25 ianuarie 2025 - Kelemen Hunor

Kelemen Hunor, despre declaraţiile lui Georgescu: „Suntem într-un rahat cât casa şi nimeni nu reacţioneaza”

Autor: Gabriel Pecheanu

„Acum câteva zile, într-un interviu, Călin Georgescu spunea un lucru absolut halucinant şi nu reacţionează nici preşedintele şi nimeni din structurile, instituţiile statului. El a zis la un moment
dat că are foarte mult simpatizanţi în serviciile secrete. Până aici nu e nicio problemă. Aparent. După care zice că primeşte informaţii din serviciile secrete şi citeşte rapoartele lor şi nimeni
nu reacţionează în niciun fel de câteva zile”, spune la B1TV Kelemen Hunor.

Liderul UDMR afirmă că se aştepta la o reacţie din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

„Sigur, când va fi convocată sesiunea parlamentară şi comisiile, care încă n-au fost înfiinţate, privind controlul serviciilor secrete, SRI-SIE, ar trebui să fie un pic mai activi. Fiindcă o astfel
de declaraţie, o astfel de vorbă să fie nesancţionată şi să rămână aşa în aer, nu numai pentru societatea românească, e o problemă. E o problemă şi în relaţiile noastre cu partenerii noştri
externi. Ce o să spună, cum putem noi să dăm informaţii clasificate către partenerii noştri români dacă acele informaţii ajung la un civil? Că până la urmă, vrei sau nu, Georgescu este civil. Deci
din acest punct de vedere, suntem într-un rahat cât casa şi nimeni nu reacţionează”, încheie Hunor.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ