13 februarie 2025 - Crin Antonescu

Crin Antonescu: Nu voi fi un preşedinte comod, dar nu am de gând sa fiu al doilea Basescu

Autor: Iulia Kelt

„Faptul că eu sunt candidatul pe care aceste partide l-au chemat şi i-au propus candidatura, nu înseamnă că eu sunt vreun candidat ideal. E ce-au găsit mai bun, consideră ei”, a spus Crin Antonescu, joi seara.

Întrebat de ce candidează pentru partide pe care anterior a spus că le condideră „slăbite” din punct de vedere calitativ şi dacă nu cumva aceasta este o povară, Crin Antonescu a sugerat, la
podcastul „Fain şi Simplu”, că nu îşi permite să candideze de sine stătător: „Nu se pune în problema unei candidaturi independente. Dacă eu aş fi avut resursele, disponibilitatea de a căuta şi de a
mobiliza aceste resurse, sigur că o candidatură independentă (…) ar fi fost preferabilă”.

El a mai spus că nu a avut această intenţie, „n-am avut această dorinţă, anume aceea de a candida, de a fi preşedinte, n-am avut aceste posibilităţi”.

„Şi vă spun foarte sincer, fără să supăr pe nimeni, cine candidază independent şi caută resurse, nu-l bănuiesc, Doamne fereşte, de lipsă de exigenţă. Le urez succes. Eu sunt sceptic că poţi să
găseşti resurse financiare, logistice, în lumea românească de astăzi, pentru o candidatură cu adevărat independentă”.

Fiindu-i amintit că „se poate face o campanie electorală cu zero lei” (n.r. „ referire la Călin Georgescu”), el a spus că „se poate, dar ştiţi cum este, mai bine ai o anumită legătură declarată şi
care are dificultăţile ei, cu nişte partide pe care le vezi, pe care le ştii”.

„Faptul că eu sunt candidatul pe care aceste partide l-au chemat şi i-au propus candidatura, nu înseamnă că eu sunt vreun candidat ideal. E ce-au găsit mai bun, consideră ei”, a mai spus Crin
Antonescu.

Crin Antonescu a precizat că PSD, PNL şi UDMR ştiu că nu va fi un preşedinte comod, dar nici nu are intenţia de a intra în conflict, amintind, în acest sens, de Traian Băsescu. „Nu am de gând să
fiu al doilea Băsescu”, a punctat el.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ