PwC CEO Survey România 2025. Economia României va creşte cu 2% în acest an, însa rezultatul alegerilor prezidenţiale va influenţa direcţia ţarii
Autor: Valeriu DanilaDirectorii generali au o abordare moderat optimistă în 2025, jumătate dintre aceştia considerând că economia va creşte, iar cealaltă jumătate că va rămâne la fel sau chiar va scădea. Dinu Bumbăcea, country managing partner al PwC România, şi Michał Mastalerz, Country Managing Partner PwC Polonia, au prezentat studiul în cadrul unei conferinţe organizate în parteneriat[...]
Directorii generali au o abordare moderat optimistă în 2025, jumătate dintre aceştia considerând că economia va creşte, iar cealaltă jumătate că va rămâne la fel sau chiar va scădea.
Dinu Bumbăcea, country managing partner al PwC România, şi Michał Mastalerz, Country Managing Partner PwC Polonia, au prezentat studiul în cadrul unei conferinţe organizate în parteneriat cu Ziarul Financiar.
„Vedem o abordare moderat optimistă a directorilor generali. Conform economiştilor, economia României va creşte cu 2% în acest an. Alegerile prezidenţiale din mai şi evoluţia scenei politice ar putea influenţa direcţia ţării, acest lucru este valabil şi în Polonia”, a explicat Dinu Bumbăcea.
Michał Mastalerz Country, Managing Partner PwC Polonia, a punctat o serie de probleme macroeconomice prezente în ambele ţări, precum inflaţia mare şi lipsa perspectivei adoptării monedei euro.
„Atât în România cât şi în Polonia inflaţia a fost printre cele mai ridicate din Europa în perioada pandemiei şi acum a războiului, rămânând una dintre cele mai ridicate la 5%. Nu există perspective pentru adopta moneda euro. În vremuri turbulente să ai o monedă puternică pentru a rezista presiunilor”.
La dezbatere au mai participat şi Anna Grabowska Executive Vice President of the Management Board Żabka Polska şi Managing Director Żabka International, Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia South Eastern Europe Country Head Romania at Groupe Renault, Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager PPC Romania, Dragoş Anastasiu, Consilier onorific al Preşedintelui interimar al României pentru relaţia cu mediul de afaceri.