordul între subiect și predicat nu este o încercare sisifică, care nu pierde sensul frazei pe un încâlcit drum către final și care poate apela la referințe culturale și istorice fără a cădea în ridicol. Dar, cu siguranță, nu retorica este marea provocare a dlui Antonescu în această bătălie electorală pe care are avantajul, nu chiar neglijabil, de a o aborda fără mare lucru de pierdut. Candidatul cui? O primă încercare va fi să primească sprijinul real, nu doar declarat, al PSD și PNL (nu cred că există dubii la UDMR), care să îl asume până la talpă drept candidat și să tragă pentru el. Pentru PNL va fi mai ușor. Este partidul pe care l-a condus, căruia i-a rămas membru după retragerea din viața politică activă și care a traversat de atunci episoade atât de dureros penibile, încât nu se poate uita decât nostalgic la perioada Antonescu, cu bunele și relele ei. ADVERTISING Mult mai complicat este cu PSD. Partidul trebuie să digere susținerea unui candidat care nu este pesedist, măcar în suflet, încă din primul tur, ceea ce reprezintă o premieră. Și nu orice candidat, ci unul cu care are o istorie complicată, de care s-a despărțit cu traume la spargerea USL și, deloc neimportant, un candidat cu multă personalitate. Deci de la care nu poate anticipa exact la ce se poate aștepta după ce se va fi văzut cu sacii în căruță. Victor Ponta, de exemplu, chiar dacă naște multe resentimente în partid, este, în ultimă instanță, unul de al lor, unul care de bine de rău a ajuns în turul al doilea, unul întors la ei și al cărui discurs nu este prea diferit de ceea ce simte o mare parte din PSD. Sigur că PSD traversează probabil cea mai rea perioadă a sa, cu cel mai prost scor la parlamentare, cu prima ratare a turului al doilea, deci nu își permite scandal electoral în coaliție și periclitarea guvernării, ca anul trecut. Dar asta nu înseamnă că soluția Antonescu este entuziasmantă și aparatul de partid se va mobiliza frenetic să o susțină. Deocamdată nu vedem ca dl Antonescu să aibă o echipă de campanie, o strategie de comunicare comună a comunicatorilor partidelor, nici măcar o infrastructură minimă de propagare online cu cont Tik Tok, Instagram, Facebook (activ). Nu diferă mult susținerea pentru Crin Antonescu de cea oferită de PSD dnei Lasconi în turul al doilea. Sau, dacă vreți, candidatul comun pare deocamdată mai mult pe cont propriu, cum era și Cătălin Cîrstoiu, cu diferența de a avea incomparabil mai multă experiență politică decât medicul aruncat în groapa cu lei. Dar, este adevărat, alegerile recente au arătat că electoratele chiar fidele politic s-au emancipat. Scorurile tuturor candidaților în comparație cu ale partidelor, nu mai vorbesc despre primari, cu excepția dnei Lasconi, arată o devalorizare a consemnului de partid. Așadar, dl Antonescu, susținut sau nu de partide în mod real, trebuie să ajungă la electoratele lor. Pe ce și cine mizează? Crin Antonescu pleacă, potrivit unei cercetări Avangarde, de la un deloc rău 25%, raportat la perioada de absență totală din viață politică și, cum spuneam, susținerea încă firavă a partidelor. Dar pentru a câștiga are nevoie de dublu. În emisiunea de la Antena3 dl Antonescu s-a definit ideologic apăsat drept conservator, ceea ce sigur că este straniu pentru un fost președinte și încă membru al unui partid intitulat liberal. Dar să nu ne luăm din ceea ce în România oricum nu contează. Această asumare clară înseamnă că dl Antonescu nu merge pe strategia catch all. Țintește electoratul majoritar conservator transpartinic și întreg discursul său conturează oferta suveranistului naționalist totuși european, fără tușe extremiste, moderat, cum ar veni. Ceea ce nu e neapărat rău în principiu, însă un detaliu drag diavolului s-a ițit din răspunsul la invitația să asocieze numele lui Viktor Orban cu un substantiv. A spus “exemplu”. Dincolo de legenda luptătorului pentru interesul național și a negociatorului abil cu Bruxelles-ul , V. Orban este un pilon al lui Putin în Europa, un putinist aproape asumat, și promotorul unor politici iliberale care au lezat democrația, libertatea de exprimare și justiția din țara vecină. Din aceeași poziționare face parte și raportarea la discursul de învestire a lui Donald Trump, salutat ca revenire la bunul simț conservator. E drept, în acel discus nu declarase încă război comercial UE, din care România e parte. Dl Antonescu încearcă astfel să stabilizeze acel electorat conservator PSD și PNL, cel mai vulnerabil de a migra spre zona Georgescu sau Simion. Electorat care, după cum arată sondajele, inclusiv recentul INSCOP, vrea naționalism, vrea coada în sus, vrea să îi fie masat orgoliul, dar fără periclitarea statutului european fără de care orice om rațional știe că ne prăbușim. Mai mult, dl Antonescu vrea să aducă astfel electorat de la Georgescu și Simion, zona excentrică moderată, care se poate lipsi cu plăcere de excese, dacă primește naționalism fără tușe isterice. Nu cred că dl Antonescu contează pe electoratul progresist, s-a definit prea apăsat pentru așa ceva. Este suficient să nu-l enerveze, a avut grijă să nu o facă și, la o adică, să mizeze pe faptul că în concurența cu un extremist fie îl va vota, ca variantă care nu pune în pericol apartenența la UE, fie va sta acasă. În această strategie, trecutul îl ajută. Declarațiile sale suveraniste din 2012 sunt astăzi cu mult mai în trend decât atunci și, fiind consecvent, este asumat. Dacă nu își poate nega trecutul, îl pune la treabă în circumstanțe noi, mai favorabile. Bolovanii legați de picioare Cea mai mare problemă a lui Crin Antonescu este asocierea cu actuala coaliție. Ordonanța trenuleț și toate măsurile care vor urma, prestațiile cu sarmale și papanași în cap ale premierului, restrângerile inevitabile, dar impopulare care încep, vor fi bolovani legați de picioarele candidaturii domniei sale. Domnia sa este independent doar în sensul neapartenenței formale la un partid, dar este un om politic cu state vechi, a fost președinte de partid și interimar al României. Este susținut de partidele tradiționale care au provocat și decontează furia populară, ceea ce va conta mai ales în turul al doilea. A lipsit 10 ani din politică, ceea ce e și un avantaj, dar asta înseamnă și că nu a avut poziții publice față de ceea ce a adus România la o asemenea exasperare încât a ajuns să voteze atât de masiv un personaj precum Georgescu. Deci poate fi acuzat că nu i-a prea păsat. De altfel, cei 10 ani sabatici revin mereu în discuție și sunt greu de acceptat tocmai de electoratul conservator, pentru care numai femeia poate fi casnică. Ce fel de președinte va fi, ce fel de președinte își propune să fie dl Antonescu dincolo de poziționările strategice și tactice de campanie, e încă greu de spus, rămâne să aflăm până în luna mai. Cea mai mare încercare pentru societate va fi să iasă cumva din faza isterică și să putem ajunge la o analiză cât de cât rațională a ofertelor și candidaților, ca un minimum de argumente să răzbată dincolo de pâcla furiei și frustrării. Altfel, alegerea va rămâne o loterie.

Crin Antonescu – marile provocari si exemplul toxic

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ